Pagini

30 decembrie 2015

Sfarsit de an printre cei 12 Apostoli (30 decembrie 2015)



Luna decembrie a fost una cu mult munte, a fost o luna in care m-am bucurat de tot ce are muntele mai frumos si nu in ultimul rand de multa liniste, liniste pe care in nici o alta parte nu o gasesc.

Pentru sfarsitul de an 2015, ca o traditie a ultimilor 5 ani, am ales sa caut din nou linistea acolo sus unde pamantul se uneste cu cerul, acolo unde sunt mai aproape de Dumnezeu.
Chiar daca mai toata ziua sunt inconjurat de munti si nu traiesc totusi intr-un oras aglomerat, pentru mine toate acestea sunt zero daca nu caut sa fac ceea ce imi place, de aceea muntele ma cheama la el si eu ma duc si nu ma duc cu mana goala.

Sa revenim la ale noastre si dupa cum va spune-am pentru acest sfarsit de 2015 am ales ca locatie de drumetie Rezervatia 12 Apostoli. Despre aceasta Rezervatie Naturala situata in Muntii Calimani gasiti pe internet, cu siguranta, mai multa informatie decat v-as putea oferii eu.



Am ales sa fac cat mai cunoscuta ideea mea, stiind ca este un traseu accesibil multor iubitori de drumetie chiar daca suntem in luna lui decembrie. Cu un eveniment creat pe facebook am ramas surprins placut sa vad ca in judetul Bistrita-Nasaud exista interes pentru asa ceva. Pe unii ii cunosteam doar de pe facebook din postarile lor si tocmai de aceea am si ales sa fac public aceasta tura si uite asa mi-am raspuns la cateva intrebari.
Din facebook in facebook ne-am adunat in 30 decembrie 2015, intr-o miercure geroasa, nici mai mult nici mai putin decat 22 de montaniarzi, unii mai echipati decat altii.

Cu masinile personale ne-am deplasat inspre Vatra Dornei, urmand ca din centrul comunei Dorna Candrenilor sa facem dreapta si sa urmam cursul paraului Negrisoara. Trecem de fabrica de apa minerala Poiana Negri si la prima intersectie facem stanga, indrumati fiind de indicatorul pe care scria Schitul 12 Apostoli.

De aici drumul devine macadam si pana la cariera de piatra se prezinta in conditii bune. De la cariera de piatra facem dreapta si drumul devine ceva mai rau insa practicabil cu orice tip de masina. Va puteti ghida si dupa marcajul punct albastru care apare mai rar pe copaci. Lasam masinile la 4 km de manastire, vara se poate urca pana sus, insa pe drum era multa gheata si pana la urma am venit sa ne bucuram de cat mai mult munte, nu sa ne plimbam cu masina.




Afara frig, prima zi geroasa din acest an, insa cand vad cati suntem parca ma si incalzesc pe loc. Sunt tare bucuros ca un simplu anunt a reusit sa adune atata lume. Dupa 1,5 km de unde am lasat masinile incep serpentile ce urca pana la manastire. Aici liniste deplina, calugarii sunt cu treaba, noi imbucam cate ceva si ne mai incalzim cu o cana de ceai. Ceata, soarele statea ascuns, dar stiam ca avea sa se arate si s-a aratat in a doua jumatate a zilei. Poate chiar cand aveam ceva mai mare nevoie, dar muntele este munte indiferent de vreme si pentru aceasta trebuie sa fiti pregatiti.

Zapada este inghetata bocna insa pe anumite portiuni lipseste cu desavarsire. Un gand care inca nu imi face somnul mai lin. Nu intram la schit ci facem stanga, trecem pe langa o morisca de vant pana intalnim un loc de odihna unde sunt si cateva panouri informative.
De aici si pana la stancile 12 Apostoli vara intr-o ora esti acolo, in conditii de iarna poti face si pana la 2 ore. Noi am facut o ora si jumatate dar pana pe Vf. Lucaciu erau deja urme batute. Marcaj: punct albastru si punct rosu.
De pe Vf. Lucaciu se zaresc stancile foarte bine. Inspre Calimanii mai inalti de dimineata nu am avut vizibilitate, doar inspre sfarsitul turei s-a deschis si am putut sa identificam si admiram dincolo de vale.




In sir indian ne pierdem prin padure si doar dupa ce iesim in "golul alpin" ne dam seama de fapt unde suntem. Pe Lucaciu l-am colindat care cum dupa putinta, de primit ne-a primit, de oferit ne-a oferit ce este mai frumos. De la Lucaciu si pana la 12 Apostoli traseul isi pierde cararea printre stancile acoperite de putina zapada ninsa, printre copaci inghetati dar cu suflet mare si ienuperi dornici de o poveste.

Ajunsi la Apostoli soarele isi arata firav dintii, pe ici colo cerul de un albastru pur ne dadea speranta de mai bine.
Parasim rezervatia cu gandul la un an mai bun, incarcati din energia locului si cu pasi marunti o luam inspre manastire pe acelasi traseu insa de data aceasta cu soarele in spatele nostru. La manastire, colegii mai harnici si ceva mai inghetati si-au gasit adapost si au fost primiti cum se cuvine, cu o felie de cozonac si o cana de ceai de nota 10. Caldura Manastirii a scos la iveala rosul din obrajorii fiecaruia.

