Schi de tura in Pasul Rotunda (27-28 februarie 2016)

     

       

De la ultima postare din ianuarie anul acesta au mai fost alte si alte iesiri despre care, din pacate, nu am avut timp sa scriu. In data de 7 februarie, pe un soare primavaratic, mi-am indreptat privirea inspre Poiana Fagetel. Pe 14 februarie, de data aceasta pe frig si ceata, am hoinarit prin Suhard, urcand in premiera pe Vf. Faraoane cu ai sai 1715 m altitudine. Ascensiunea a fost dificila din cauza cetii si vantului foarte puternic. In weekendul 27-28 februarie am ales Pasul Rotunda pentru schi de tura, weekend la care am sa ma opresc sa va povestesc despre experienta traita.

            Si, ca sa inchei cu turele, a mai fost o iesire la ghiocei la Piatra Bridirei in data de 6 martie si in weekendul 12-13 martie am ales sa imi petrec o noapte in Poiana Fagetel de unde valea Bargaului prinde viata.

            Asadar, din toate cele de mai sus am promis ca o sa ma opresc asupra weekendului 27-28 februarie. In acest weekend, alaturi de colegii din Clubul Alpin Roman – Sectia Universitara Cluj, m-am bucurat din nou de iarna, de ceea ce iti poate oferi muntele in aceasta perioada.

            De asemenea, nu am mai fost singur din Prundu Bargaului, ca in anii trecuti cand trebuia sa apelez pentru transport la colegii de club. Anul acesta m-au mai insotit Calin Musteata, Calin Gabor si Alina Vlad. In premiera o masina plina din Bargau. In total am fost destul de multi, nu mai stiu exact cati. De cazat, ne-am cazat toti la Cabana Croitor care se afla situata la 15 minute din pas inspre Muntii Suhard (vezi traseul ce duce inspre Vf. Omu). Conditiile de cazare sunt foarte bune, as zice, si isi merita cei 25 de lei pentru o noapte in acest minunat loc.

            Sambata a fost zi de urcare inspre Vf. Omu (1932 m altitudine), insa dimineata era prea multa ceata si uite asa am plecat cu o intarziere de 15-20 de minute fata de cei mai harnici, asa ca trag tare ca sa ii ajung. De ajuns, i-am ajuns, apoi i-am si depasit, dar din punct de vedere psihic nu eram foarte bine pregatit. Ideea de a urca iarna pe Vf. Omu nu imi prea dadea pace si desi cu acest gand am plecat de acasa, din pacate dimineata de sambata mi-a facut urcarea imposibila. Desi aveam langa mine atatia oameni pregatiti sa isi continue tura indiferent de vreme, eu unul nu eram prea incantat, asa ca, pierdut prin ceata, am preferat sa imi vad de cateva coborari cu schiurile si apoi sa ma intorc la cabana. Dar tot nu ma impacasem cu gandul ca plec a doua zi acasa si las varful acolo fara ca macar sa fi respirat aerul lui.

            Mai fac o plimbare intre timp inspre Muntii Rodnei. In pas vad tablita pe care scria ca pana pe varf, vara, ai face 3 ore si jumatate. Imi fac repede un calcul, stiind ca duminica vom si pleca inspre casa undeva in jurul orei 16:00. Inginer de meserie, adun, scad, impart si ajung la urmatorul rezultat: plec la ora 8, fac 4 ore pana pe varf, ar trebui sa ajung pe la 12, si, cu 3 ore pentru coborare, undeva la ora 15 sunt la cabana. Imi da avant acest plan si stiam ca voi reusi, dintr-o data eram alt om, tot ce ma impiedica insa sa fac acest lucru era vremea. Pentru duminica se anuntau cateva ore de soare, desi sambata ceata persistase toata ziua. Asa ca mi-am zis: Ce o fi, o fi, cu Dumnezeu inainte…

            DUMINICA, ziua decisiva. Ma trezesc dis-de-dimineata cu gandul la varf. Stiam din start ca voi merge singur. Imi pregatesc rapid rucsacul, imbuc ceva si ies din cabana. Sunt nelinistit, ce s-o intampla cu mine, imi spun, parca nu ma recunosc. Ma atrage asa tare acest varf, totusi nu e nu stiu ce. Fac cunostinta din nou cu ceata, off la naiba, imi spun. O anunt pe Marlene, sotia domnului Dinu, ce intentie am: Merg sa vad poate sus e deschis si daca e, imi continui drumul inspre varf. Am plecat fara GPS, mare prostie, recunosc, dar ma bazam pe urmele colegilor care au urcat sambata. Sa nu faceti asa ceva pe munte decat daca sunteti siguri pe ceea ce faceti.

