Iarna in Muntii Calimani (24 ianuarie 2016)

Text: Adrian Hogiu si Calin Musteata

Foto: Calin Musteata 

Dupa experienta neplacuta as spune pentru uni, poate, din Muntii Bargaului, din data de 17 ianuarie, cand din cauza conditiilor meteo nefavorabile, tura noastra s-a dovedit a fi tare dificila, dar care s-a incheiat, slava Domnului, cu bine, gandul mi-a zburat rapid spre Muntii Calimani. Asta, bineinteles, dupa ce Lucian mi-a scris un mesaj cu intrebarea: "-Ce zici de un Bistricior?"

Varianta de urcare pe traseul clasic am scos-o rapid din calcul, asa ca mi-a mai ramas sa ii propun lui Lucian urmatorul traseu: D.F Colbu-Poiana Prislop- Poiana Dalbidan-Vf. Strunior-Vf. Bistricioru-Poiana Fetii-D.F Colbu, adica varianta in sens invers celei pe care am facut-o de atatea ori.

Speram sa fie de acord, mai ales ca in 2012 am incercat impreuna cu Marcel Balan sa parcurgem acest traseu si din pacate nu am reusit sa il ducem la bun sfarsit. Despre acea tura puteti citi relatarea aici http://raportdetura1.blogspot.ro/2012/12/tura-de-sfarsit-de-30-decembrie-2012.html

Stiam si faptul ca pe bocanci ne va fi imposibila deplasarea si indeplinirea "obiectivului" asa ca am apelat, eu la schiurile de tura, Lucian la rachete si pentru ca l-am cooptat si pe Calin Musteata in trupa si-a facut rapid si el rost de o pereche de rachete, (multumim Doru Munteanu) si la drum. Mai urma doar sa asteptam vremea buna de duminica ... si a venit si Duminica mult asteptata, cand la 6:45 pe un minus 18 grade afara, din Prundu Bargaului ne indreptam cu masina spre satul Mita, de aici inca 5 km pe drumul forestier Colbu si parcam masina la fostele cabane miniere.

Atentie: tineti cursul vai Bistritei Ardelene ce seamana cu un parau, pe tot parcursul celor 5 km, dupa ce treceti de cabana din Panu si de intersectia cu Panuletu care ramane in dreapta. Se remarca faptul ca zona este tot mai puternic antropizata, cladiri noi si impunatoare apar unele dupa altele.  

In 5-10 minute de la sosire suntem gata de plecare. Traseul se continua pe vale inca aproximatic 2 km insotit de triunghi rosu. Se puteti urma si acest traseu care va scoate tot in Poiana Dalbidan si mai departe pana pe Muntele Viisorul unde se si opreste, insa urca mult mai sustinut si are o portiune cu stanci care iarna pot fi acoperite cu gheata transformand traversarea zonei in una periculoasa.

Asadar de unde traseul marcat cu triunghi rosu paraseste drumul forestier si urca abrupt noi am facut stanga si am urmat un alt drum forestier in serpentine pana in Poiana Prislop. Odata iesiti din padure tinem drumul forestier care traverseaza un paraias si urca in dreapta ca mai apoi sa faca stanga, traverseaza pe lungime poiana Prislop, si sa intre din nou in padure.

Urcarea pentru inceput este destul de grea si doar inainte de a ajunge in Poiana Dalbidan panta devine ceva mai domoala. Luam o pauza binemeritata, mancam ceva si ne bucuram de razele soarelui. De aici si pana pe intinsul platou al Muntelui Viisorul urmarim o bucatica de drum traseul Maria Terezia si apoi marcajul triunghi rosu. Pe masura ce inaintam brazi erau din ce in ce mai inghetati, zapada veche era acum acoperita de un strat nu foarte gros de zapada proaspat ninsa. De indata ce ajungem pe platou privirea ni se indreapta inspre Muntii Rondei care pe o asa vreme se vad foarte clar. Viscolul si a facut si aici de cap in sensul bun al cuvantului, zici ca eram pe planseta unui pictor. Creasta cu cele doua varfuri erau deja pictate, ne asteptau cu bratele deschise. Urcarea pe Strunior necesita atentie mai ales ca inainte de varf multe portiuni sunt inghetate. Ne descurcam si fara coltari cu toate ca ii aveam in rucsaci. Coltii de la rachete si canturile schiurilor ajung, asa ca nu se face ora 12 cand ajungem pe varf. Tot ce vedem ne bucura, totul este frumos in jur.