Le multumim calugarilor si luam si de aici putin din frumusetea locului. Ultimii 4 km devin brusc cei mai frumosi ultimi 4 km din acest an sus la munte. La masini ne mai tragem intr-o ultima poza de grup si ne luam la revedere.

Multumesc celor prezenti si va mai astept. Sper sa va fi placut ce ati citit si mai poftiti, este pentru toata lumea.

Sa fiti iubiti si cu dragoste pentru munte.


Va salut!


29 decembrie 2015

3 in 1 (6, 13 si 20 decembrie 2015)


Trei zile pe munte intr-o singura postare. Trei zile pe carari diferite, cu alti oameni dar cu un singur personaj principal: muntele.


1. Poiana Muncel sau Lumea de dincolo de nori (6 decembrie 2015)

Incep periplu acestor postari cu o iesire in Poiana Muncel impreuna cu Lucian.
Imi aduc inca aminte perfect dimineata acestei zile, posomorata insa cu un rasarit de vis dinspre Tara Dornelor. Ne incepem scurta noastra iesire la 07:30, cu microbusul Bistrita-Muresenii Bargaului ne indreptam inspre satul Tureac de unde o luam la pas pe strada Tureac, strada aflata imediat dupa scoala. Dupa ce intram pe strada la nici 50-100 de m  facem stanga pe o ulicioara (strada secundara) care avea sa ne conduca pana in asa zisa Poiana Tiganului, poiana aflata pe versantul sudic al Muncelului. Intre noi si Poiana Muncel sta un petic de vreo 300 de m de padure.
In imaginea de mai jos puteti vizualiza traseul parcurs pentru dus care se pare ca are nici mai mult nici mai putin de 6 km.


Foto 1. Traseul parcurs la urcare

Odata ajunsi in poiana Tiganului, se tine efectiv drumul care este chiar pe culmea dintre cele doi vai, de la intrare pana in aceasta poiana. Urcam poiana pana in capatul de sus unde luam masa. De aici deja intram in ceata si nimic din tot ceea ce vedeam nu ne spune ca sus aveam sa ne bucuram de o mare de nori superba. Din capatul de sus al poienii se traverseaza zona de padure pana cand dintr-o data, surpriza ajungeti in Poiana Muncel. Atentie de unde iesiti si pana in zona cu adevarat cea mai frumoasa a poienii trebuie sa o luati inspre nord pana dati de o stana. Tineti drumul forestier pe curba de nivel. Peste doua saptamani am avut ocazia sa si schiez, dar despre toate acestea in postarea numarul trei Ne bucuram atata de zapada cat si de marea superba de nori. Cerul albastru, Rodnei, Calimani, Suhard intr-un cuvant impresionant.

Pnetru coborare puteti opta pentru aceeasi varianta, noi am coborat in Prundu Bargaului pe un traseu care il voi prezenta intr-o alta postare.

Cateva fotografii care sper sa va ofere putin din trairile noastre. 







2. Bistricioru in alb (13 decembrie 2015)


Dupa o saptamana de la evenimetele de mai sus a venit randul altei iesiri. In prim plan a fost Bistricioru din Muntii Calimani. Am sarit din Bargau in Calimani. De data aceasta coleg de tura a fost Catalin.
De deplasat pana in Mita ne-am deplasat cu un amic cu masina, de intors ne-am intors cu Salvamontul. Stati linistit ca nu am patit nimic.

De data aceasta pe aproape toata perioada zilei cat am stat pe munte am prins doar ceata, inspre final la coborare doar ne-am bucurat de o mare de nori asternuta peste Depresiunea Colibita si Valea Bargaului. Cateva imagini la:






3. Momente speciale in Poiana Muncel (20 decembrie 2015)

Traseul parcurs 


Din Calimani din nou in muntii de acasa si tot in Poiana Muncel insa de data aceasta cu schiurile de tura. Colegi de tura: Corneliu si Simi. Alegem Valea Garlei, vale situata putin mai in sus de Culmea Podirei pe care am urcat in Muncel in data de 6 decembrie. Cu masina am parcus vreo 4 km, dar atentie noi am avut la dispozitie 4x4.

De unde am lasat masina si pana in poiana am parcurs atat la dus cat si la intoarcere toata portiunea pe schiuri. A fost prima experienta pe schiuri de tura in muntii de acasa si abia astept urmatoarele.
Detalii despre traseu daca doriti imi puteti trimite un mesaj.

In aceasta zi chiar daca nu am mai prins marea de nori de altadata am trait pentru prima data in viata de cand merg pe munte Fenomenul Gloria. Despre acest fenomen puteti citi la http://dinumititeanu.ro/Spectrul-din-Brocken
Mare de nori a fost dar din pacate cativa nori jucausi ne acopereau vizibilitatea pe anumite portiuni.

Va multumesc pentru rabdare si scuzati cuvintele sarace dar lasand sa treaca atatea zile s-a pierdut esenta.

Alte cateva poze 

La cat mai multe ture frumoase in anul ce vine!



Fenomenul Gloria

26 octombrie 2015

Inca o zi in Muntii Rodnei. Gura Lalei-Lala Mare-Lala Mica-Vf. Ineu (24 octombrie 2015)

Primesc un mesaj de la Iulia Pardau in care isi exprima dorinta, daca tot vine acasa, de a “explora” un traseu in Muntii Rodnei, mai ales ca vremea s-a anuntat a fi stabila (din stabila s-a transformat in constanta, o sa cititi voi de ce). Ideea imi surade asa ca o intreb: Te-ai gandit la o varianta anume de traseu?