            E ora 07:30 cand pornesc pe traseu. Prima urcare o fac in ceata, imi dau seama ca pe masura ce inaintez urmele de schi ale colegilor se vad foarte greu. Ajung in zona unde m-am oprit sambata. Se pare ca nici aici nu e mai bine, desi sunt momente cand zaresc soarele. Ma obisnuiesc cu gandul si imi dau focile jos, pregatindu-ma sa cobor si sa ii urmez pe colegi inspre Rodnei pana in culmea Gajei de unde sa facem cateva coborari. Mai stau eu ce stau, beau un ceai, scot ceva dulce sa mananc... Nu imi doream sa ma predau chiar asa usor. Cele cateva minute de pauza au fost hotaratoare.

            Dintr-o data s-a deschis cerul si ceata a lasat loc soarelui. Nu imi venea sa cred ce fenomen traiesc si cat sunt de norocos. A fost o chestie de cateva secunde pana sa se deschida. Vedeam varful, vedeam si inspre Rodnei, deodata era totul mult mai frumos si zambeam. Mi-am pus focile inapoi si mi-am continuat traseul. Deja vedeam si urmele colegilor in departare. Sunt atent, chiar daca s-a inseninat pe unde merg, incerc sa nu mai fac alte urme care sa ma dezorienteze si mai mult in caz ca m-as intoarce pe ceata. Trec de Vf. Cociorba si cobor in saua acestuia unde se afla o stana, as zice„cocheta”. Baterie la telefon nu prea mai am, asa ca-l inchid, in caz de vreo urgenta. Sunt singur si constient de orice pericol. Deocamdata totul merge conform planului. Am un ritm extraordinar de bun si din cand in cand mai trag cu coada ochiului la ceas sa vad daca sunt totusi in grafic. Vestea buna e ca sunt cu o jumatate de ora avans pe urcare fata de timpul de la inceput de 4 ore.

           

Am avut doua momente cand am vrut sa renunt, ma uitam in urma si mai rau faceam. Ma imaginam in ceata si cat de greu mi-ar fi, fiind si singur. Ma uitam in fata si vedeam varful si imi dadea puterea de a continua. Esti asa aproape, nu renunta… Imi amintesc, din pacate, de vorbele lui Calin Musteata care a urcat sambata: Urcarea inspre varf mi s-a parut interminabila… In gandul meu i-am multumit lui Calin. Trebuia sa trec cumva si peste acest prag. Eram chiar pe aceasta urcare cand mi-am amintit de ce a spus Calin. Aici a fost momentul cel mai greu. Desi eram asa aproape, frica de a ma intoarce pe ceata si toata linistea din jurul meu nu le puteam controla. Fiind prima tura de unul singur si in conditii de iarna, nu eram obisnuit sa nu fie nimeni cu mine care sa ma intrebe ceva sau sa merg fara sa spun eu nimic. Acum eram doar eu si muntele. Pana la urma nu am renuntat si la ora 11 am atins varful.

            Ridic privirea si vad atata frumusete. Sus e vant, insa vreau sa ma bucur macar 5 minute de priveliste. E asa minunat si ma simt asa bine. In sfarsit am ajuns aici dupa alte doua incercari esuate din cauza vremii. Daca anul trecut am reusit sa ajung pe Inaut dupa alte cateva incercari, uite ca anul acesta reusesc sa ajung si aici.

            Nu uit de intoarcere si, cu zambetul pe buze, imi iau la revedere de la varf. Chiar daca acum cobor, trebuie sa raman concentrat. Fiind si coborare si pe schiuri sansele sa ma accidentez sunt si mai mari. Cobor cu grija stiind ca sunt in grafic cu timpul si o sa ajung mult mai repede decat mi-am planificat initial.

         

Dupa ce trec de Vf. Cociorba incepe vremea inspre varf sa se strice. Intorc privirea si ceata invaluie varful. Sunt la aproximativ o ora de cabana asa ca nu imi mai fac griji. Si uite asa, destul de obosit dar fericit, ajung la cabana la ora 13.15. Deci cu aproape doua ore sub ceea ce imi planuisem inital. Asadar, pentru urcare 3 ore si jumatate iar la coborare 2 ore si jumatate. Timpi pe care nu ii faci nici vara uneori, ce sa mai zic iarna…

            Am plecat spre casa multumit de ceea ce am facut si as putea spune ca Cineva de sus a tinut cu mine si mi-a oferit vremea perfecta pentru a imi indeplini visul.

