Pagini

Se afișează postările cu eticheta MTB. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MTB. Afișați toate postările

8 mai 2016

Rarau pe bicicleta (2 mai 2016)


.


..si a fost sa fie si Rarau pe bicicleta. Evenimentul creat pe pagina de facebook a celor de la Romania pe bicicleta mi-a starnit interesul si luni fiind zi libera am dat join, bineinteles mai intai intreband daca pot participa. Am primit acceptul asa ca tot ce mai trebuia sa fac era sa astept ziua de luni.

Din Bistrita au pornit la ora 7 si un pic, pe mine m-au pescuit din Prundu Bargaului. Pe multi dintre cei prezenti nu ii cunosteam decat din activitatile postate fie pe pagina personala de facebook (cei cu care eram prieten), fie de pe pagina Romania pe bicicleta pe care o urmaresc. Unele emotii existau dar am scapat repede de ele de la prima pedala.

Ajunsi cu bine in Campulung Moldovenesc dupa 125 de km, lasam masinile in parcarea restaurantului La Popasul Baciului unde vom manca si la sfarsitul turei. Pentru inceput ne facem incalzirea pe asfalt. Dupa aproximativ doi kilometri facem stanga si continuam pe drumul ce duce inspre Manastirea Sihastria Rarau, Izvorul Alb. Cu un search pe google aflu ca de fapt drumul pe care ne-am inscris oficial este strada si ca manastirea are numarul de casa 160. Interesant.

 La Popasul Baciului 

Valea Izvorul Alb

Drumul traverseaza de cateva ori valea pana la manastire. Pentru cei care vreti sa parcurgeti acest traseu per pedes puteti urca pana la Manastire cu masina. Traseul este marcat cu bulina rosie; de fapt, intreg drumul care se intersecteaza in partea de sus cu Transraraul are acest marcaj. La manastire facem prima regrupare. Sunt 14 km de urcare solicitanta pentru picioare, asa ca din cand in cand fiecare isi mai trage sufletul pe unde poate. Pana la manastire nu este apa decat direct din vale. De la manastire dupa aproximativ o ora pe partea dreapta a drumului este un izvor. Aici opresc si eu si imi umplu bidonul.

Soarele isi cam face de cap asa ca nu zabovesc prea mult ca altfel risc sa tremur. Pana sa iesim in golul alpin, in zona cabanei Salvamont, am fost feriti de soare. E o placere ca aproape toata urcarea sa fie la umbra batranilor copaci. Odata iesiti in golul alpin, cand aveam si noi mai multa nevoie de soare, uite ca isi arata dintii. La cabana Salvamont este loc de odihna si regrupare. Pentru cei care ajung primii e cam greu sa rabde frigul, dar macar ne odihnim mult mai mult. Soare, unde Dumnezeu esti? Arata-ti razele ca sa imprastii norii amenintatori care se aduna... Speram sa nu ne prinda vreo ploita tocmai in creasta ca tare bine nu e.

La Salvamont suntem serviti cu cate o cana de ceai care ne prinde foarte bine. Ma tot misc ca sa nu inghet. Cam frig dar macar bine ca nu s-a pus si pe ploaie.

Pietrele Doamnei

De la cabana si pana pe Rarau in 15 minute am si ajuns, insa singur deoarece colegii au luat-o pe drumul ce taie varful prin dreapta si merge inspre Popii Raraului, urmatorul obiectiv al turei.De pe varf Ii zaresc asa ca la vale sa ii ajung. Drumul taie culmea si te scoate undeva sub stancile denumite simplu Popii Raraului. Suntem in creasta insa traseul variaza. Oricum nu mai avem tare mult si vom incepe cu adevarat numai sa coboram pana la satul Slatioara.
Imediat ce trecem de stanci continuam pe culme intr-o usoara coborare pana in saua Ciobanilor de unde mai urcam aproximativ 300 de metri inainte de a parasi culmea in stanga. Continuam aproape de liziera padurii pana dam de drumul ce se pierde prin padure si care se pare e cel cautat. De aici incepe cu adevarat coborarea, insa inainte luam o pauza binemeritata.

poza de varf

Coborarea destul de solicitanta pe anumite portiuni nu ne pune probleme. Din pacate multitudinea de drumuri din padure si faptul ca pe coborare poti gresi foarte usor, desparte oarecum grupul in trei. Fiecare grup cu coborarea lui insa ne intalnim cu bine foarte aproape de iesirea din padure, culmea drumurile intalnindu-se oarecum in acelasi loc.