Dupa cateva cautari pe google gaseste o relatare a unui traseu care porneste din Gura Lalei, urca pe valea Lalei pana la lacul glaciar Lala Mare, iar de acolo inspre Vf. Ineu (2279 m alt.) Suna bine, m-ai ales ca o parte din traseu, Gura Lalei-Lala Mare, nu l-am mai parcurs. Pe Ineu am urcat atat din Valea Vinului, Pasul Rotunda, Valea Blaznei etc dar niciodata de pe acest traseu.

Primul pas si cel mai important este finalizat, m-ai stabilim ca zi de tura sa fie sambata si dupa  ce lansam invitatia ni s-au mai alaturat: Corneliu Moldovan, Cristian Pop, Daniel Pop din Prundu Bargaului, iar din Vatra Dornei Dan Stefan (cumnatul Iuliei care de fapt este din Bucuresti)


Sambata dimineata toata lumea este gata de drum, la 07:00 a.m pornim inspre Vatra Dornei unde ajungem dupa aproximativ o ora. Cu Iulia Si Dan ne-am intalnit in parcarea de la Unicarm, iar dupa cateva sesiuni de imbratisari si pupaturi la drum ca mult mai este si timpul ne preseaza. Inca vreo 50 de km pe ruta Vatra Dornei-Ciocanesti-Carlibaba.  

Dupa ce iesim din Carlibaba la aproximativ 12 km ajungem la Gura Lalei, facem stanga si dupa 6,6 km, (6,6 km din cate imi aduc aminte scria pe tabla de la intrarea in drumul forestier) “debarcam”.  Drumul forestier ce curge de-a lungul paraului Lala se prezinta in conditii destule de bune, totusi daca nu aveti o masina cu garda foarte inalta o sa fiti nevoiti sa va opriti mult mai in vale. Este ora 9, cand incetu cu incetu incepem sa ne dezmortim si sa simtim aerul rece cum ne inunda plamanii.


Inca de cand am pornit de acasa de pe la 1500 de m alt. norii isi faceau de cap pe crestele muntilor din jur. Pe tot parcursul drumului cu masina am dezbatut posibilitatea ca sus s-ar putea sa avem parte de o mare superba de nori, dar totul s-a naruit pe parcusrul drumetiei.


Un sunet asurzitor venea dinspre vale, apa se izbea incredibil de tare de bolovanii imensi care faceau umbra vegetatie. De unde am lasat masinile am m-ai parcurs pe jos un km pe acelasi drum forestier, care pe portiunea aceasta este impracticabil cu masina, traversam valea si intram in padure.  Iesim din padure intr-o poiana cu o casa pe partea stanga. Din pacate toate teoriile despre posibilitatea de a avea parte sus de marea de nori mult visata ni se naruiesc cand in fata zarim Vf. Ineut cu un nor mare acoperindu-l. De cealalta parte a vaii se afla o stana parasita. Trecem pe langa casa si intram din nou in padure, calcand peste muschi multa vreme.

Dupa ce iesim din nou din padure ajungem in zona cu jneapan, care este si zona ce-a mai frumoasa a traseului. Valea involburata ne insoteste si calcam cu grija peste bolovani, ne tinem cum putem pe anumite portiuni de jneapan ca sa nu cumva sa cadem in apa. Inca un pic si ajungem la Lala Mare, dar pana acolo ne intalnim cu doi alergatori care din spusele lor au renuntat la planul initial de a alerga pana in Borsa si din cauza conditiilor din creasta au fost nevoiti sa faca cale intoarsa. Acuma ne este si mai clar ca vizibilitatea este redusa si a noastra mare de nori s-a transformat intr-o mare de ceata combinata cu vant si ninsoare, intr-un cuvant viscol. Asta avea sa ne astepte sus in creasta.

 Inaut in nori

Odata ajunsi la Lala Mare luam masa, insa frigul patrunzator ne forteaza sa nu zabovim foarte mult intr-un loc.

Aici sus iarna deja si-a asternut primul strat de zapada. In anumite locuri stratul avea si 10 cm. Tinand cont de faptul ca anul trecut exact in aceeasi perioada nu aveam parte de zapada in Rodnei, acuma lucrurile stau altfel. Inceputul este unul bun, asteptam continuarea.

De altfel si noi ne continuam traseul pe aceeasi bulina albastra, insa pe masura ce inaintam si vizibilitatea era tot mai scazuta. Pe langa Lala Mica trecem foarte repede tocmai din cauza frigului care era din ce in ce mai patrunzator. Ne-a fost foarte greu sa ne orientam si cred ca daca nu faceam acest traseu vara cu ochi de iarna ne era imposibil sa ajungem sus. In conditii de ceata, zapada si viscol daca nu ati mai parcus acest traseu o sa va fie foarte greu sa va orientati. Iarna acest traseu nu este recomandat a fi parcurs. In cazul nostru stratul mic de zapada nu impunea pornirea unor eventuale avalanse.

Dupa 3 ore si fix 45 de minute de la pornire ajungem pe varf. Fiecare isi cauta starea interioara, datorata reusitei de a ajunge pana aici chiar daca stiam din start ca nu vom admira peisajul din jur. Un sandwich, o poza de grup zgribulita si la drum ca vorba multa saracia omului. La coborare, pentru cateva minute, parca soarele ar fi vrut sa ne salute, insa visele tot vise raman.