Sper ca ati avut rabdarea de a citi din scurta experienta traita singur pe munte.

Va salut!

Inceput de primavara in Muntii Rodnei. Visul unui montaniard (27 februarie-1 martie 2015)

Foto 1.Start

Foto Marian Poara

Text Adrian Hogiu

Au trecut mai bine de doua saptamani de cand a avut loc in Pasul Rotunda, in weekendul 27 februarie-1 martie, tabara de schi de tura organizata de Alina Cirja, Domnul Dinu Mititeanu si sotia dansului Marlene.

Dragi colegi, imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati atata timp dar timpul zboara asa repede cateodata ca nici nu iti dai seama cum trec saptamanile. Este timpul sa va relatez foarte pe scurt  ce a fost si insemnat weekendul petrecut alaturi de oamenii faini ai Clubului Alpin Roman Sectia Universitara Cluj.

Cabana Croitor a fost gazda noastra pentru acest weekend, insa ca sa nu stam foarte inghesuiti cativa dintre noi am ales sa dormim si la refugiul Montan Rotunda, refugiu construit si intretinut de domnul Utu, un om al muntelui.

Vineri, vremea aproape perfecta. Domnul Dinu a venit de la Cluj cu Marlene si Geta  si m-au preluat  din Prundu Bargaului . Am urmat apoi   traseul Pasul Tihuta-  Iacobeni, Ciocanesti si dupa 8 km de la Carlibaba, dupa cazarmile militare parasim Valea Bistritei si asfaltul si  urcam cu al lor ALP  spre stanga, 5 km de drum inzapezit pana in Pasul Rotunda, unde  ajungem in jurul orei  21:00  Multi dintre colegi erau deja sositi si cazati la Cabana Croitor, ceilalti urmau sa vina, nici o problema caci pana dimineata toata lumea o sa spuna prezent. Cativa am mers la Refugiu lui Utu.

 Foto 2. doi cate doi

Pentru sambata Marlene propune o tura inspre Vf. Inaut (2222 m) cu ora de plecare 7 dimineata de la refugiu. Ideea este una buna asa ca ma inscriu si desi seara eram ceva mai multi spre dimineata ramanem doar noi doi. Domnul Dinu va ramane cu incepatorii intru ale schiului de tura, trebuie cineva sa le arate tainele si sa primesti sfaturi de la Domnul Dinu este cel mai de pret lucru, parerea mea. Asadar, gata echipati, pornim dis de dimineata inspre Vf. Inaut pe traseul marcat cu banda rosie, traseul de creasta. Nu apucam bine sa ne incalzim, ca tragem o privire in spate si vedem un grup destul de mare venind inspre noi. Sunt colegii care au dormit la cabana Croitor si care se pare ca vor sa ne urmeze. Asadar fara sa stim iata ca au mai raspuns si altii prezent acestei ture. Foarte bine, imi zic eu.

Imi doream foarte mult sa ajung pana pe varf si cum vremea de dimineata permitea optimismul meu crestea si crestea cu fiecare kilometru castigat.

Pe primul varf fara nume ne regrupam si stabilim ce traseu vom urma mai departe. Avem doua variante, fie urmam culmea, fie urmam drumul de sub culma Gajei. O parte din colegi isi anunta prezenta doar pana pe Vf. Gajei (1846 m), asadar hotaram sa strabatem culmea Gajei. Zapada era inghetata la suprafata, insa la altitudine peste zapada inghetata mai era un strat consistent de pulvar. Prima urcare inspre Vf. Nichitas (1451 m) prima rupere de ritm dar incerc sa ma mentin in campul vizual al colegilor. Sub Vf. Gajei ne regrupam unde luam si o pauza de gustare. Este inca devreme, timpul ne permite sa visam la varf. Sper ca si grupul sa raspunda prezent. Inaintam, urmeaza prima coborare, prefer sa imi dau focile jos, insa greseala mare. Zapada foarte putina si inghetata maxim imi creeaza probleme. Cobor primul cu chiu si vai, ajuns jos constat cu stupoare ca pana la urma au raspuns prezent planului lui Marlene doar alti 3 colegi: Alina Cirja, Marian Poara si Anca Brisan. Deci, 5 am ramas gata sa ne continuam traseul.

