Pagini

15 martie 2015

Povestea numarului 165 (14 martie 2015)


Am aflat de acest concurs de la niste prieteni alergatori. Eram la banca cu ceva probleme de rezolvat si cat stateam si asteptam numa ce aud: -Nu iti platesti taxa de participare pentru concursul de la Alba-Iulia, este ultima zi cu taxa redusa? Zis si facut. Asa a inceput povestea unui numar.

START

Sambata dimineata pornesc inspre Alba-Iulia cu Rares, Alexandra si Aida. Incerc pe cat posibil sa nu ma gandesc la competitie, dar printre alte povesti dezbatem si cateva subiecte despre competitie, cele mai multe au ca subiect principal abordarea traseului.
Ajunsi in Alba-Iulia gasim cu greu mare un loc de parcare, de asemenea reusim sa ne si ratacim prin cetate in drumul nostru spre locul de unde trebuia sa ne ridicam kiturile. Eu si Alexandra participam, Rares cu pozele iar Aida cu sustinerea. Multumim!

Dupa ce imi ridic kitul merg la masina unde incep pregatirile pentru concurs. Dezechiparea si la incalzire, caci in mai putin de o ora se da startul. La 09:30 imi incep incalzirea cu o alergare usoara dupa care continui cu niste sprinturi.
Oriunde ma uit vad alergatori, vad multe fete fericite, vad emotie si nu in ultimul rand vad multa pasiune pentru acest tip de miscare.
5 minute pana la Start. Ma duc in zona de Start unde ma asez in prima jumatate a plutonului.
...5,4,3...toata lumea entuziasmata bate din palme....3,2...1 START si dintr-o data in cetate se aud tropotele alergatorilor veniti sa cucereasca cetatea Alba Iulia.
Nu fortez stiind ca dupa doi km de plat prin oras urmeaza doi km de urcare, pe care vreau sa ii alerg. Oricum obiectivul meu era sa pastrez un tempo care sa imi ofere posibilitatea sa termin cursa sub doua ore.


Dupa cum am spus, primii doi km ii facem pe strazile orasului Alba-Iulia, strazi goale la ora startului. Putina lume abia dezmortita era mirata de multimea de alergatori care le-au invadat intimitatea. Urmeaza urcarea, ritmul scade insa continui sa alerg, asa cum mi-am si propus.
La sfarsitul urcarii ne ateapta primul punct de alimentare la care nu opresc. Gata, cu urcarea, intram in padure si continuam pe o pista pentru biciclete. Doi km de plat si doi intr-o usoara coborare dupa care intram pe portiunea cea mai solicitanta. De la km 8 si pana la km 13 urmeaza  numai si numai urcare pana pe Varful Mamut, punctul cel mai inalt al traseului (800 de m). La punctul de hidratare numarul doi opresc si beau un pahar de apa si isotonic.
Putine au fost momentele cand urcarea sa nu te solicite la maxim, doar cele cateva portiuni de plat iti mai dadeau sansa sa te relaxezi intre ghilimele. Am incercat pe cat posibil sa nu ma opresc din alergare, insa nu reusesc, asa ca alternez alergarea cu mersul vioi. Intrec foarte multi alergatori pe urcare, cu unii mai si socializez. Incerc sa imi pastrez mintea lucida.
Stiam ca mult nu mai este si se termina urcarea. Cu acest gand si cu o ultima zvagnire la auzul unui zgomot venit de pe Vf. Mamut termin urcarea. La iesirea din padure o ultima panta si apoi coborarea de cativa metri pana la punctul de hidratare numarul 3 unde beau rapid un pahar de isotonic.



La km 13 mintea incepe sa se joace putin de-a matematica. Cei 8 km cat au mai ramas pana la Finish sunt ca si facuti.
-Oare corpul v-a raspunde mintii?
Ma trezesc din visare pe coborare, ramai concentrat Adi. Coborarea nu este atu-ul meu si se vede din numarul mare de alergatori care trec pe langa mine. Nu ii bag in seama, nu au decat sa ma intreaca, obiectivul meu este sa termin sub doua ore.
Abia astept sa termin coborarea, mult prea abrupta si plina de noroi. La km 16 punct de hidratare, ma opresc si beau rapid un pahar de isotonic. De aici si pana la finish traseul este comun cu cel de la start. Inca doi km de coborare si dam de asfalt. Intre timp strazile Albei s-a umplut si  oamenii iesiti fie la plimbare, fie sa vada ce se intampla in orasul lor ne privesc mirati.