Pentru coborare am urmat exact acelasi traseu ca si la urcare. La ora 16:00 eram deja la masini desi initial dupa calculele mele trebuia sa fi ajuns cu cel putin o ora mai tarziu. Se pare ca vremea, nefavorabila ne-a facut sa ne miscam mult mai repede. In orice caz a fost un traseu care s-a desfasurat incredibil de repede, cel putin in mintea mea. 
A fost fain si pana la urma indiferent de vreme trebuie sa ne bucuram de fiecare moment pe care maretia sa muntele il ofera.


 Lala Mare


jos de acolo!

19 octombrie 2015

Drumul Romanilor (18 octombrie 2015)

Oficial e Toamna!

Toamna este anotimpul in care culorile explodeaza. Acesta a fost si motivul pentru care duminica am hotarat sa parcurgem perpedes traseul ce porneste ceva mai sus de Valea Strajii si se pierde pe asa zisul Drumul Romanilor pana la Piatra Fantanele.

Cu chef de duca si dupa o perioada in care ploile au macinat acest inceput de toamna in sfarsit avem parte de un prim weekend ceva mai insorit. Nu e de stat acasa asa ca dupa lungi dezbateri, impreuna cu Corneliu, ne hotaram abia duminica dimineata ce vom face. In nici un caz acasa nu am stat si dupa cum ati citit ceva mai sus undeva pe la ora 11 am lasat masina la aproximativ 2 km de Valea Strajii undeva pe partea stanga a drumului si cu rucsacii in spinare am intrat efectiv pe Drumul Romanilor. Traseul se desfasoara dupa cum si denumirea o spune doar pe un drum forestier (asta a mai ramas din ceea ce a fost) pana in Piatra Fantanele. Nu e nimic complicat mai ales ca traseul este marcat si cu punct rosu, floare la ureche pentru orice incepator intre ale drumetiei. Noi l-am parcus in exact 3 ore pana la Piatra Fantanele de unde am luat ocazie pana in zona unde am si lasat masina. Pana in DN 17 sunt de parcurs undeva la 12 km cu diferenta nu foarte mare de nivel.

Este o incantare sa parcurgeti acest traseu, mai ales toamna. Cu bicicleta l-am parcurs de mai bine de o luna dar in sens invers si de atunci am promis ca musai trebuie sa merg si pe jos. Asa am avut ocazia sa imi adaug undeva in suflet o particica din peisajele minunate ce ti le ofera acest traseu.

Un traseu!

Traseul drumului este următorul: Defileul Bârgăului – DN 17- Faţa Prislopului – Dosul Zâmbroaiei – Culmea Tăşuleasa – Culmea Opcioara – Iliuţa Corchii – Iliuţa Calului – Măgura Calului – DN17 – Pasul Tihuţa.  

Informatie preluata de pe (http://www.timponline.ro/studentii-ubb-decisi-sa-puna-in-valoare-drumul-romanilor-din-pasul-tihuta/)

Va las sa va delectati cu cateva poz(n)e facute cu telefonul. Atentie la caini, recomand sa aveti ceva in mana. 

 Pofta mare!

 Vf. Zâmbroaie

 Un pic din drum

Peste vai si dealuri

Alte cateva poz(n)e aici 


31 august 2015

Banda galbena in Muntii Calimani (21-22 august 2015)


Nu prea stiu cum sa incep sa va povestesc despre cele doua zile pe care le-am trait alaturi de Moise Lucian in Muntii Calimani.  De asemenea imi cer scuze ca postez atat de tarziu...

Pauza, thinking…!?!?!

Gata, stiu!

Am sa incep asa. A fost odata ca niciodata….un traseu in Muntii Calimani care a fost greu incercat si asa greu cum a fost s-a terminat. Nu a fost greu deloc traseul, greu a fost prima si a doua incercare. Da!? Inainte de aceste doua zile au fost alte doua incercari. Prima esuata de jumatate, iar a doua cu schimbare totala de plan si uite ca a treia oara a iesit si pot sa spun ca a iesit cum nu ne asteptam.
Sa ii dam drumul! Reveniti din Fagaras dupa doua zile de stat fiecare pe la casele noastre ne-am mutat in Calimani pe vreo doua zile. Asadar, vineri dimineata eram in asteptarea microbusului de 7:30 care sa ne duca la Colibita. Nu stiu cum am reusit sa imi pierd betele prin autobus si eu sa am impresia ca le-am lasat in statia de autobus, greu de imaginat.  Il sun pe tata sa mearga sa vada, imi dau tot felul de filme si chiar inainte sa cobor verific prin autobus si normal ca, gasesc betele. (nu va spun ce nervi am avut)