Popii Raraului

Obiectivul urmator era satul Slatioara. Odata ajunsi in Slatioara avem doua variante. Fie sa urmam asfaltul pana in Campulung peste pasul Prihodiste, fie sa urmam marcajul cruce albastra. Asadar urmam marcajul si facem stanga la prima intersectie intalnita. Drumul asfaltat merge pe langa apa pana la ultimele case. 

De aici intram pe un drum forestier care ne scoate drept in culme, nu inainte de a trece peste un paraias si a urca abrupt cu bitele in spate vreo 500-700 de m. Aici marea dilema. Pe unde o luam? Fie continuam pe marcaj, fie pe un drumeag in dreapta care insa e nemarcat. O luam pe acesta cu speranta ca ne va scoate bine. Coboara destul de abrupt insa spre norocul nostru la iesirea din padure zarim valea si implicit drumul. Suntem salvati, imi zic eu in minte:)). Totul era sub control, aveam alaturi niste profesionisti. Valea pe care eram poarta denumirea de Valea Caselor si ne-a scos mult mai in aval fata de drumul pe care am intrat initial in tura. Pana la urma asa si trebuia sa se intample.

 Inca un pic si coboram

pe ulitele satului Slatioara

A fost o tura pe cinste cu oameni pasionati de ceea ce fac si nu in ultimul rand bine antrenati pentru astfel de ture.

Traseul in marea lui parte il gasiti la urmatorul link http://www.romaniapebicicleta.ro/#Rarău/112


Sa ne auzim cu bine!



6 iunie 2015

Cu MTB-ul prin Muntii Bargaului (01 iunie 2015)

A doua zi de Rusalii, luni, a fost zi libera si de asemenea de 1 iunie se sarbatoreste si ziua copilului asa ca impreuna cu Corneliu Moldovan croim un traseu cu ajutorul GoogleEarth pe partea nordica a Muntilor Bargaului. (vezi Foto 1)

Traseul pentru noi porneste din Prundu Bargaului si strabate DN17 pana in Josenii Bargaului unde ne intalnim si cu ceilati doi prieteni de tura, Cristian Zaharie si Cristian Pop.

Din Joseni lasam soseaua principala si ne croim drum pe Stramba, drum care face legatura intre Valea Bargaului si Valea Ilvelor (Josenii Bargaului-Ilva Mica)

La Manastirea Stramba facem un popas mai lung unde avem ocazia sa ascultam un mini-concert de toaca si clopot. Slujba era in plina desfasurare asa ca dupa ce ne tragem sufletele la drum. Pana in pas urcarea nu ne  creeaza probleme si de asemenea nici coborarea.

Foto 1. traseul



Dupa ce terminam coborarea, conform planului nostru trebuia sa facem o bucla care sa se incheie la pastravaria Stramba. Pentru inceput mai inaintam aproximativ un km din dreptul drumului ce duce la pastravarie, tinem drumul ce duce inspre Ilva Mica, dupa care facem dreapta, traversam un pod dezafectat si o luam incetu la deal pe un drum bolovanos.
La o casa zarim un nene pe care il intrebam daca acest drum face parte din planul nostru. Nenea tare dezorientat ne raspunde cum poate si ne incurajeaza intr-un stil propriu, cum numai oamenii de la sate o fac, mai ales cand vad patru nebuni impingand la bite.