Traseeul continua pe creasta larga care nu ne pune mari probleme. Cautam frumusetea corniselor insa ramanem doar cu cautatul, gasim in schimb pe varful Bistricior pe care il atingem la ora 13:00, multa liniste. Se pare ca suntem primii si speram singurii care sa atinga varful in aceasta zi. Pe coborare insa alti trei montaniarzi se chinuiau sa ajunga pe traseul clasic pe varf. Le-am urat bafta si ne-am vazut de drum.  Coboram la refugiu unde facem o scurta pauza apoi o luam la vale pe urmele celor care au urcat. Ne mai oprim doar pentru cateva poze si uite asa la ora 3 fix suntem la masina, neasteptat de repede.

Ne luam adio de la Calimani si promitem sa revenim an de an pentru un traseu de iarna. 

Ture faine sa aveti in continuare.

3 in 1 (6, 13 si 20 decembrie 2015)

Trei zile pe munte intr-o singura postare. Trei zile pe carari diferite, cu alti oameni dar cu un singur personaj principal: muntele.

1. Poiana Muncel sau Lumea de dincolo de nori (6 decembrie 2015)

Incep periplu acestor postari cu o iesire in Poiana Muncel impreuna cu Lucian.

Imi aduc inca aminte perfect dimineata acestei zile, posomorata insa cu un rasarit de vis dinspre Tara Dornelor. Ne incepem scurta noastra iesire la 07:30, cu microbusul Bistrita-Muresenii Bargaului ne indreptam inspre satul Tureac de unde o luam la pas pe strada Tureac, strada aflata imediat dupa scoala. Dupa ce intram pe strada la nici 50-100 de m  facem stanga pe o ulicioara (strada secundara) care avea sa ne conduca pana in asa zisa Poiana Tiganului, poiana aflata pe versantul sudic al Muncelului. Intre noi si Poiana Muncel sta un petic de vreo 300 de m de padure.

In imaginea de mai jos puteti vizualiza traseul parcurs pentru dus care se pare ca are nici mai mult nici mai putin de 6 km.

Foto 1. Traseul parcurs la urcare

Odata ajunsi in poiana Tiganului, se tine efectiv drumul care este chiar pe culmea dintre cele doi vai, de la intrare pana in aceasta poiana. Urcam poiana pana in capatul de sus unde luam masa. De aici deja intram in ceata si nimic din tot ceea ce vedeam nu ne spune ca sus aveam sa ne bucuram de o mare de nori superba. Din capatul de sus al poienii se traverseaza zona de padure pana cand dintr-o data, surpriza ajungeti in Poiana Muncel. Atentie de unde iesiti si pana in zona cu adevarat cea mai frumoasa a poienii trebuie sa o luati inspre nord pana dati de o stana. Tineti drumul forestier pe curba de nivel. Peste doua saptamani am avut ocazia sa si schiez, dar despre toate acestea in postarea numarul trei Ne bucuram atata de zapada cat si de marea superba de nori. Cerul albastru, Rodnei, Calimani, Suhard intr-un cuvant impresionant.

Pnetru coborare puteti opta pentru aceeasi varianta, noi am coborat in Prundu Bargaului pe un traseu care il voi prezenta intr-o alta postare.

Cateva fotografii care sper sa va ofere putin din trairile noastre. 

https://picasaweb.google.com/113036597828399340152/LumeaDeDincoloDeNori6Decembrie2015

2. Bistricioru in alb (13 decembrie 2015)

Dupa o saptamana de la evenimetele de mai sus a venit randul altei iesiri. In prim plan a fost Bistricioru din Muntii Calimani. Am sarit din Bargau in Calimani. De data aceasta coleg de tura a fost Catalin.