Meditatie

Vremea nu era din cele mai bune, ploua si nu prea. Ajunsi in satul Mita ne pregatim pentru cei 5 km de drum forestier, km pe care ii parcurgem intr-o ora. Ne-am propus doar sa ajungem pana la refugiu de sub Vf. Bistricior, unde urma sa dormim si abia sambata dimineata sa pornim in traseul propus. Traseul pana la refugiu de sub Bistricior este descris in multe alte postari asa ca nu va mai plictisesc. Am ajuns in jurul orei 11 la refugiu, am dormit vre-o 3 ore bune, ne-am trezit si apoi am hotarat sa urcam totusi pana pe vf. Bistricior. Vremea era la fel de rea ca si de dimineata. Speram ca macar sambata sa fie mult mai buna. Inspre seara facem si un foc in refugiu si la somn ca noaptea-i scurta.
La ora 6 suntem in picioare iar la 7 suntem deja in traseu. Vremea permite, este senin dar frig. Toamna deja s-a instalat la munte. Initial ne era in plan sa parcurgem traseul doar pana la Taul Zanelor, pe parcurs am zis hai totusi sa facem mult mai mult. Timp era, fiind numai noi doi puteam mergem ceva mai repede asa ca am hotarat sa il parcurgem pana in Poiana Cofuri iar de acolo sa parasim marcajul si sa o luam inspre Poiana Calului cu coborare inspre Valea Repedea  de unde sa urmam drumul forestier cu acelasi nume pana la baraj.
De pe Vf.  Piatra lui Zurzugau traseul urmeaza culmea in coborare pana in Poiana Picioru Scurt la inceput printe stanci si jneapan, ca mai apoi pasii sa se piarda prin padure. Din Poiana Picioru Scurtu se poate cobora inspre Taul Zanelor sau daca aveti ceva treaba prin Mures, in Rastolita. Noi suntem mai cu mot si lasam cele doua marcaje in pace si ne vedem in continuare de banda galbena.

 Colibita si nu numai


Din Picioru Scurtu urcam pe un drumeag ce taie pe curba de nivel dealul. Ne intalnim cu doi culegatori de afine cu care schimbam doua-trei vorbe. Asta a fost inceputul unui numar foarte mare de poieni prin care am trecut. Neavand harta la noi ne-a fost tare greu sa ne dam seama ce nume poarta poienile ce le traversam. Oarecum dupa forma si pozitiie am mai ghicit denumirea, dar fara un temei. In rest, voie buna. Nici dupa ce ne-am uitat pe o harta nu am putut pune cap la cap lucrurile. Din pacate nu exista o harta cat de cat corecta a Muntilor Calimani.
Timpul trece, vremea permite, ne vedem in continuare de drum. Traseul “nostru” dupa atatea poieni nu stiu cum se face ca, coboara mult si bine in directia jud. Mures ca mai apoi sa faca brusc 180 de grade. Ciudat! Nu am inteles de ce am coborat atata pentru a traversa efectiv valea. Probabil ca pe culme nu s-a gasit varianta optima de a marca. Asadar urmam drumul forestier in urcare, dupa ce am traversat valea, cativa km ca mai apoi la prima intersectie sa facem stanga. Dupa atata coborare urmeaza o urcare zdravana pe un drum  care se pierde printre copacii doborati de “vant”. Dupa ce urcam si urcam nu strica putin plat si iar o poiana fara nume inainte de Poiana Cofuri unde luam si pranzul. De aici traversam padurea pe triunghi galben pana in Poiana Calului. Pot sa spun ca din tot traseul in Poiana Calului am avut cel mai fain peisaj. De vis! Coboram pana in drumul forestier Repedea. Aici alimentam cu apa de munte. Ne asteapta vre-o 8 km buni de forestier in plin soare. Dupa vre-o 3-4 km noroc cu niste culegatori de afine care ne iau cu masina. Am avut un drum inspre casa de vis. Am stat intr-un cobar plin de lemne mai mult pe burta decat in cur. Am iesit amortiti de acolo. Cam asta a fost cireasa de pe tort.

 in urcare

Poiana de dinainte de Cofuri

A fost o tura faina pe care candva, undeva o vom mai repeta, speram data viitoare pana la capat. Traseul nu prezinta dificultati de orientare pe timp frumos, pe  timp ploios si cu ceata este tare greu sa te orientezi mai ales prin poieni. Marcajele abia se zaresc. Recomandarea mea este sa faceti acest traseu fie avand un track GPS, fie pe vreme cu soare.


Pana atunci, sa ne auzim cu bine!

Poiana Calului

29 august 2015

Fagarasii mai altfel (15-18 august 2015)

Foto 1. Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, in dreapta Varful Slania 2268 m iar in stanga Coltu Balaceni 2286 m.

Foto by Calin Musteata

Incercand sa scot ce este mai bun din mine si sa va transcriu in cateva cuvinte ceea ce a insemnat anul acesta Fagarasii mai altfel imi vin in minte urmatoarele cuvinte:
1. Varful Moldoveanu
2. Alexandra Rosu
3. Ploaie cu gheata
4. Vant puternic

Ce legatura au toate acestea intre ele si cu ce rapiditate s-au derulat va invit sa ramaneti pe frecventele acestei postari.

Sa incepem cu inceputul si sa dam Cezarului ce i se cuvine. Fagarasii mai altfel trebuiau sa isi intinda aripile timp de o saptamana (15-22 august 2015) peste mintile si sufletele a catorva oameni veniti cu gandul la ce este mai frumos. Sa vada si sa soarba ce este mai bun din Fagarasi alaturi de Domnul Dinu, cel care ca si anul trecut urma sa ne poarte pe trasee nemarcate (cele mai multe). 