Ne continuam drumul cand pe biciclete, cand pe langa. Caldura maxima, apa putina asa ca simtim din plin oboseala ce se aduna.  Mancare ne-am pus foarte putina iar de apa numa nu dam.
Tinem drumul si incercam sa ne dam seama cam cat am mai avea pana culme. Mult nu mai avem si dupa ce dam de apa, in sfarsit, dam si de semnal la telefon si astfel GPS-ul ne localizeaza. In sfarsit respiram usurati cand ne dam seama ca suntem pe un drum care duce la drumul cel bun, chiar daca am deviat putin de la traseul initial. Pana la urma toate drumurile duc la un singur drum.
Si uite asa ne revine zambetul, Privelistea de vis asa ca sa ne odihnim putin. Dupa cum spunea Corneliu: mai mult stam pe terasa decat in mijlocul naturii:))


Orice urcare are si o coborare mult asteptata si pentru care s-a meritat tot efortul. Dupa cum v-am spus bucla urma sa o incheiem la pastravarie. De aici si pana acasa urmam acelasi traseu, traversam pasul Stramba si cei 5 km de DN17 din Josenii Bargaului pana in Prundu Bargaului, unde bineinteles ne rasfatam cu o bericica.

O tura de 45 de km pe care v-o recomand. Are de toate. Daca nu ma credeti va las pe voi sa va convingeti.



18 octombrie 2014

Cu MTB-ul in Muntii Bargaului (05 octombrie 2014)

Prima tura serioasa de toamna a fost sa fie in Muntii Bargaului pe un traseu ce din "tanara pruncie" aveam de gand sa il abordez. Pe Heniu Mare 1661 m de cativa ani  incoace am tot fost si de fiecare data cu alti si alti oameni, de fiecare data pe alte si alte trasee fie perpedes, fie cu bicicleta. De data aceasta era a doua oara cu bicicleta si traseul ales pare din punct de vedere al dificultatii cel mai accesibil. Despre prima abordare puteti citi accesand linkul aici 

Colegi de tura: Cristian Pop, Cristian Zaharie

Noi pornind din Prundu Bargaului am ales sa trecem Pasul Stramba care leaga Valea Bargaului de Valea Ilvelor. La ora 08:00 pornesc de acasa, in Josenii Bargaului cei doi Cristian ma asteapta si dupa cateva pedale bune parca frigul nici nu il mai simtim insa nu pentru mult timp deoarece suntem nevoiti sa oprim, Cristian Zaharie avand probleme cu camera uneia din roti, asta fiind de altfel si singura problema tehnica a zilei.
Inca e dimineata, soarele ne dezmorteste fetele si ne lumineaza drumul. Pe ulitele satului vezi doar oameni in varsta fie cu animale, fie cu o traista in spate mergand cine sti unde. Din Ilva Mica unde ajungem peste Pasul Stramba imediat dupa ce traversam calea ferata facem dreapta si ne inscriem pe o ulita asflatata a satului care ne scoate in soseaua principala. Dupa aproximativ un kilometru, facem din nou dreapta si traversam un podet din beton. Suntem pe drumul ce duce inspre Lesu, sunt 5 km numai buni de pedalat. In Lesu ne oprim la un magazin sa ne mai luam una alta, dar nu zabovim si chiar din centrul satului urmam drumul in dreapta, drum care imediat te scoate in satul Lescior. ATENTIE: traseul de aici este marcat cu banda albastra 

Tinem drumul in continuare si desi intrebam care este drumul care urca inspre Heniu, facem ce facem si ratam intrarea in traseu si dupa vre-o 3 km chinuiti ne dam si noi seama ca de fapt suntem total aiurea. Nu avem ce face si coboram ce am urcat si ne inscriem pe drumul cel bun, drumul bun este in dreapta imediat dupa ce se traverseaza un podet din beton. Traversam apa si urmeaza o urcare de aproximativ 10 km pe un drum numai bun de impins bicicleta. Marcajul este destul de bun asa ca nu aveti cum sa va rataciti. Primii 8 km sunt numai prin padure. La sfarsitul celor 8 km drumul iese intr-o poienita sub varful Heniu Mare intr-o zona cu stana. Cativa nori se aduna deasupra releelor care pazesc muntele si bineinteles cativa stropi nu strica, dar sunt doar asa de bun venit in zona. Ajungem intr-un final la cota 1610 unde ne scoatem merindele si punem de un pranz copios.