Foto 3. inspre Vf. Nichitas

Foto 4. pe culmea Gajei

Foto 5. Inautul in stg si Inaul central

Suntem pe drumul ce taie pe curba de nivel culmea. La intoarcere hotaram sa nu mai urcam din nou in culme, ci sa urmam drumul. Dar pana la intoarcere avem in fata varful Ineut, un traseu de cateva ore bune.

Inaintam cu spor, dar sunt cu gandul mai mult inspre pauza de masa, pe care o facem in Saua Gajei (1719 m). Putinii nori ce acopereau cerul fac lucrurile mult mai usoare, pe un soare puternic poate ritmul nu era acelasi. Ne pregatim sa urmam culmea accidentata a Inautului. Schiurile le lasam in sa si de aici ne continuam ascensiunea pe clapari, cu bete/piolet Diferenta de nivel este consistenta, la fel si creasta care in anumite locuri are portiuni cu bolovani si multa zapada.

Imi pun toata nadejdea in Marlene, are mult mai multa experienta in astfel de ture plus ca a urcat de atatea ori Inautul iarna si nu numai.

Pornim si prima panta ce ne iese in cale ne pune ceva probleme. Avem grija cum infingem piciorul caci dedesupt zapada este inghetata. Trecem de aceasta portiune si iata-ne ajunsi efectiv pe creasta. Inca nu e nevoie de coltari, putem inainte si nu ezitam sa o facem. La cativa pasi buni ne mai si cufundam in zapada, la cei cativa pasi visul devine aproape realitate. Sunt acolo, la cativa metri diferenta de nivel. 

Foto 6. Primii pasi inspre varf

Ne incepem ascensiunea inspre varf insa prima panta ce ne iese in cale ne pune ceva probleme. Trebuie sa avem grija cum infingem piciorul caci dedesupt zapada este inghetata. Trecem de aceasta portiune si iata-ne ajunsi efectiv pe creasta. Inca nu e nevoie de coltari, putem inainte si nu ezitam sa o facem. La cativa pasi buni ne mai si cufundam in zapada, la cei cativa pasi visul devine aproape realitate. Sunt acolo, la cativa metri diferenta de nivel.

Gata cu binele, Marlene insista sa ne punem coltarii si sa ne pregatim sufleteste de portiunile mai dificile care nu intarzie sa apara.

Marlene isi face bine treaba, eu prind curaj stiind ca, cu noi este un om cu atata experienta. Alina Cirja renunta la varf si prefera sa se odihneasca. Coltarii se infing miseleste in zapada inghetata si cu greu mare traversam prima portiune mai dificila. Nu apucam sa ne tragem sufletul ca urmeaza portiunea unde pentru mine a fost si mai greu, caci nu aveam piolet. Pentru inceput traversam pe sub niste stanci ca mai apoi sa urcam un perete  cu zapada putina si un pamant inghetat bocna. Cu pasi marunti reusesc sa ajung sus, acuma pot sa respir usurat.

 Foto 7. pe culmea Inautului

Gata cu greul la urcare, imi zic eu. Asa a si fost, ma opresc sa imi aranjez coltarii si in cele cateva minute o pierd din ochi pe Marlene insa instictul imi spune ca este foarte aproape si eu si mai aproape de varf. Cu un ultim efort ajung sus, vad borna...gata, sunt pe Inaut, superb. Inaul este sub nori impreuna cu Saua cu lac. Inspre Vf. Rosu vreme mult mai buna, imi si imaginez acest varf plin de rododendron Vantul abia daca adia, vremea un pic s-a mai inrautati dar ce mai conteaza sunt acolo sus, radiez de fericire. Ajung intre timp si Anca Brisan si Marian Poara. Ii trimitem un mesaj Domnului Dinu ca sa nu cumva sa isi faca griji. Sunt in al noualea cer, chiar am ajuns pe Inaut dupa alte doua incercari esuate tot iarna, vara am ajuns de atatea ori. Entuziasmul nu este constructiv, asa ca nu uit ca mai am si de coborat, raman oarecum lucid. Ora 14:00 a fost ora la care am atins varful, doua ore ne-a luat din Saua Gajei pana pe varf. La coborare ar trebuii sa facem mult mai putin asaca  zabovim ceva mai mult timp pe varf, numai bine luam si o gustare.