Vad cetatea, ma apropiu tot mai mult, am o stare de fericire, inca un pic si gata imi spun.
-Sa o crezi tu! Corpul nu mai raspunde, iar mintea nu vrea sa ma mai ajute. Punctul cel mai critic a fost insa momentul cand un voluntar mi-a spus:
-Bravo, hai ca poti, inca 1,7 km?
-Cat!!!!-De unde 1,7 km??
Ritmul scade si mai mult, incerc sa mentin macar acest ritm si sa nu fac greseala de a ma opri. Trebuie sa imi indeplinesc obiectivul.
Inspir, expir si in cateva minute zaresc poarta. Lumea este acolo ma asteapta asa ca maresc putin ritmul si ca totul sa fie si mai frumos alerg Finishul cu spatele.
Sunt bucuors, am terminat sub doua ore. Timp oficial: 1h 55 min 59 sec.

Traseu:  Distanta: 21 km si 700 metri diferenta de nivel

Cel mai bun timp al meu pe un astfel de traseu.

Sunt in al noualea cer, imi trag sufletul si ma bucur ca sunt un cuceritor al cetatii Alba Iulia.

Sunt unul din cei 600 de oameni care au alergat la Alba Iulia City Race si asta ma face Fericit.

Va salut!


5 martie 2015

Inceput de primavara in Muntii Rodnei. Visul unui montaniard (27 februarie-1 martie 2015)

Foto 1.Start

Foto Marian Poara

Text Adrian Hogiu

Au trecut mai bine de doua saptamani de cand a avut loc in Pasul Rotunda, in weekendul 27 februarie-1 martie, tabara de schi de tura organizata de Alina Cirja, Domnul Dinu Mititeanu si sotia dansului Marlene.

Dragi colegi, imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati atata timp dar timpul zboara asa repede cateodata ca nici nu iti dai seama cum trec saptamanile. Este timpul sa va relatez foarte pe scurt  ce a fost si insemnat weekendul petrecut alaturi de oamenii faini ai Clubului Alpin Roman Sectia Universitara Cluj.
Cabana Croitor a fost gazda noastra pentru acest weekend, insa ca sa nu stam foarte inghesuiti cativa dintre noi am ales sa dormim si la refugiul Montan Rotunda, refugiu construit si intretinut de domnul Utu, un om al muntelui.


Vineri, vremea aproape perfecta. Domnul Dinu a venit de la Cluj cu Marlene si Geta  si m-au preluat  din Prundu Bargaului . Am urmat apoi   traseul Pasul Tihuta-  Iacobeni, Ciocanesti si dupa 8 km de la Carlibaba, dupa cazarmile militare parasim Valea Bistritei si asfaltul si  urcam cu al lor ALP  spre stanga, 5 km de drum inzapezit pana in Pasul Rotunda, unde  ajungem in jurul orei  21:00  Multi dintre colegi erau deja sositi si cazati la Cabana Croitor, ceilalti urmau sa vina, nici o problema caci pana dimineata toata lumea o sa spuna prezent. Cativa am mers la Refugiu lui Utu.

 Foto 2. doi cate doi


Pentru sambata Marlene propune o tura inspre Vf. Inaut (2222 m) cu ora de plecare 7 dimineata de la refugiu. Ideea este una buna asa ca ma inscriu si desi seara eram ceva mai multi spre dimineata ramanem doar noi doi. Domnul Dinu va ramane cu incepatorii intru ale schiului de tura, trebuie cineva sa le arate tainele si sa primesti sfaturi de la Domnul Dinu este cel mai de pret lucru, parerea mea. Asadar, gata echipati, pornim dis de dimineata inspre Vf. Inaut pe traseul marcat cu banda rosie, traseul de creasta. Nu apucam bine sa ne incalzim, ca tragem o privire in spate si vedem un grup destul de mare venind inspre noi. Sunt colegii care au dormit la cabana Croitor si care se pare ca vor sa ne urmeze. Asadar fara sa stim iata ca au mai raspuns si altii prezent acestei ture. Foarte bine, imi zic eu.
Imi doream foarte mult sa ajung pana pe varf si cum vremea de dimineata permitea optimismul meu crestea si crestea cu fiecare kilometru castigat.
Pe primul varf fara nume ne regrupam si stabilim ce traseu vom urma mai departe. Avem doua variante, fie urmam culmea, fie urmam drumul de sub culma Gajei. O parte din colegi isi anunta prezenta doar pana pe Vf. Gajei (1846 m), asadar hotaram sa strabatem culmea Gajei. Zapada era inghetata la suprafata, insa la altitudine peste zapada inghetata mai era un strat consistent de pulvar. Prima urcare inspre Vf. Nichitas (1451 m) prima rupere de ritm dar incerc sa ma mentin in campul vizual al colegilor. Sub Vf. Gajei ne regrupam unde luam si o pauza de gustare. Este inca devreme, timpul ne permite sa visam la varf. Sper ca si grupul sa raspunda prezent. Inaintam, urmeaza prima coborare, prefer sa imi dau focile jos, insa greseala mare. Zapada foarte putina si inghetata maxim imi creeaza probleme. Cobor primul cu chiu si vai, ajuns jos constat cu stupoare ca pana la urma au raspuns prezent planului lui Marlene doar alti 3 colegi: Alina Cirja, Marian Poara si Anca Brisan. Deci, 5 am ramas gata sa ne continuam traseul.