Urmeaza sesiunea cea mai nasoala a traseului, aproximativ un km pe creasta dintre varfurile Heniu Mare si Muncel. Copaci cazuti si cate si mai cate. Ajungem cu chiu cu vai intr-o sa de unde ne inscriem prin padure pe o carare care traverseaza pe curba de nivel Varful Muncel. Iesim din padure intr-o poienita si de aici tinem in continuare curba de nivel. Daca doriti sa terminati tura mai repede puteti sa urmati drumul ce coboara pana in Prundu Bargaului. Curba de nivel te scoate in Poiana Muncel, o poiana tare faina de unde se vede atat inspre valea bargaului cat si inspre zona Ilvelor. Privelisti de vis. Drumul care cand urca cand coboara tine in mare parte culmea. Prin prisaci, pe langa gospodarii de vara pe toate le lasam in urma si uite asa suntem pe Valea Ursului, vale ce coboara in satul Tureac. De aici, din soseaua principala, ne indreptam fain frumos inspre Prundu Bargaului, eu raman aici, colegii inchid bucla in Joseni. 

A fost o tura pe cinste care ne-a purtat peste munti inalti, dealuri, sate, oameni faini si nu numai. 

 Foto 1. traseul parcurs

  Foto 2. drum batatorit

Foto 3. pe ultia satului

 Foto 4. antenele muntelui

 Foto 5. contrast

 Foto 6. divinitate


 Foto 7. spate in spate

 Foto 8. Poiana Muncel

 Foto 9. in plina coborare

Foto 10. albastru de toamna

18 iunie 2014

Din Vatra Dornei pana in Pasul Rotunda cu bicicleta prin Muntii Suhard (14-15 iunie 2014)

Ce sa iti doresti intr-un weekend mai fain decat un biciclit pe drumurile pastorale ale Suhardului, un circuit in care la sfarsit sa te uiti la GPS si sa nu iti vina sa crezi ca in doua zile ai pedalat, impins, dus in spate bicicleta in 210 km.
La acest plan "diabolic" mi-au raspuns increzatori in fortele lor proprii, urmatorii serifi: Calin Musteata (Domn Invatator al nostru), Cristian Pop (un prieten de nadejde) si Florin Olteanu (in viata mea nu am facut asa ceva).

Ziua 1 (14 iunie 2014): Sambata dimineata, o dimineata superba, punct de intalnire la ora 07:00 in fata monumentului Eroilor din Prundu Bargaului. Din 4, 3 sosesc la timp, Florin Olteanu insa face ce face si intarzie vre-o 20 de minute bune asa ca abia la 07:30 dam prima pedala inspre primii kilometrii (62 de km doar pe asfalt) pana in Vatra Dornei unde ajungem dupa nici mai mult nici mai putin de 4 ore. 

Dupa 4 ore bune de pedalat oricui ii sade bine trebuie sa si manance ceva, zis si facut, asa ca dupa ce intram in Vatra Dornei tragem pe dreapta la un restaurant unde comandam 4 Meniu Zilei cu 12 RON/meniu. Inainte de asta insa hai cu berea (cu lamaie, de care nu mi-o tihnit asa ca am baut foarte putin) si cum la unii foamea e mare, da-i cu pita goala pana la sosirea celor de-ale gurii.

Pofta mare!....si la drum pana la Unicarm unde ne aprovizionam cu ceva carnati, paine si alte cele.

Cam atata din pauza binemeritata, e timpul sa intram oficial in traseul de creasta.