Foto 8. in culmea fericirii

Dupa poza de grup suntem gata de plecare. Marlene o ia in fata, eu o urmez stiind ca urmeaza sa traversam prin aceleasi doua locuri dificile. Concentrare maxima imi zice Marlene, te pui cu fata la perete si infingi bine coltarii in zapada. Nu te grabesti. Zis si facut. Dupa nici o ora ajungem in Saua Gajei de unde zarim niste montaniarzi venind inspre noi. Erau patru in total, doi cu bagaj mare pregatiti sa doarma sub refugiul de sub Vf. Inau, iar ceilalti doi pregatiti sa urce pana pe Inaut si intoarcere la masina pe acelasi traseu. Niste sfaturi nu strica si de ce sa nu o facem cand tocmai ce ne-am intors de pe acelasi traseu pe care il vor urma si ei. Le uram bafta si ne vedem in continuare de ale noastre. Ne asteapta drum lung pana acasa. Lungul drum pe curba de nivel care strabate culmea Gajei iti poate pune destule probleme mai ales cand esti obosit. Cateodata ai impresia ca este interminabil.

Pana la urma dracul nu este asa negru, inaintam pe urmele colegilor cu care ne-am intalnit in Saua Gajei. Abia astept coborarea. Talpile dupa atatia km parca imi iau foc si plus de asta am ramas fara ceai. Efortul devine si mai mare de la km la km si pe masura ce ne apropiem coborarea parca devine urcare. La un moment dat nu mai suport si imi dau jos focile, o sfatuiesc si pe Anca sa faca la fel. Buna alegere, schiul aluneca foarte bine desi inclinatia este moderata. Superb, in sfarsit schiem. Ma bucur din plin de coborare, sub Vf. Nichitas ma intalnesc cu Domnul Dinu caruia ii dau raportul. Intre timp sosesc si ceilati si cu un ultim efort reusim sa ajungem plouati in zona de campare. A inceput sa ploua chiar inainte sa ajungem la refugiu, a fost dusul cald, dusul de sfarsit de tura.

Dupa ce ne-am schimbat si am mancat, am hotarat impreuna cu Zoran Pavai sa le facem o vizita colegilor cazati la Cabana Croitor. Atmosfera foarte faina de la cabana a fost cireasa de pe tort. Nu stam foarte mult insa cele cateva minute bune au fost excelente pentru un somn pe masura.

 Foto 9. portiunile mai delicate se strabat cu fata la perete

 Foto 10. ultimul drum

Duminica dimineata ceata, asa ca planul de a urca inspre Vf. Omului ramane pentru data viitoare. Oricum ma simt destul de obosit dupa tura de ieri.

Ne pregatim caci la ora 8 trebuia sa fim la cabana Croitor pentru a stabilii ce vom face. Ne luam ramas bun de la Utu, ducem bagajele la masini si o luam incetu inspre cabana.

Aici multa forfota, incetu lumea se pregateste pentru cateva ore de schi. Mai mult de atat nu ai ce face pe aceasta ceata. In timp ce schiam am avut impresia ca plutesc, ma opream si aveam impresia ca inca schiez. Un fenomen ciudat despre care Domnul Dinu ne sfatuieste sa citim pe blogul dansului . Click aici ca sa cititi si voi.

Impreuna cu Papp Csaba si Adriana Andreica incercam sa schiem pe un culoar din spatele cabanei insa din pacate zapada lipseste pe portiuni mari. Fac totusi o coborare, ma intorc si ma alatur grupului. Vad un loc fain de schi pe langa liziera padurii asa ca imi incerc norocul. De unde, pentru mine totul devine chin. Dupa coborare renunt si hotarasc sa ma intorc la cabana unde imi fac o ciorba si astept sosirea colegilor ramasi sa mai schieze.

Incetu cu incetu lumea se intoarce si dupa cateva povesti la gura sobei hotaram sa plecam inspre casa. Este ora 12 cand ne urnim din loc de data aceasta coboram prin Valea Mare via Nasaud. Din Nasaud inspre Bistrita unde imi iau ramas de la Domnul Dinu, Marlene si Geta Oltean.

A fost asa frumos, un weeknd reusit din toate punctele de vedere. Le multumesc celor prezenti.

Abia astept tabara de anul viitor. Sanatosi sa fim.

Toate cele bune!