De deplasat pana in Mita ne-am deplasat cu un amic cu masina, de intors ne-am intors cu Salvamontul. Stati linistit ca nu am patit nimic.

De data aceasta pe aproape toata perioada zilei cat am stat pe munte am prins doar ceata, inspre final la coborare doar ne-am bucurat de o mare de nori asternuta peste Depresiunea Colibita si Valea Bargaului. Cateva imagini la:

https://picasaweb.google.com/113036597828399340152/BistricioruInAlb13Decembrie2015

3. Momente speciale in Poiana Muncel (20 decembrie 2015)

Traseul parcurs 

Din Calimani din nou in muntii de acasa si tot in Poiana Muncel insa de data aceasta cu schiurile de tura. Colegi de tura: Corneliu si Simi. Alegem Valea Garlei, vale situata putin mai in sus de Culmea Podirei pe care am urcat in Muncel in data de 6 decembrie. Cu masina am parcus vreo 4 km, dar atentie noi am avut la dispozitie 4x4.

De unde am lasat masina si pana in poiana am parcurs atat la dus cat si la intoarcere toata portiunea pe schiuri. A fost prima experienta pe schiuri de tura in muntii de acasa si abia astept urmatoarele.

Detalii despre traseu daca doriti imi puteti trimite un mesaj.

In aceasta zi chiar daca nu am mai prins marea de nori de altadata am trait pentru prima data in viata de cand merg pe munte Fenomenul Gloria. Despre acest fenomen puteti citi la http://dinumititeanu.ro/Spectrul-din-Brocken

Mare de nori a fost dar din pacate cativa nori jucausi ne acopereau vizibilitatea pe anumite portiuni.

Va multumesc pentru rabdare si scuzati cuvintele sarace dar lasand sa treaca atatea zile s-a pierdut esenta.

Alte cateva poze 

https://picasaweb.google.com/113036597828399340152/MomenteSpecialeInPoianaMuncel20Decembrie2015

La cat mai multe ture frumoase in anul ce vine!

Fenomenul Gloria

Banda galbena in Muntii Calimani (21-22 august 2015)

Nu prea stiu cum sa incep sa va povestesc despre cele doua zile pe care le-am trait alaturi de Moise Lucian in Muntii Calimani.  De asemenea imi cer scuze ca postez atat de tarziu...

Pauza, thinking…!?!?!

Gata, stiu!

Am sa incep asa. A fost odata ca niciodata….un traseu in Muntii Calimani care a fost greu incercat si asa greu cum a fost s-a terminat. Nu a fost greu deloc traseul, greu a fost prima si a doua incercare. Da!? Inainte de aceste doua zile au fost alte doua incercari. Prima esuata de jumatate, iar a doua cu schimbare totala de plan si uite ca a treia oara a iesit si pot sa spun ca a iesit cum nu ne asteptam.

Sa ii dam drumul! Reveniti din Fagaras dupa doua zile de stat fiecare pe la casele noastre ne-am mutat in Calimani pe vreo doua zile. Asadar, vineri dimineata eram in asteptarea microbusului de 7:30 care sa ne duca la Colibita. Nu stiu cum am reusit sa imi pierd betele prin autobus si eu sa am impresia ca le-am lasat in statia de autobus, greu de imaginat.  Il sun pe tata sa mearga sa vada, imi dau tot felul de filme si chiar inainte sa cobor verific prin autobus si normal ca, gasesc betele. (nu va spun ce nervi am avut)

Meditatie

Vremea nu era din cele mai bune, ploua si nu prea. Ajunsi in satul Mita ne pregatim pentru cei 5 km de drum forestier, km pe care ii parcurgem intr-o ora. Ne-am propus doar sa ajungem pana la refugiu de sub Vf. Bistricior, unde urma sa dormim si abia sambata dimineata sa pornim in traseul propus. Traseul pana la refugiu de sub Bistricior este descris in multe alte postari asa ca nu va mai plictisesc. Am ajuns in jurul orei 11 la refugiu, am dormit vre-o 3 ore bune, ne-am trezit si apoi am hotarat sa urcam totusi pana pe vf. Bistricior. Vremea era la fel de rea ca si de dimineata. Speram ca macar sambata sa fie mult mai buna. Inspre seara facem si un foc in refugiu si la somn ca noaptea-i scurta.