Foto 1. START Feciori

Foto 2. Vatra Dornei

Foto 3. pe drumurile Suhardului

Foto 4. privind la Ousorul nostru drag si golas

Marcajul banda albastra incepe exact din dreptul Motelului Runc si la inceput urca pe treptele motelului, dupa care se pierde prin padure intr-o urcare usoara pe Culmea Runcului pana in Sesu Muntelui (1226 m alt.) unde ne intersectam cu marcajul cruce albastra ce urca inspre Vf. Ousor de la mijlocul drumului dintre Argestru si Iacobeni. Deja am urcat mai bine de 400 de m diferenta de nivel.

Din Sesu Muntelui urmeaza o portiune de plat dupa care coborare pana intr-o poiana la o stana unde suntem intampinati de latratul cainilor. Ousorul il lasam mult in stanga noastra si ne continuam drumul prin padure in urcare pana pe Vf. Iacob (1322 m alt.) ca mai apoi sa urmeze o coborare tare faina pe Picioru Stegii si inainte sa ne oprim pentru o pauza mai lunga de masa urmeaza un push bike pana pe Muntele Tarnita (1542 m alt.) unde ne intalnim si cu doi ciobani cu care ne dam la povesti, aici luam si masa mult asteptata.

Suntem constienti ca foarte mult nu mai avem pana la Schitul Sf. Cruce, locul de odihna pentru sambata seara si dupa ce ocolim un varf fara nume prin stanga lui si mai apoi Vf. Faraoane (1715 m alt.) prin dreapta lui mai pedalam ce pedalam pana ce intr-un final zarim si Schitul. A fost unul din cele mai asteptate momente.

Punem punct primei zile la ora 18:00 dupa 85 de km si dupa ce ajungem la Schit si ne facem onorurile, mancam ceva, ne punem la orizontala inca de la ora 19:00 deoarece a doua zi trebuia sa fim cat mai odihniti. Ne astepta o zi grea, cu trezire la ora 05:00 si vreo 125 de km de pedalat. Noapte buna!

Foto 5. no hai copiii

Foto 6. soro, ce-i si cu astia pe aici!?



Foto 7. Vf. Faraoane (1715 m alt.)



Foto 8. Schitul Sf. Cruce, loc de odihna

Foto 9. poza de grup la finalul primei zile

Ziua 2 (15 iunie 2014)...la 5 suntem in picioare si bine facem deoarece avem parte de un rasarit de nota 10. De mult nu am mai prins un rasarit asa frumos. O luam din loc la ora 05:30 dupa ce ne luam adio de la calugari cu un Doamne Ajuta, avem mare nevoie.

Ne scufundam incetu cu incetu in racoarea diminetii si pedalam cu spor. Pana la Lacul Icoana (daca si balta aia e lac, atunci ce sa zic de balta din fata casei mele) totul decurge conform planului si rand pe rand ocolim cand prin dreapta cand prin stanga urmatoarele doua varfuri: Vf. Batca Tarsului (1548 m. alt.) si Muntele Sveitaria (1562 m. alt.). De la Lacul Icoana urmeaza o coborare pe drumurile Muntelui Obcina Diecilor super faina prin padure pana in Saua Diecilor, asa da coborare la inceput de zi. Aici dam de inca o stana (nici nu mai stiu a catea) unde bineinteles avem de furca cu cainii care latra necontenit.

De la stana ne asteapta o urcare grozava pana pe Vf. Diecilor(1631 m alt.) unde ajungem in jur de ora 09:00. Aici punem si de micul dejun, nu de alta dar de la 05:30 nu am mancat absolut nimic si plus de asta am depus si efort. Ne bucuram de priveliste, de soare, de linistea diminetii, totul intr-un cuvant este Tihna. De pe Vf. Diecilor nu scapam de urcare si dupa ce coboram nu foarte mult, ne pierdem iar prin padure inainte de o urcare grozava pana pe Vf. Pietrele Rosii (1773 m alt.). pe care reusim sa il "cucerim". Avem o prima panorama grozava asupra Varfului Omu cu ai sai 1932 m alt. pe care urmeaza sa il urcam desi initial trebuia sa il ocolim prin stanga si sa urcam fara biciclete pe el.