Plecati de acasa inca de sambata dimineata, chiar de Sf. Marie, aveam ca destinatie finala Sambata de Sus si inca vreo cativa km de drum forestier care urca anevoios pe langa valea Sambetei. Repet, am plecat de acasa de Sf. Marie!Nu v-ati prins? La Sambata de Sus se afla Manastirea Constantin Brancoveanu care, la ora la care am ajuns noi era in plina vizita cu ocazia acestei importante sarbatori. Marea problema nu a fost asta. Problema neasteptata a fost un tanar politai, care!? politai ce este el si ascultator nu ne-a lasat sa trecem mai departe de manastire chiar daca i-am explicat ca mergem la munte si nu avem nici o treaba cu balciul din zona. Mare domn as putea spune.

Ne supunem ordinelor si parcam in zona indicata de dansul. Nu stam pe ganduri prea mult timp si imediat trecem la cautari de alte drumuri, doar nu om face 5 km de drum forestier pe jos (zic si eu, ca habar nu aveam cum este drumul si daca se poate continua cu masina) din cauza unora. Gasim varianta optima asa ca repede in masina si cu chiu si vai trecem prin multimea care pot spune ca a ocupat abuziv drumul. In fine! Muntele este acolo si ne asteapta. Initial masina trebuia parcata la Vila Floarea Reginei insa vazand ca drumul este destul de bun hotaram sa inaintam. Mai bine de doua treimi din drum l-am parcurs cu masina (vreo 4 km din cei 5). 
Luam rucsacii in carca si la drum. Apasa greu. Pe masura ce inaintam  tot mai multe masini parcate pe marginea drumului si la fel de multa lume se indreapta inspre cabana Valea Sambetei aflata la alt. de 1401 m. De la cabana intr-o jumatate de ora se urca la chilia Parintelui Arsenie Boca, un loc cu adevarat divin. Multi din acesti oameni tin sa cred ca se indreapta inspre acest loc, mai ales si dupa echipamentul inadecvat pentru o tura ceva mai lunga in Fagaras.
Pana la cabana traseul urca pe langa firul vaii Sambata si chiar inainte de a ajunge la cabana iese in plai, dupa cum am fost informati.
Astfel parcurgem urmatorul traseu: Complex turistic Sambata (670 m) – Valea Simbetei – Cabana Valea Simbetei (1401 m) Marcaj: triunghi rosu. Durata: 2 ½ ore – 3 ore.

Foto 2. Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, locul unde pentru cateva zile vom simti, trai spuneti voi cum vreti putin din Fagarasii mai altfel.

Aici ne intalnim cu alti cativa colegi montaniarzi care sunt in asteptarea Domnului Dinu si sotiei acestuia care au plecat dis de dimineata intr-o tura foarte grea. Este ora doua cand ajungem la cabana. Domnul Dinu ne-a informat dinainte ca intre orele 2 si 3 crede ca va fi la cabana de unde impreuna sa plecam inspre Fereastra Mare a Sambetei. Orele trec si nu mai apare nimeni asa ca hotaram (prin vot) sa plecam fara dansul inspre locul de campare. La cabana a ramas Claudiu Lazar si prietena lui, care urma sa coboare cu Marlene si Ionut Bunea la masina si sa se reintoarca cu acestia la Cluj. Astfel pornim incetu inspre Fereastra Mare a Sambetei. Este deja ora 5 dupa-amiaza.
Prima parte lejera, insa dupa ce parasim valea urmeaza o urcare abrupta printre stanci si altea alea. Urcarea aceasta ma face sa ma gandesc la un singur lucru: de ce mama dracului nu au facut urcarea in serpentine. Acesta a fost doar inceputul, un inceput care personal mi-a turnat plumb in picioare. Drumul lung cu masina si cate altele isi spun cuvantul. Ritmul scade. Opririle pentru odihna sunt tot mai dese. Sa nu uitam ca in spate duce fiecare cate un rucsac intre 20 si 30 de kg. Asta in functie de fiecare ce, cum si cat si-a luat pentru o saptamana. 
Ultima parte, inca un abrupt. In fata avem Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, in dreapta Varful Slania 2268 m iar in stanga Coltu Balaceni 2286 m.

Gata, am ajuns in locul unde pentru cateva zile vom simti, trai spuneti voi cum vreti putin din Fagarasii mai altfel. Dupa vre-o trei ore de noi sosesc Claudiu si Domnul Dinu. Gata pe ziua de azi. Mi-a ajuns, asa ca la somn.

Traseu parcurs: Cabana Valea Simbetei (1401 m) – Fereastra mare a simbetei (2188 m) Marcaj: triunghi rosu. Durata: 2 ore. Durata în sens invers: 1 ora 30 min. Traseul este accesibil iarna turistilor experimentati si alpinistilor.

Foto 3. Vistea-Moldoveanu in ultimul plan si Vf. Rosu in stanga

Duminica, dis-de-dimineata trezirea (in jurul orei 6) si pregatirea pentru traseu. Domnul Dinu ne-a anuntat inca de ieri ca vom merge inspre Vistea-Moldoveanu. Nu stiu cum s-au nimerit lucrurile dar sa vii pana in Fagaras si dupa nici doua zile sa se strice vremea si sa nu urci pe Moldoveanu este tare naspa. Si uite ca s-a nimerit sa incepem cu Moldoveanu si cu atat sa ramanem. Un moment bine ales. Vremea permite si nimic nu anunta sfarsitul zilei.