La ora 6 suntem in picioare iar la 7 suntem deja in traseu. Vremea permite, este senin dar frig. Toamna deja s-a instalat la munte. Initial ne era in plan sa parcurgem traseul doar pana la Taul Zanelor, pe parcurs am zis hai totusi sa facem mult mai mult. Timp era, fiind numai noi doi puteam mergem ceva mai repede asa ca am hotarat sa il parcurgem pana in Poiana Cofuri iar de acolo sa parasim marcajul si sa o luam inspre Poiana Calului cu coborare inspre Valea Repedea  de unde sa urmam drumul forestier cu acelasi nume pana la baraj.

De pe Vf.  Piatra lui Zurzugau traseul urmeaza culmea in coborare pana in Poiana Picioru Scurt la inceput printe stanci si jneapan, ca mai apoi pasii sa se piarda prin padure. Din Poiana Picioru Scurtu se poate cobora inspre Taul Zanelor sau daca aveti ceva treaba prin Mures, in Rastolita. Noi suntem mai cu mot si lasam cele doua marcaje in pace si ne vedem in continuare de banda galbena.

 Colibita si nu numai

Din Picioru Scurtu urcam pe un drumeag ce taie pe curba de nivel dealul. Ne intalnim cu doi culegatori de afine cu care schimbam doua-trei vorbe. Asta a fost inceputul unui numar foarte mare de poieni prin care am trecut. Neavand harta la noi ne-a fost tare greu sa ne dam seama ce nume poarta poienile ce le traversam. Oarecum dupa forma si pozitiie am mai ghicit denumirea, dar fara un temei. In rest, voie buna. Nici dupa ce ne-am uitat pe o harta nu am putut pune cap la cap lucrurile. Din pacate nu exista o harta cat de cat corecta a Muntilor Calimani.

Timpul trece, vremea permite, ne vedem in continuare de drum. Traseul “nostru” dupa atatea poieni nu stiu cum se face ca, coboara mult si bine in directia jud. Mures ca mai apoi sa faca brusc 180 de grade. Ciudat! Nu am inteles de ce am coborat atata pentru a traversa efectiv valea. Probabil ca pe culme nu s-a gasit varianta optima de a marca. Asadar urmam drumul forestier in urcare, dupa ce am traversat valea, cativa km ca mai apoi la prima intersectie sa facem stanga. Dupa atata coborare urmeaza o urcare zdravana pe un drum  care se pierde printre copacii doborati de “vant”. Dupa ce urcam si urcam nu strica putin plat si iar o poiana fara nume inainte de Poiana Cofuri unde luam si pranzul. De aici traversam padurea pe triunghi galben pana in Poiana Calului. Pot sa spun ca din tot traseul in Poiana Calului am avut cel mai fain peisaj. De vis! Coboram pana in drumul forestier Repedea. Aici alimentam cu apa de munte. Ne asteapta vre-o 8 km buni de forestier in plin soare. Dupa vre-o 3-4 km noroc cu niste culegatori de afine care ne iau cu masina. Am avut un drum inspre casa de vis. Am stat intr-un cobar plin de lemne mai mult pe burta decat in cur. Am iesit amortiti de acolo. Cam asta a fost cireasa de pe tort.

 in urcare

Poiana de dinainte de Cofuri

A fost o tura faina pe care candva, undeva o vom mai repeta, speram data viitoare pana la capat. Traseul nu prezinta dificultati de orientare pe timp frumos, pe  timp ploios si cu ceata este tare greu sa te orientezi mai ales prin poieni. Marcajele abia se zaresc. Recomandarea mea este sa faceti acest traseu fie avand un track GPS, fie pe vreme cu soare.

Pana atunci, sa ne auzim cu bine!