 Foto 11. tinta zile, Vf. Cociorba

Foto 12. White-out

Foto 13. traseele

Hai-hui prin Suhard alunecând pe zăpadă (1 februarie 2015)

Foto: Călin Gabor si Călin Musteaţă

Text: Călin Musteaţă

Parcă pe an ce trece iernile sunt tot mai sărace în zăpadă, iar dealurile din împrejurimi nu ne mai oferă porţia de satisfacţie a schiatului. Din acest motiv, iaca, suntem nevoiţi să căutăm alte locuri unde să ne putem „încărca bateriile”, dar nu-i bai cine îşi doreşte caută şi găseşte. Am căutat şi am găsit zăpada suficientă în munţii Suhardului, iar duminică nu am stat pe gânduri: în maşină şi hai pe munţii noştri dragi. Ne-am adunat vreo şapte, mai cu schiuri mai cu snowboard-ul mai la bocanc: Adi Hogiu, Cornel Moldovan, Stefan Sălăgean, Calin Gabor, Alina Vlad, Dragoş Musteaţă şi Călin Musteaţă, am fost cei care …, dar ce mai contează noi vrem să fim pe munte. 

Foto 1. you are ready?

Am plecat din Prundu Bârgăului cu două maşini spre Podul Coşnei de unde am cotit spre Coşna şi mai departe pe drumul forestier de pe Valea Bancului şi apoi stânga pe Coşna. Am abandonat maşinile pe marginea drumului în Pasul Suhard (1150 m) şi cu echipamentul la spinare am pornit către Vârful Omului (1932 m). În spatele nostru cresta Rodnei începând cu Inăul (2279 m), şi Inăuţul (2222 m) ne veghează urcuşul. Zăpada îngheţată cedează uneori sub bocancii noştri. Nu ne-am propus să urcăm pe vârf şi nici nu am fi reuşit deoarece sus sufla vânt destul de tare (aprox 70 – 80 km/h), şi zăpada viscolită de obligă să ne acoperim toată faţa. 

Foto 2. fantasticii

După un urcuş de aproximativ 3 ore ajungem sub creastă unde hotărâm să lăsăm schiurile şi o parte adică eu Adi şi Ştefan ne încumetăm spre vârf. Timp avem şi ar fi păcat să nu avem vârful sub picioare. Calin Gabor şi Alina ne iau urma. Ajungem sub vârf dar spre necazul nostru suntem nevoiţi să renunţăm. Lipsa colţarilor şi zăpada îngheţată ne dau de înţeles ca ar fi mai cuminte să ne întoarcem la schiuri. Ştim că muntele nu te iartă dacă greşeşti sau te încăpăţînezi şi preferam să nu riscăm. Vântul parcă s-a-nteţit şi cu toate că temperatura era doar undeva la - 8 grade tremurăm de frig. Coborâm fără păreri de rău. 

Foto 3. Corneliu 

Ne echipăm pentru coborârea pe schiuri şi ne lansăm spre vale îmbătaţi de splendoarea alunecării pe zăpadă. Ici colo câte un petic de pulver viscolit mă frânează, dar nici nu apuc bine să mă uit în jur pe unde sunt prietenii mei că iaca suntem la drum. Suntem ca nişte copii care au primit jucăria preferată. Ce mai pentru asta am venit. Hai la drum ca îndată e seară. Totuşi se mai fac câteva coborâri scurte… bonus. Pe data viitoare. 

 Foto 4. echilibru

Foto 5. Alina şi Călin

Din Vatra Dornei pana in Pasul Rotunda cu bicicleta prin Muntii Suhard (14-15 iunie 2014)

Ce sa iti doresti intr-un weekend mai fain decat un biciclit pe drumurile pastorale ale Suhardului, un circuit in care la sfarsit sa te uiti la GPS si sa nu iti vina sa crezi ca in doua zile ai pedalat, impins, dus in spate bicicleta in 210 km.

La acest plan "diabolic" mi-au raspuns increzatori in fortele lor proprii, urmatorii serifi: Calin Musteata (Domn Invatator al nostru), Cristian Pop (un prieten de nadejde) si Florin Olteanu (in viata mea nu am facut asa ceva).

Ziua 1 (14 iunie 2014): Sambata dimineata, o dimineata superba, punct de intalnire la ora 07:00 in fata monumentului Eroilor din Prundu Bargaului. Din 4, 3 sosesc la timp, Florin Olteanu insa face ce face si intarzie vre-o 20 de minute bune asa ca abia la 07:30 dam prima pedala inspre primii kilometrii (62 de km doar pe asfalt) pana in Vatra Dornei unde ajungem dupa nici mai mult nici mai putin de 4 ore. 

