Pagini

28 ianuarie 2016

Iarna in Muntii Calimani (24 ianuarie 2016)


Text: Adrian Hogiu si Calin Musteata
Foto: Calin Musteata 

Dupa experienta neplacuta as spune pentru uni, poate, din Muntii Bargaului, din data de 17 ianuarie, cand din cauza conditiilor meteo nefavorabile, tura noastra s-a dovedit a fi tare dificila, dar care s-a incheiat, slava Domnului, cu bine, gandul mi-a zburat rapid spre Muntii Calimani. Asta, bineinteles, dupa ce Lucian mi-a scris un mesaj cu intrebarea: "-Ce zici de un Bistricior?"

Varianta de urcare pe traseul clasic am scos-o rapid din calcul, asa ca mi-a mai ramas sa ii propun lui Lucian urmatorul traseu: D.F Colbu-Poiana Prislop- Poiana Dalbidan-Vf. Strunior-Vf. Bistricioru-Poiana Fetii-D.F Colbu, adica varianta in sens invers celei pe care am facut-o de atatea ori.
Speram sa fie de acord, mai ales ca in 2012 am incercat impreuna cu Marcel Balan sa parcurgem acest traseu si din pacate nu am reusit sa il ducem la bun sfarsit. Despre acea tura puteti citi relatarea aici http://raportdetura1.blogspot.ro/2012/12/tura-de-sfarsit-de-30-decembrie-2012.html


Stiam si faptul ca pe bocanci ne va fi imposibila deplasarea si indeplinirea "obiectivului" asa ca am apelat, eu la schiurile de tura, Lucian la rachete si pentru ca l-am cooptat si pe Calin Musteata in trupa si-a facut rapid si el rost de o pereche de rachete, (multumim Doru Munteanu) si la drum. Mai urma doar sa asteptam vremea buna de duminica ... si a venit si Duminica mult asteptata, cand la 6:45 pe un minus 18 grade afara, din Prundu Bargaului ne indreptam cu masina spre satul Mita, de aici inca 5 km pe drumul forestier Colbu si parcam masina la fostele cabane miniere.
Atentie: tineti cursul vai Bistritei Ardelene ce seamana cu un parau, pe tot parcursul celor 5 km, dupa ce treceti de cabana din Panu si de intersectia cu Panuletu care ramane in dreapta. Se remarca faptul ca zona este tot mai puternic antropizata, cladiri noi si impunatoare apar unele dupa altele.  
In 5-10 minute de la sosire suntem gata de plecare. Traseul se continua pe vale inca aproximatic 2 km insotit de triunghi rosu. Se puteti urma si acest traseu care va scoate tot in Poiana Dalbidan si mai departe pana pe Muntele Viisorul unde se si opreste, insa urca mult mai sustinut si are o portiune cu stanci care iarna pot fi acoperite cu gheata transformand traversarea zonei in una periculoasa.



Asadar de unde traseul marcat cu triunghi rosu paraseste drumul forestier si urca abrupt noi am facut stanga si am urmat un alt drum forestier in serpentine pana in Poiana Prislop. Odata iesiti din padure tinem drumul forestier care traverseaza un paraias si urca in dreapta ca mai apoi sa faca stanga, traverseaza pe lungime poiana Prislop, si sa intre din nou in padure.

Urcarea pentru inceput este destul de grea si doar inainte de a ajunge in Poiana Dalbidan panta devine ceva mai domoala. Luam o pauza binemeritata, mancam ceva si ne bucuram de razele soarelui. De aici si pana pe intinsul platou al Muntelui Viisorul urmarim o bucatica de drum traseul Maria Terezia si apoi marcajul triunghi rosu. Pe masura ce inaintam brazi erau din ce in ce mai inghetati, zapada veche era acum acoperita de un strat nu foarte gros de zapada proaspat ninsa. De indata ce ajungem pe platou privirea ni se indreapta inspre Muntii Rondei care pe o asa vreme se vad foarte clar. Viscolul si a facut si aici de cap in sensul bun al cuvantului, zici ca eram pe planseta unui pictor. Creasta cu cele doua varfuri erau deja pictate, ne asteptau cu bratele deschise. Urcarea pe Strunior necesita atentie mai ales ca inainte de varf multe portiuni sunt inghetate. Ne descurcam si fara coltari cu toate ca ii aveam in rucsaci. Coltii de la rachete si canturile schiurilor ajung, asa ca nu se face ora 12 cand ajungem pe varf. Tot ce vedem ne bucura, totul este frumos in jur.



Traseeul continua pe creasta larga care nu ne pune mari probleme. Cautam frumusetea corniselor insa ramanem doar cu cautatul, gasim in schimb pe varful Bistricior pe care il atingem la ora 13:00, multa liniste. Se pare ca suntem primii si speram singurii care sa atinga varful in aceasta zi. Pe coborare insa alti trei montaniarzi se chinuiau sa ajunga pe traseul clasic pe varf. Le-am urat bafta si ne-am vazut de drum.  Coboram la refugiu unde facem o scurta pauza apoi o luam la vale pe urmele celor care au urcat. Ne mai oprim doar pentru cateva poze si uite asa la ora 3 fix suntem la masina, neasteptat de repede.

Ne luam adio de la Calimani si promitem sa revenim an de an pentru un traseu de iarna. 

Ture faine sa aveti in continuare.