Poiana Calului

Hoinari prin Calimani! (27 aprilie 2014)

Traseul urmat: D.F Colbu - Poiana Dalbidan - Muntele Viisorul - Vf. Stracior (1963 m alt.) - Vf. Bistricior (1990 m alt.) - Vf. Piatra Turtugau (1907 m alt.) - Poiana Gura Plaiului - Picioru Colbu - D.F Colbu

Au raspuns prezent urmatorii: Ioana Popandron, Cristian Pop, Marcel Balan, Tica Moisan, Romi, Corneliu Moldovan, Alex Orban, Iulia Pardau, Laura Lungu, Bogdan Popandron, Ana Forfota si subsemnatul.

Nici nu stiu cum sa incep aceasta poveste, am in gand inca primii pasi, primele raze de soare, mirosul de brad, ciripitul pasarilor si nu in ultimul rand bucuria de pe fetele celor 11, cei cu care am Hoinarit prin Calimani.

Povestea aceasta incepe cu cateva zile inainte, incepe cu o idee si nu se termina niciodata. Povestea aceasta va ramane mereu povestea unora.

 Foto 1. Startul

 Foto 2. admirand brandusele

Duminica dimineata la ora 08:30, din Prundu Bargaului am pornit la 07:00 unde i-am asteptat pe cei din Cluj care au facut efortul de a se trezi la ore mult mai matinale, inca netreziti bine dar cu bateriile pline ne inscriem pe drumul forestier Colbu ce urca din satul Colibita cu masinile pana la casele fostei mine.

Debarcam si dupa cateva secunde de gandire ma hotarasc brusc sa o iau pe un traseu ce il facusem doar de jumatate acum mai bine de doi ani.

Asadar de unde lasam masinile urmam marcajul triunghi rosu aproximativ doi km, inca suntem pe acelasi drum de la plecare din Mita , pana la prima curba mai serioasa. Aici identificam un drum in stanga ce duce in Poiana Prislop, drumul forestier Colbu ce face usor dreapta si marcajul nostru care intra in padure intr-o urcare serioasa. Atentie la marcaj sa nu il pierdeti din vedere, exista riscul sa va invartiti minute bune pana sa il gasiti din nou.

Inaintam cu spor, frigul de dimineata inca il mai simtim si cum dam de putin soare cum sarim ca broastele in lac. Timp este destul chiar daca suntem 12 si ritmul nu este cel mai bun. O alta varianta de urcare era prin Poiana Prislop, dar atentie traseul nu este marcat, traseu mult mai usor decat cel urmat de noi.

Traversam o zona cu stanci, iesim deasupra lor unde luam 5 minute de pauza timp in care ne delectam cu primele panorame. O prima lectie de geografie are loc, lumea e incantata atat de privelisti cat si de traseu. Prima pauza de masa mai serioasa o luam in Poiana Dalbidan la care ajungem in aproximativ 20 de minute.

Branduse peste tot, vremea tine cu noi, soarele isi arata dintii, vantul isi ridica bratele, padurea se dezmorteste si nu in ultimul rand noi ne incarcam inimile.

 Foto 3. odihna in Poiana Dalbidanu

 Foto 4. banda rosie, branduse si voie buna

 Foto 5. trio-ul celebru din Parcul National Muntii Rodnei

 Foto 6. 12 Apostoli dintr-un alt unghi

Din Poiana Dalbidan intram din nou in padure pe un drumeag inzapezit insotiti fiind de labele unui urs in toata firea. Ocolim Muntele Viisorul pe curba de nivel si iata-ne intr-un sfarsit sub primul varf al zilei, Vf. Stracior (1963 m alt.). Alegem sa urcam pe un petec de zapada pe langa jnepenis. Zapada este tasata foarte bine si aprope inghetata, doar razele soarelui ce a mai muiat-o putin cat sa ne faca nou accesul mai in siguranta. Atingem Vf. Stracior, urmeaza Vf. Bistricior cu ai sai 1990 m alt. premiera pentru cei mai multi din trupa. Aici luam decizia finala de a urca si pe Vf. Piatra lui Turtugau (1907 m alt.) daca tot am ajuns asa repede.