Dupa 4 ore bune de pedalat oricui ii sade bine trebuie sa si manance ceva, zis si facut, asa ca dupa ce intram in Vatra Dornei tragem pe dreapta la un restaurant unde comandam 4 Meniu Zilei cu 12 RON/meniu. Inainte de asta insa hai cu berea (cu lamaie, de care nu mi-o tihnit asa ca am baut foarte putin) si cum la unii foamea e mare, da-i cu pita goala pana la sosirea celor de-ale gurii.

Pofta mare!....si la drum pana la Unicarm unde ne aprovizionam cu ceva carnati, paine si alte cele.

Cam atata din pauza binemeritata, e timpul sa intram oficial in traseul de creasta.

Foto 1. START Feciori

Foto 2. Vatra Dornei

Foto 3. pe drumurile Suhardului

Foto 4. privind la Ousorul nostru drag si golas

Marcajul banda albastra incepe exact din dreptul Motelului Runc si la inceput urca pe treptele motelului, dupa care se pierde prin padure intr-o urcare usoara pe Culmea Runcului pana in Sesu Muntelui (1226 m alt.) unde ne intersectam cu marcajul cruce albastra ce urca inspre Vf. Ousor de la mijlocul drumului dintre Argestru si Iacobeni. Deja am urcat mai bine de 400 de m diferenta de nivel.

Din Sesu Muntelui urmeaza o portiune de plat dupa care coborare pana intr-o poiana la o stana unde suntem intampinati de latratul cainilor. Ousorul il lasam mult in stanga noastra si ne continuam drumul prin padure in urcare pana pe Vf. Iacob (1322 m alt.) ca mai apoi sa urmeze o coborare tare faina pe Picioru Stegii si inainte sa ne oprim pentru o pauza mai lunga de masa urmeaza un push bike pana pe Muntele Tarnita (1542 m alt.) unde ne intalnim si cu doi ciobani cu care ne dam la povesti, aici luam si masa mult asteptata.

Suntem constienti ca foarte mult nu mai avem pana la Schitul Sf. Cruce, locul de odihna pentru sambata seara si dupa ce ocolim un varf fara nume prin stanga lui si mai apoi Vf. Faraoane (1715 m alt.) prin dreapta lui mai pedalam ce pedalam pana ce intr-un final zarim si Schitul. A fost unul din cele mai asteptate momente.

Punem punct primei zile la ora 18:00 dupa 85 de km si dupa ce ajungem la Schit si ne facem onorurile, mancam ceva, ne punem la orizontala inca de la ora 19:00 deoarece a doua zi trebuia sa fim cat mai odihniti. Ne astepta o zi grea, cu trezire la ora 05:00 si vreo 125 de km de pedalat. Noapte buna!

Foto 5. no hai copiii

Foto 6. soro, ce-i si cu astia pe aici!?

Foto 7. Vf. Faraoane (1715 m alt.)

Foto 8. Schitul Sf. Cruce, loc de odihna

Foto 9. poza de grup la finalul primei zile

Ziua 2 (15 iunie 2014)...la 5 suntem in picioare si bine facem deoarece avem parte de un rasarit de nota 10. De mult nu am mai prins un rasarit asa frumos. O luam din loc la ora 05:30 dupa ce ne luam adio de la calugari cu un Doamne Ajuta, avem mare nevoie.

Ne scufundam incetu cu incetu in racoarea diminetii si pedalam cu spor. Pana la Lacul Icoana (daca si balta aia e lac, atunci ce sa zic de balta din fata casei mele) totul decurge conform planului si rand pe rand ocolim cand prin dreapta cand prin stanga urmatoarele doua varfuri: Vf. Batca Tarsului (1548 m. alt.) si Muntele Sveitaria (1562 m. alt.). De la Lacul Icoana urmeaza o coborare pe drumurile Muntelui Obcina Diecilor super faina prin padure pana in Saua Diecilor, asa da coborare la inceput de zi. Aici dam de inca o stana (nici nu mai stiu a catea) unde bineinteles avem de furca cu cainii care latra necontenit.