Pana in Portita Vistei trecem pe rand atat in urcare cat si in coborare pe sub urmatoarele varfuri: Slanina , Galasescu Mic, Galasescu Mare, Galbenele si Hirtopul Ursului. Din portita Vistei urmeaza ultima urcare inainte de cel mai inalt varf al Romaniei, punctul maxim care il poti urca in tara noastra draga si atat de frumoasa. Fiind duminica si ziua atat de promitatoare nu va zic cata lumea urca si cobora, inspre si dinspre Moldoveanu. Zici ca acolo statea ascuns ceva pretios, nu stiu. Multa lume si printre atata lume numa ce aud: Nu este ea Alexandra Rosu? Sunt un pic nedumerit. Cine este Alexandra Rosu? si stand eu pe ganduri repede imi si dau seama ca este chiar cea care scrie pe blogul de calatorii.ro. Claudiu Lazar nu s-a putu abtine si a intreabat: Tu esti Alexandra Rosu?, pot sa te ting? La raspunsul afirmativ Da, bineinteles ca toata lumea a fost super happy. Cireasa de pe tort insa a fost faptul ca tocmai in acea zi era si ziua ei, bucurie si mai mare si cum sa nu ii spui LA MULTI ANI tocmai Alexandrei pe varful Moldoveanu! La multi ani Alexandra, inca odata.
Foarte placut ceea ce s-a intamplat. Nu ma asteptam si nimeni din noi sa ne intalnim tocmai pe Moldoveanu si tocmai de ziua ei cu Alexandra Rosu. Ne bucuram de cate o vorba, de priveliste si bineinteles ne tragem si in cateva poze.

Foto 4. echipa

Stand noi si tot povestind, norii se tot adunau si ploaia mai ca nu incepea. Ne luam repede rucsacii in spinare si coboram pe culmea ce duce inspre Varful Rosu de unde urma sa cautam cea mai buna varianta de a cobora in Valea Rea unde Domnul Dinu ne astepta. Dansul de sub Hirtopul Ursului a coborat direct in Valea Rea. Tunete si nori tot mai grei si negrii, cu siguranta nu scapam de ploaie. De ploaie nu imi este frica, imi este frica de ce vine odata cu ploaia. Ajungem in Valea Rea unde il zarim pe Domnul Dinu, incercam sa luam apa din meandrele vaii si intre timp tragem si pelerinele pe noi. Vremea e tot mai nasoala si dintr-o data a inceput sa si ploua. In cateva minute ploaia s-a transformat intr-o ploaie cu gheata cum rar iti este dat sa vezi. Gheata te lovea in cap foarte tare. Tuna si fulgera de peste tot, noi incetu ne miscam inspre culme cu speranta ca se va opri. De pe versant au inceput sa curga suvoaiele. In jurul nostru plin de gheata. Ceva incredibil. Nu stiu exact cat a durat toata povestea insa ceea ce am trait nu a fost tare placut. Cu cateva minute inainte sa ajungem in culmea care urma sa ne scoata sub Hirtopul Ursului de unde sa continuam pe marcaj furtuna, ca a fost furtuna in toata regula, s-a mai domolit.
De la genunchi in jos cu totii am fost uzi. Asta a fost asa, ca sa nu uitam unde suntem. Insa acesta a fost doar inceputul unui Fagaras cu totul mai altfel. Incheiem ziua in soare si cu gandul la zile mai bune, zile care din pacate se dovedeau a fi mai rele decat ceea ce a fost. Pe maine.

Luni dimineata, multa umiditate in aer si nori negrii de ploaie peste tot. Vantul abia adia. Hotaram totusi sa pornim inspre Cheia Bandei. Pentru 2 ore de mers vremea permite. Este ora 11 cand vremea urata ne prinde la cort. Ne bagam repede la scuteala si asteptam sa se termine furtuna cat mai repede. Dupa o ploaie zdravana (pe sub cort curgea apa de numa, zici ca eram pe vre-un curs de apa), bineinteles ca vantul trebuia sa isi faca aparitia. In cateva minute s-a pornit un vant turbat de abia daca stateai in picioare. Combinatia ploaie-vant este tare neplacuta. Cu tot cu ancorele de vant cortul se lasa peste noi. Ii spun lui Cristi sa tina cumva de cort sa nu ne zboare tenta. Ies din cand in cand si afara, descult, sa mai trag de ancore. Nu stiu ce sa mai fac. Este tot mai greu sa iti ti echilibru, asa tare sufla vantul. Speriati fiind hotaram sa coboram la cabana. Ne strangem rapid lucrurile, le bagam in rucsaci cum putem si asteptam ca ploaia sa se mai domoleasca ca sa putem strange corturile. La prima fereastra mai serioasa iesim rapid si in 2 minute am si strans. La vale cu noi pe acelasi traseu pana la cabana Sambata unde cautam adapost. Luni anuntau ploi slabe si abia marti furtuna puternica. Daca luni a fost cum a fost, ce sa zic de marti. Tin sa cred ca nu supravietuiam peste noapte in conditiile date. Asta este, ne consolam fiecare cum putem. La cabana isi ea fiecare cate un ceai, noi intrebam daca sunt locuri de cazare. Era destul de tarziu ca sa ajungem cat mai devreme acasa. Hotaram sa ramanem peste noapte, noi cei din Bargau si marti sa o luam inspre casa mult mai odihniti. Cei din Cluj au pornit inspre casa deoarece aveau drum mult mai scurt decat noi. Ne luam adio de la Fagaras marti, dar nu inainte sa dam un telefon sa vedem daca nu cumva starea vremii s-a mai imbunatatit. Nici o sansa, suntem indrumati sa mergem inspre casele noastre.