Vremea este superba, asa a fost toata ziua, cineva acolo sus a tinut cu noi, tocmai de aceea facem si cercul pupaturilor chiar daca nu suntem echilibrati ca si sex. Pana la urma ne-am descurcat si uite asa amintirile noastre devin si mai frumoase, lasam cateva ganduri si in carnetel si purtati de vant ne miscam incetu inspre Vf. Piatra lui Turtugau, ultimul asalt inainte de final. Copiii fiind padurim cutreieram,copiii fiind de toate ne bucuram, copiii fiind..

copiii fiind, gasim un petic de zapada de care ne bucuram la maxim. Care mai de care isi cauta cea mai buna modalitate de distractie fara insa a ne pune viata in pericol. Din saua Turtugau si pana pe varf totul este nou chiar si pentru mine. Cu cat ma apropiam mai mult de obiectiv cu atata ma acaparau si nostalgiile. Totul a fost asa frumos, totul a fost tihna. Acest varf mi-a ramas inca intiparit in minte, poate si pentru faptul ca a fost nou dar eu cred ca si peisajul mirific a pus stapanire sufletului meu. Iti multumesc Doamne pentru tot!

 Foto 7. cu pasi marunti dar siguri

 Foto 8. urcam pe cele mai inalte culmi

 Foto 9. Banda Rosie inspre Bistricioru unde...

 Foto 10. ...ne facem poza de grup

 Foto 11.  tura dedicata celei care este Ioana Popandron unul din oamenii de suflet cu care imi face placere sa hoinaresc pe munti. 

 Foto 12. Lacul Colibita

 Foto 13. Pietrosul Calimani, Negoiul Unguresc si Retitis

De pe Piatra lui Turtugau alegem sa coboram pe o vale, care chiar daca este cu zapada nu exista nici un pericol de avalansa zapada fiind tasata. Coboram cu grija ca nu cumva sa alunecam pe zapada ca dusi suntem chiar daca este moale si ne afundam. Nu riscam nimic si cu ceva emotii reusim sa ajungem la marcajul triunghi albastru ce urca de unde am lasat masinile pe traseul clasic. Suntem foarte aproape de final, un final fericit, un final plin, de aceea profitam de razele frumoase ale soarelui care nu ne-au parasit nici o clipa pe toata durata turei. Suntem bucurosi si sunt bucuros ca totul a iesit bine si uite ca, cu sufletele impacate ajungem la locul de unde am pornit, ajungem exact cum am planificat. A fost o zi foarte faina din toate punctele de vedere.

Dupa ce mai stam cateva minute bune de povesti ne dam punct de intalnire in satul Colibita de unde trupa din Cluj (Alex Orban, Iulia Pardau si Laura Lungu) isi recupereaza masina si unde hotaram sa stam la un pahar de vorba la Arinis. Cativa insa au alta treaba si ne luam ramas bun. Ceilalti ne delectam cu una alta si facem despartirea una si mai frumoasa, facem despartirea cu gand de revedere.

Va multumesc pentru aceasta minunata zi in care am avut ocazia sa cunosc alti si alti oameni cu care in viitor voi mai avea ocazia sa fac munte.

 Foto 14. Vf. Piatra lui Turtugau

 Foto 15. mandrilor;)

 Foto 16. Stracior si Bistricioru

Foto 17. inspre Bistricioru de pe Vf. Stracior

 Foto 18. ca soparlele

Foto 19. se pregateau de ultima coborare

Ski la cota 2000 (29 aprilie 2012)

Deşi primăvara şi-a intrat de o lună şi ceva pe deplin în drepturi ideea de a mai schia cel puţin încă odată sezonul acesta nu era un vis greu de îndeplinit, aşa că zis şi făcut, fain frumuşel aleg ca zonă ideală de schiat Vf. Bistricioru din Munţii Călimani. Din surse sigure aflu că zăpadă este din belşug şi că în urmă cu o săptămână a nins aproape 30 de cm aici. 

Mă uit la prognoza meteo şi veşti bune pentru weekend, aşa că nici vorbă să stăm duminică acasă, un telefon două şi rezolv şi problema transportului. Sâmbătă suntem sigur 3 persoane, 2 pe schiuri şi una pe bocanci. Sâmbătă facem ultimele reglaje la schiuri că au stat prea mult la naftalină şi nu vrem să avem surprize neplăcute. Duminică pornim la drum nu foarte de dimineaţă dar nici prea târziu că oricum soarele avea să ne însoţească pe tot parcursul zilei.

