Rodnei in doi (17-20 iunie 2016)

Daca astepti vremea perfecta nu vei merge niciodata pe munte. Noi am mers chiar daca s-au anuntat furtuni. In cele 4 zile petrecute sus pe munte soarele ziua ne-a zambit iar ploaia noaptea ne-a facut sa dormim mai bine.

Traseul parcurs a fost cat sa ne simtim bine. Mai jos aveti si povestea.

Ziua 1 (vineri) am inceput-o dupa amiaza, stand la ocazie in Bistrita cu destinatia finala satul Sant. Avem ceva noroc, prindem repede prima ocazie pana in Feldru. Aici coboram si asteptam sa ne ia o a doua masina care apare curand si... culmea, merge chiar pana in Sant. Oau! Din Sant pe jos pe cei 9 km de drum forestier pana la Cabana lui nea Dorel, avem in continuare noroc: nici dupa 2 km ne trezim din nou ca cineva are grija de noi; uite asa, cu trei masini diferite, ajungem pana la Dorel unde punem cortul si asteptam ploaia care vine cu fulgere si trasnete. Trecem peste, nestiind noi ce ne asteapta in urmatoarele nopti...

 Crucea de pe Vf. Stanistea (1478 m alt.)

Curatel

Ziua 2 (sambata) Ploua marunt dimineata. Pregatim masa in timp ce asteptam si ne rugam sa iasa soarele. E ora 8 cand incepem sa strangem cortul si sa ne pregatim de drum. Timpul zboara si iata-ne la 9 cu rucsacii in spate si la deal prin iarba uda pana pe Vf. Stanistea (1478 m alt.) unde un grup numeros de caini de la multele stane din zona ne intampina. Am mai trecut prin asta asa ca scapam repede de gura lor. Urmeaza o portiune prin padure unde e mult mai racoare si ici-colo mai facem si cate un dus cu picaturi reci de apa scuturate de pe crengile brazilor. Odata iesiti din padure, gasim alte oi, insa, ciudat, cainii au uitat sa latre. Stam de vorba putin cu ciobanul si o luam la deal. Pana pe Vf, Cobasel (1835 m alt.) nu mai e tare mult. Inspre Ineu s-au adunat ceva nori, dar varful inca se mai vede. In urma noastra lasam pasii grei si nu uitam sa mai si privim la ce avem in jur. Totul e asa frumos... Pe varf, odata ajunsi, luam gecile pe noi si ne pregatim sa mancam. Initial ne-am gandit sa dormim la refugiul de sub Ineu, chiar daca aveam cortul la noi. Motivul a fost vremea urata din noaptea dinainte, insa cand ajungem la refugiu ne schimbam planul: refugiul era deja ocupat de doi oameni si ne gandeam ca daca ramanem si vine altcineva care intr-adevar are nevoie de adapost, nu o sa fie prea placut. Dupa ce lasam bagajele la refugiu si urcam Ineul, pe care il gasim suprapopulat, coboram in caldarea Lalei tocmai la locul de campare de langa Lala Mic. Este 5 dupa amiaza cand ajungem acolo. Vremea inca ne lasa sa ne racorim in apele ce curg din munte. Terminam si de mancat, nici nu apucam bine sa ne bagam in saci ca dintr-o data se porneste o furtuna cu vant puternic, trasnete si ploaie. Fiind vara nu cred ca o sa dureze tare mult; a durat destul, dar a trecut cu bine. Dimineata ne-a zambit soarele ca de obicei…

Putin din Rosu, ceva mai mult din Ineut si colo in departare ne asteapta Ineul

In caldarea Lalei

Ziua 3 (duminica)...facem ce facem si la 9 pornim din loc. La urcarea inspre Saua cu lac ne intalnim cu cei doi care au dormit in refugiu noaptea trecuta. Povestim putin, apoi la drum. Pentru azi avem traseu ceva mai lung: mers pe creasta pana in saua Cisa trecand pe rand peste cateva mici varfuri, iar de acolo pe curba de nivel pana in saua Corongisului. Chiar daca traseul e mai lung, nu fortam. In drumul nostru pe creasta ne mai intalnim cu lume, deci nu suntem chiar singuri pe aici, ne zicem noi. Mi-a fost dor de Rodnei, Ilinca e pentru prima data aici si ii place. Eu ma bucur ca suntem amandoi pe creasta acestui munte atat de drag mie. 

Inainte de a ajunge in saua Cisa de unde vom parasi creasta, mai facem o pauza de masa. Stam cam prost cu apa insa stiu ca undeva sub Vf. Omului trebuie sa fie ceva izvoare. Ajunsi in saua Corongisu incet se aduna ceva nori de ploaie; norocul nostru ca s-au si imprastiat repede. Mai avem urcarea pana pe Vf. Corongisu (1987 m alt.) si gata. Florile de pe poteca ne fac urcarea mult mai usoara. Atatea flori nu am mai vazut de ceva timp intr-un singur loc. Ne place. Pe Corongis o felicit pe Ilinca pentru ca a reusit, nu e usor sa urci pe acest varf si mai ales cu rucsac mare. De aici si pana la Poiana cu narcise nici o problema. Se simte insa oboseala si din pacate am ramas si fara apa. Obositi fiind, facem marea greseala sa coboram poiana cu narcise pana aproape de liziera padurii, unde gasim apa, dar nu si loc de cort. Nu avem ce face si mergem mai departe. Nu am luat cea mai buna decizie cand am hotarat sa coboram cu ditamai rucsacii, acum suntem obositi si abia mai stam in picioare. 