Foto 10. a doua zi dis de dimineata

Foto 11. meditatie

Foto 12. drumuri si iar drumuri

Foto 13. oglindire in Lacul Icoana

De pe Pietrele Rosii urmeaza cea mai urata parte a turei. Daca pentru inceput coborarea printre jnepeni este destul de buna, la un moment dat cararea se pierde printre jneapan netaiat, mai mare de 2 m inaltime. No dragilor ce e de facut!? Eu las bicicleta si inaintez cativa metri ca sa vad unde se termina cararea si spre bucuria noastra dau de luminita de la capatului jneapanului, respir usurat si ma intorc sa le zic colegilor. Asadar pe aproximativ 50 de m pur si simplu ne chinuim cum putem sa trecem  printre, peste jneapanul imens atat pe noi cat si bicicletele.

Trecem mai zgariati, mai nebuni de cap dar nu ii bai am patit noi si mai grave. Stim ca urmeaza Vf. Omu si daca tot am ajuns pana aici musai sa urcam pe Omu. Facem ce facem si urmam marcajul care credeam noi ca ocoleste varful, dar surpriza marcajul nu ocoleste varful ci urca direct pe el. No na povesti. Da-i cu bita in spate pe o galma plina de bolovani. Ajungem pana la urma pe Vf. Omu la 1932 m alt. cu bicicletele si dupa cateva poze ne bucuram (unii) de lunga coborare de pe varf pana la 1700 si ceva de metri alt.

De aici si pana in Pasul Rotunda unde ajungem la ora 13:00 ocolim prin stanga Vf. Cociorbii (1593 m alt.), trecem pe langa o stana, mai urcam cativa metrii buni pana deasupra Poienii Rotunda si apoi ne dam drumul fain frumos la vale unde ne oprim in Pasul Rotunda. Am facut-o si pe asta! am facut creasta Muntilor Suhard pe banda albastra din Vatra Dornei pana in Pasul Rotunda (51 de km cu diferenta de nivel de nivel cumulata de peste 5500 de metri).

Foto 14. Omule, Omule

Foto 15. Poza de grup pe Vf. Pietrele Rosii






Dupa ce mancam de amiaza, ne bucuram de lunga si frumoasa coborare din Pasul Rotunda in satul Valea Mare si mai apoi de portiunea de plat pana in Satul Sant. 

Din Sant urmam drumul ce traverseaza dealul Magura pana in satul Lunca Ilvei (7,5 km urcare-7,5 km coborare), drum care te scoate chiar la intrare in sat. De la iesire din Lunca Ilvei mai urcam 600 de metri diferenta de nivel in 18 km, o urcare foarte lina, pe un drum forestier mult mai bun decat ultima data pana in Piatra Fantanele. De aici si pana acasa nu mai avem decat 25 de km aproape numai si numai coborare. 

Ajungem cu bine in locul de unde sambata dimineata am dat Start acestei "aventuri" si oprim si GPS-ul care ne indica 125 de km doar pentru duminica.

Adunam si uite asa in doua zile avem urmatoarele statistici: 210 km in doua zile. In prima zi 85 de km, in a doua zi 125 de km. Doua zile pe creasta Muntilor Suhard unde am pedalat, impins, luat bicicleta in spate pe 51 de km cu peste 5500 de metri diferenta de nivel. Am urcat pe cel mai inalt varf al Muntilor Suhard, Vf. Omu (1932 m alt.) cu bicicleta si alte cate varfuri. 

A fost o tura pe cinste pe care va recomand sa o incercati. Pentru ajutor va stau la dispozitie. De repetat tura o sa o mai repet dar cu alte ocazii si cu totul altcumva si cu siguranta cu alti oameni(in mare parte).

Le multumesc celor 3 care mi-au acceptat invitatia in tura nestiind exact ce ii asteapta. 

Alte cateva poze click aici

Sa ne auzim cu bine!

Foto 15. pe Vf. Omu (1932 m alt.)





Foto 16. In Pasul Rotunda


Foto 17. De final..