 

Foto 1. road to trip 

Despre traseul urmat nu mai are rost să vă relatez deoarece veţi găsii la urmatoarele linkuri informaţiile dorite, o tură de iarnă http://raportdetura1.blogspot.com/2011/12/parcul-national-muntii-calimani-vf.html

şi o tură de vară http://raportdetura1.blogspot.com/2011/08/tura-in-muntii-calimani-vf-bistricior14.html

 Foto 2. dragele mele brânduşe

Tot ce mi-am dorit pe tot parcursul cât înaintam era să gasesc, cel puţin câteva florii de munte pe care să am ocazia să le fotografiez. Dorinţa mi-a fost îndeplinită şi în zonele deschise, cu mult soare dăm de "lanuri" întregi de brânduşe viu colorate. 

Avem de asemenea parte şi de un cocoş şi doua găini de munte care au făcut zarvă de îndată ce ne-au auzit glasurile.

 Foto 3. brânduşe nu glumă

Fiecare pas făcut ne aducea zăpada tot mai aproape de noi şi odată ajunşi la cota 1600 vedem cum sub vârful Bistriciorul zăpada mult dorită ne aşteaptă şi după o pauză la noul refugiu din Bistricioru, mai lăsăm din bagaje la refugiu şi pornim înspre şaua Bistriciorului. Pâna sus ne bucurăm de o zăpadă numai bună de schiat, arsă de soarele puternic, care pe alocuri atingea liniştit 2 metri.

 Foto 4. tot mai aproape

 Foto 5. un pic din Rodnei

 Foto 6. zăpadă din belşug

 Foto 7. la drum

 

 Foto 8. cu Rodnei în spate

Foto 9. şi Zurzugău în dreapta

Foto 10. ne apropiem de creastă

Ajungem în creastă de unde până pe Bistriciorul mai avem o jumătate de oră bună mai ales că sus soarele ardea din ce în ce mai tare. Din creastă, mai urcăm nu foarte mult cu schiurile în spate deoarece lipsa zăpezii de aici ne determină să lăsăm schiurile undeva aproape de vârf şi să urcăm fără schiuri până sus.

 

Foto 10. de sus...

Foto 11. ...se vede Lacul Colibiţa şi nu numai

Foto 12. Piatra Fântânele

Foto 13. Pietrosul Călimani  posibil următoarea destinaţie

 

Foto 14. repere

După ce zăbovim aproximativ o oră pe vârf, timp în care am mâncat ceva şi am făcut câteva fotografii plecăm pregătiţi fiind de o coborâre frumoasă pe schi deşi sincer cu ceva frică. Dar cui nu îi este frică când abordezi un munte pe schi, pentru mine fiind şi primul schi la cota 2000.

 

Prima coborâre a fost mai grea până ce am reuşit să ne dăm greaţa să spun aşa după care, încetu cu încetu totul a mers mult mai bine.

 

Foto 15. prima coborâre

 Foto 16. priveam la colegu

Foto 17. pe a doua coborâre totul a mers mult mai bine

Foto 18. zig-zag pe a doua coborâre

Ajungem cu bine la refugiu unde mai zăbovim câteva minute timp în care de la vale urcă şi alţi împătimiţi ai schiului pe care bineînţeles îi salutăm. La plecarea noastră la cabana Salvamont era plin de lume, mulţi veniţi pentru schi, restu pentru 1 mai. 

Cam atât despre un ultim schi sezonul acesta, iar daca aveţi chef şi voi eu zic că se merită să încercaţi chiar dacă căratul schiurilor este o povară, dar nu se compară cu acele câteva minute de schi frumos pe o zăpadă de primăvară.

Foto 19. zăpadă cât pentru o iarnă

 Foto 20. încă un pic

 Foto 21. până sus

Foto 22. crucea de pe Bistricioru
 

 Foto 23. la adio tu!