De la stana ne asteapta o urcare grozava pana pe Vf. Diecilor(1631 m alt.) unde ajungem in jur de ora 09:00. Aici punem si de micul dejun, nu de alta dar de la 05:30 nu am mancat absolut nimic si plus de asta am depus si efort. Ne bucuram de priveliste, de soare, de linistea diminetii, totul intr-un cuvant este Tihna. De pe Vf. Diecilor nu scapam de urcare si dupa ce coboram nu foarte mult, ne pierdem iar prin padure inainte de o urcare grozava pana pe Vf. Pietrele Rosii (1773 m alt.). pe care reusim sa il "cucerim". Avem o prima panorama grozava asupra Varfului Omu cu ai sai 1932 m alt. pe care urmeaza sa il urcam desi initial trebuia sa il ocolim prin stanga si sa urcam fara biciclete pe el.

Foto 10. a doua zi dis de dimineata

Foto 11. meditatie

Foto 12. drumuri si iar drumuri

Foto 13. oglindire in Lacul Icoana

De pe Pietrele Rosii urmeaza cea mai urata parte a turei. Daca pentru inceput coborarea printre jnepeni este destul de buna, la un moment dat cararea se pierde printre jneapan netaiat, mai mare de 2 m inaltime. No dragilor ce e de facut!? Eu las bicicleta si inaintez cativa metri ca sa vad unde se termina cararea si spre bucuria noastra dau de luminita de la capatului jneapanului, respir usurat si ma intorc sa le zic colegilor. Asadar pe aproximativ 50 de m pur si simplu ne chinuim cum putem sa trecem  printre, peste jneapanul imens atat pe noi cat si bicicletele.

Trecem mai zgariati, mai nebuni de cap dar nu ii bai am patit noi si mai grave. Stim ca urmeaza Vf. Omu si daca tot am ajuns pana aici musai sa urcam pe Omu. Facem ce facem si urmam marcajul care credeam noi ca ocoleste varful, dar surpriza marcajul nu ocoleste varful ci urca direct pe el. No na povesti. Da-i cu bita in spate pe o galma plina de bolovani. Ajungem pana la urma pe Vf. Omu la 1932 m alt. cu bicicletele si dupa cateva poze ne bucuram (unii) de lunga coborare de pe varf pana la 1700 si ceva de metri alt.

De aici si pana in Pasul Rotunda unde ajungem la ora 13:00 ocolim prin stanga Vf. Cociorbii (1593 m alt.), trecem pe langa o stana, mai urcam cativa metrii buni pana deasupra Poienii Rotunda si apoi ne dam drumul fain frumos la vale unde ne oprim in Pasul Rotunda. Am facut-o si pe asta! am facut creasta Muntilor Suhard pe banda albastra din Vatra Dornei pana in Pasul Rotunda (51 de km cu diferenta de nivel de nivel cumulata de peste 5500 de metri).

Foto 14. Omule, Omule

Foto 15. Poza de grup pe Vf. Pietrele Rosii

Dupa ce mancam de amiaza, ne bucuram de lunga si frumoasa coborare din Pasul Rotunda in satul Valea Mare si mai apoi de portiunea de plat pana in Satul Sant. 

Din Sant urmam drumul ce traverseaza dealul Magura pana in satul Lunca Ilvei (7,5 km urcare-7,5 km coborare), drum care te scoate chiar la intrare in sat. De la iesire din Lunca Ilvei mai urcam 600 de metri diferenta de nivel in 18 km, o urcare foarte lina, pe un drum forestier mult mai bun decat ultima data pana in Piatra Fantanele. De aici si pana acasa nu mai avem decat 25 de km aproape numai si numai coborare. 

Ajungem cu bine in locul de unde sambata dimineata am dat Start acestei "aventuri" si oprim si GPS-ul care ne indica 125 de km doar pentru duminica.

Adunam si uite asa in doua zile avem urmatoarele statistici: 210 km in doua zile. In prima zi 85 de km, in a doua zi 125 de km. Doua zile pe creasta Muntilor Suhard unde am pedalat, impins, luat bicicleta in spate pe 51 de km cu peste 5500 de metri diferenta de nivel. Am urcat pe cel mai inalt varf al Muntilor Suhard, Vf. Omu (1932 m alt.) cu bicicleta si alte cate varfuri. 

A fost o tura pe cinste pe care va recomand sa o incercati. Pentru ajutor va stau la dispozitie. De repetat tura o sa o mai repet dar cu alte ocazii si cu totul altcumva si cu siguranta cu alti oameni(in mare parte).

Le multumesc celor 3 care mi-au acceptat invitatia in tura nestiind exact ce ii asteapta. 

Alte cateva poze click aici

Sa ne auzim cu bine!

Foto 15. pe Vf. Omu (1932 m alt.)

Foto 16. In Pasul Rotunda

Foto 17. De final..