 Foto 5. aglomeratia de pe Moldoveanu

Foto 6. clocot

Acesta a fost pe foarte scurt, Fagarasii mai altfel. Am vazut si alta fata a muntelui, am vazut cum in cateva minute ajungi de la extaz la agonie. Odata ajuns sus, muntele este suveran si trebuie sa ii te supui.

Ma bucur totusi ca am intalnit oameni faini, ca am batut cateva trasee in imperiul numit Fagaras si nu in ultimul rand ca am mai invatat ceva.

Mai jos aveti si o panorama cu zona pe unde trebuia sa hoinarim timp de o saptamana.


http://www.carpati360.ro/pano/20130804-Langa-Vf-Coltul-Balaceni-Fagaras/20130804-Langa-Vf-Coltul-Balaceni-Fagaras.html

Sa ne auzim cu bine!

P.S: dupa aceasta experienta, impreuna cu Lucian Moise, m-am mutat in Muntii Calimani pentru doua zile. Am reusit sa parcurgem o buna parte din traseul banda galbena ce porneste din Vf. Bistricioru si se continua pana in satul Cusma. Noi ne-am oprit in poiana Cofuri, de acolo urmand marcajul triunghi galben pana in Poiana Calului cu continuare pe valea Repedea. O sa ma straduiesc sa va prezint pe scurt si acest traseu, cat de repede.

Foto 7. 1910-1989

Foto 8. la intoarcere am vizitat Manastirea Constantin Brancoveanu

9 august 2015

Muntii Rodnei si atat (1-2 august 2015)

Foto 1. saua Gajei

In weekend se anunta vreme buna. Nici gand sa stai acasa. Idei avem, din toate o alegem pe cea mai buna. Nicoleta castiga. Asadar in prima zi de august undeva inspre dupamasa ne urcam in masina si ne oprim in Pasul Rotunda unde incercam sa gasim un loc de cazare. Nu prea avem noroc asa ca trecem la planul B, cautam un loc de cort departe de multimea din zona. Il gasim un pic mai in sus de cabana Croitor. Dupa ce instalam corturile cautam ceva lemne ca sa facem un foc si cateva ciuperci pe care le carcalim in putin ulei.

Luna plina isi face aparitia, focul ne incalzeste trupurile, povesti si voie buna insa putinele lemne nu tin focul tare mult asa ca pe la 10 si ceva ne bagam in saci.

 Foto 2. Muntele Gajei

Foto 3. Rosu

Duminica nu ne grabim sa iesim tare devreme din cort, o facem totusi undeva in jurul orei 8. Ne-am propus ca drumul ce trece pe sub Muntele Gajei sa il parcurgem cu masina pana la bariera. L-am parcurs de atatea ori pe jos, este interminabil la intoarcere.

Pe la 9 ne urnim din loc si cuplam 4x4. Au mai urcat cateva masini inaintea noastra. Unii au trecut si de bariera (bineinteles ca era deschisa). Noi lasam totusi masina aici, daca tot este bariera am zis ca nu e frumos sa incalcam regulamentul.

Ne asezam rucsacii in spinare si cat ai zice peste si ajungem in Saua Gajei unde luam o mica pauza inainte de urcusul inspre Inaut (2222 m). Imi aduc aminte de iarna trecuta cand la sfarsit de februarie am reusit sa cuceresc pentru prima data Inautul iarna dupa atatea si atatea incercari.

Povestea aici

 Foto 4. inca putin

Foto 5. Inau

Sa mergem mai departe. Raman in spate cu Nicoleta ca sa o incurajez. Asa am timp sa si retraiesc inca odata urcarea de la sfarsit de februarie cand peisajul era altul si terenul presarat de multa zapada.

Cristi si Corneliu o iau un pic mai in fata, dar raman in vizorul nostru. Pauze facem din cand in cand. Urcusul nu e tare usor si ca sa o incurajez pe Nico ii spun sa mearga cu pasi marunti dar sa nu se opreasca decat chiar atunci cand nu mai poate. Este ok, Nico ma asculta si treaba merge struna.

Printre o poveste si alte cele iata-ne ajunsi pe varf. Premiera pentru Nicoleta, cel mai inalt varf al ei. Bravo. Ca si premiu, o cinstim cu o pauza luuunga. Soarele insa nu ne da pace si de indata ce iese de dupa nori il simtim din plin pe fruntile obosite.

 Foto 6. Lala Mare


Foto 7. de final

De pe Inaut ca sa inchidem bucla inceputa din Saua Gajei coboram inspre saua Inautului de unde coboram in caldarea Lalei cu cele doua Lale, Mica si Mare.

Daca Lala Mica nu prea isi arata farmecul de lac glaciar, in schimb Lala Mare chiar domina prin suprafata. Placut pentru ochi, frumos pentru suflet.

De aici si pana la masina drumul este comun insa il facem in plin soare. Nu este tare placut de aceea ajungem destul de istoviti. Asta este, bine ca nu am avut de mers pana in pas pe jos. 

Sa ne vedem cu bine!