Foto 3. inspre Vf. Nichitas

Foto 4. pe culmea Gajei

Foto 5. Inautul in stg si Inaul central

Suntem pe drumul ce taie pe curba de nivel culmea. La intoarcere hotaram sa nu mai urcam din nou in culme, ci sa urmam drumul. Dar pana la intoarcere avem in fata varful Ineut, un traseu de cateva ore bune.
Inaintam cu spor, dar sunt cu gandul mai mult inspre pauza de masa, pe care o facem in Saua Gajei (1719 m). Putinii nori ce acopereau cerul fac lucrurile mult mai usoare, pe un soare puternic poate ritmul nu era acelasi. Ne pregatim sa urmam culmea accidentata a Inautului. Schiurile le lasam in sa si de aici ne continuam ascensiunea pe clapari, cu bete/piolet Diferenta de nivel este consistenta, la fel si creasta care in anumite locuri are portiuni cu bolovani si multa zapada.
Imi pun toata nadejdea in Marlene, are mult mai multa experienta in astfel de ture plus ca a urcat de atatea ori Inautul iarna si nu numai.
Pornim si prima panta ce ne iese in cale ne pune ceva probleme. Avem grija cum infingem piciorul caci dedesupt zapada este inghetata. Trecem de aceasta portiune si iata-ne ajunsi efectiv pe creasta. Inca nu e nevoie de coltari, putem inainte si nu ezitam sa o facem. La cativa pasi buni ne mai si cufundam in zapada, la cei cativa pasi visul devine aproape realitate. Sunt acolo, la cativa metri diferenta de nivel. 


Foto 6. Primii pasi inspre varf

Ne incepem ascensiunea inspre varf insa prima panta ce ne iese in cale ne pune ceva probleme. Trebuie sa avem grija cum infingem piciorul caci dedesupt zapada este inghetata. Trecem de aceasta portiune si iata-ne ajunsi efectiv pe creasta. Inca nu e nevoie de coltari, putem inainte si nu ezitam sa o facem. La cativa pasi buni ne mai si cufundam in zapada, la cei cativa pasi visul devine aproape realitate. Sunt acolo, la cativa metri diferenta de nivel.
Gata cu binele, Marlene insista sa ne punem coltarii si sa ne pregatim sufleteste de portiunile mai dificile care nu intarzie sa apara.
Marlene isi face bine treaba, eu prind curaj stiind ca, cu noi este un om cu atata experienta. Alina Cirja renunta la varf si prefera sa se odihneasca. Coltarii se infing miseleste in zapada inghetata si cu greu mare traversam prima portiune mai dificila. Nu apucam sa ne tragem sufletul ca urmeaza portiunea unde pentru mine a fost si mai greu, caci nu aveam piolet. Pentru inceput traversam pe sub niste stanci ca mai apoi sa urcam un perete  cu zapada putina si un pamant inghetat bocna. Cu pasi marunti reusesc sa ajung sus, acuma pot sa respir usurat.

 Foto 7. pe culmea Inautului


Gata cu greul la urcare, imi zic eu. Asa a si fost, ma opresc sa imi aranjez coltarii si in cele cateva minute o pierd din ochi pe Marlene insa instictul imi spune ca este foarte aproape si eu si mai aproape de varf. Cu un ultim efort ajung sus, vad borna...gata, sunt pe Inaut, superb. Inaul este sub nori impreuna cu Saua cu lac. Inspre Vf. Rosu vreme mult mai buna, imi si imaginez acest varf plin de rododendron Vantul abia daca adia, vremea un pic s-a mai inrautati dar ce mai conteaza sunt acolo sus, radiez de fericire. Ajung intre timp si Anca Brisan si Marian Poara. Ii trimitem un mesaj Domnului Dinu ca sa nu cumva sa isi faca griji. Sunt in al noualea cer, chiar am ajuns pe Inaut dupa alte doua incercari esuate tot iarna, vara am ajuns de atatea ori. Entuziasmul nu este constructiv, asa ca nu uit ca mai am si de coborat, raman oarecum lucid. Ora 14:00 a fost ora la care am atins varful, doua ore ne-a luat din Saua Gajei pana pe varf. La coborare ar trebuii sa facem mult mai putin asaca  zabovim ceva mai mult timp pe varf, numai bine luam si o gustare.


Foto 8. in culmea fericirii

Dupa poza de grup suntem gata de plecare. Marlene o ia in fata, eu o urmez stiind ca urmeaza sa traversam prin aceleasi doua locuri dificile. Concentrare maxima imi zice Marlene, te pui cu fata la perete si infingi bine coltarii in zapada. Nu te grabesti. Zis si facut. Dupa nici o ora ajungem in Saua Gajei de unde zarim niste montaniarzi venind inspre noi. Erau patru in total, doi cu bagaj mare pregatiti sa doarma sub refugiul de sub Vf. Inau, iar ceilalti doi pregatiti sa urce pana pe Inaut si intoarcere la masina pe acelasi traseu. Niste sfaturi nu strica si de ce sa nu o facem cand tocmai ce ne-am intors de pe acelasi traseu pe care il vor urma si ei. Le uram bafta si ne vedem in continuare de ale noastre. Ne asteapta drum lung pana acasa. Lungul drum pe curba de nivel care strabate culmea Gajei iti poate pune destule probleme mai ales cand esti obosit. Cateodata ai impresia ca este interminabil.
Pana la urma dracul nu este asa negru, inaintam pe urmele colegilor cu care ne-am intalnit in Saua Gajei. Abia astept coborarea. Talpile dupa atatia km parca imi iau foc si plus de asta am ramas fara ceai. Efortul devine si mai mare de la km la km si pe masura ce ne apropiem coborarea parca devine urcare. La un moment dat nu mai suport si imi dau jos focile, o sfatuiesc si pe Anca sa faca la fel. Buna alegere, schiul aluneca foarte bine desi inclinatia este moderata. Superb, in sfarsit schiem. Ma bucur din plin de coborare, sub Vf. Nichitas ma intalnesc cu Domnul Dinu caruia ii dau raportul. Intre timp sosesc si ceilati si cu un ultim efort reusim sa ajungem plouati in zona de campare. A inceput sa ploua chiar inainte sa ajungem la refugiu, a fost dusul cald, dusul de sfarsit de tura.
Dupa ce ne-am schimbat si am mancat, am hotarat impreuna cu Zoran Pavai sa le facem o vizita colegilor cazati la Cabana Croitor. Atmosfera foarte faina de la cabana a fost cireasa de pe tort. Nu stam foarte mult insa cele cateva minute bune au fost excelente pentru un somn pe masura.

 Foto 9. portiunile mai delicate se strabat cu fata la perete

 Foto 10. ultimul drum

Duminica dimineata ceata, asa ca planul de a urca inspre Vf. Omului ramane pentru data viitoare. Oricum ma simt destul de obosit dupa tura de ieri.
Ne pregatim caci la ora 8 trebuia sa fim la cabana Croitor pentru a stabilii ce vom face. Ne luam ramas bun de la Utu, ducem bagajele la masini si o luam incetu inspre cabana.
Aici multa forfota, incetu lumea se pregateste pentru cateva ore de schi. Mai mult de atat nu ai ce face pe aceasta ceata. In timp ce schiam am avut impresia ca plutesc, ma opream si aveam impresia ca inca schiez. Un fenomen ciudat despre care Domnul Dinu ne sfatuieste sa citim pe blogul dansului . Click aici ca sa cititi si voi.
Impreuna cu Papp Csaba si Adriana Andreica incercam sa schiem pe un culoar din spatele cabanei insa din pacate zapada lipseste pe portiuni mari. Fac totusi o coborare, ma intorc si ma alatur grupului. Vad un loc fain de schi pe langa liziera padurii asa ca imi incerc norocul. De unde, pentru mine totul devine chin. Dupa coborare renunt si hotarasc sa ma intorc la cabana unde imi fac o ciorba si astept sosirea colegilor ramasi sa mai schieze.
Incetu cu incetu lumea se intoarce si dupa cateva povesti la gura sobei hotaram sa plecam inspre casa. Este ora 12 cand ne urnim din loc de data aceasta coboram prin Valea Mare via Nasaud. Din Nasaud inspre Bistrita unde imi iau ramas de la Domnul Dinu, Marlene si Geta Oltean.

A fost asa frumos, un weeknd reusit din toate punctele de vedere. Le multumesc celor prezenti.

Abia astept tabara de anul viitor. Sanatosi sa fim.

Toate cele bune!

 Foto 11. tinta zile, Vf. Cociorba

Foto 12. White-out

Foto 13. traseele