Incerc sa o incurajez cum pot pe Ilinca, nici ea nu se lasa si intr-un tarziu ajungem aproape de stana de la iesirea din padure pe traseul care duce in Valea Vinului. Acolo eu parca cedez psihic, ma asez pe rucsac si parca nu-mi vine sa ma mai ridic. Ilinca ma incurajeaza si intr-un final, ca nu avem ce face, punem cortul chiar in drum, sperand sa fie bine. A fost bine prima jumatate de ora, pana a venit inca o furtuna: cea mai puternica din toate cele trei nopti. Fulgera, tuna si batea vantul de se lumina si zguduia cortul cu totul. Nu a tinut tare mult, dar nu as vrea sa mai trec degraba prin asa ceva.

 pe creasta muntilor caruntilor

Ziua 4 (luni) incepe cu soarele zambindu-ne din nou. Acum pornim la ora 8, aveam de ajuns acasa cu ocazie iar pe cei 9 km din Valea Vinului pana in Rodna nu eram siguri daca prindem vreo masina.

La stana schimbam cateva vorbe cu un baiat care ne scapa si de caini. Il intrebam daca este izvor pe drumeagul ce duce in Valea Vinului. Stiam ca este, dar aveam nevoie oarecum de confirmare. Nu aveam apa mai deloc, nici mancati nu prea eram, asa ca la izvor urma sa luam masa. Intram in padure si de aici pana in Valea Vinului tot asa vom merge. Speram sa prindem vreo ocazie, de aceea fara sa ezit ne oprim la Ioji care speram sa ne ajute. Si ne-a ajutat. In timp ce povesteam noi de-ale noastre, trece o masina pe care Ioji o opreste si-l roaga pe soferul masinii sa ne duca pana in Rodna. Asta da noroc :) asa ajungem in Rodna mult mai devreme decat ne-am fi inchipuit. Dau un telefon acasa si aflu ca Romania a pierdut meciul cu Albania. Bravo lor! 

Ne cam roade foamea asa ca nu stam pe ganduri si ne alimentam de la un magazin cu una alta. Dupa asta luam si cate o placinta si la ocazie cu noi. Un nene "binevoitor" se ofera sa ne duca pana in Sangeorz Bai.. toate bune, dar ne-a cam uscat de bani: 20 de lei pe 14 km. Curse de astea sa tot faci.

In Sangeorz a fost cel mai greu, am crezut ca nu mai scapam de acolo: doua ore am stat in soare, gandindu-ne cu ciuda la omul care mai-nainte ne ceruse prea multi bani, iar noi i-am dat fara sa ne gandim... pana la urma am reusit sa prindem o masina catre Nasaud, unde, culmea, nici nu am apucat sa ne dam jos din masina ca ne-am si trezit in alta. si uite asa deja la ora 14:30 ajungem in Bistrita, Neasteptat de repede. Pentru noi au fost 4 zile si trei nopti minunate si de aceea va invit cu drag si pe voi in locurile astea frumoase.

. Multumim actorilor! Eu si Tu.

Inca o zi in Muntii Rodnei. Gura Lalei-Lala Mare-Lala Mica-Vf. Ineu (24 octombrie 2015)

Primesc un mesaj de la Iulia Pardau in care isi exprima dorinta, daca tot vine acasa, de a “explora” un traseu in Muntii Rodnei, mai ales ca vremea s-a anuntat a fi stabila (din stabila s-a transformat in constanta, o sa cititi voi de ce). Ideea imi surade asa ca o intreb: Te-ai gandit la o varianta anume de traseu?

Dupa cateva cautari pe google gaseste o relatare a unui traseu care porneste din Gura Lalei, urca pe valea Lalei pana la lacul glaciar Lala Mare, iar de acolo inspre Vf. Ineu (2279 m alt.) Suna bine, m-ai ales ca o parte din traseu, Gura Lalei-Lala Mare, nu l-am mai parcurs. Pe Ineu am urcat atat din Valea Vinului, Pasul Rotunda, Valea Blaznei etc dar niciodata de pe acest traseu.

Primul pas si cel mai important este finalizat, m-ai stabilim ca zi de tura sa fie sambata si dupa  ce lansam invitatia ni s-au mai alaturat: Corneliu Moldovan, Cristian Pop, Daniel Pop din Prundu Bargaului, iar din Vatra Dornei Dan Stefan (cumnatul Iuliei care de fapt este din Bucuresti)

Sambata dimineata toata lumea este gata de drum, la 07:00 a.m pornim inspre Vatra Dornei unde ajungem dupa aproximativ o ora. Cu Iulia Si Dan ne-am intalnit in parcarea de la Unicarm, iar dupa cateva sesiuni de imbratisari si pupaturi la drum ca mult mai este si timpul ne preseaza. Inca vreo 50 de km pe ruta Vatra Dornei-Ciocanesti-Carlibaba.  

Dupa ce iesim din Carlibaba la aproximativ 12 km ajungem la Gura Lalei, facem stanga si dupa 6,6 km, (6,6 km din cate imi aduc aminte scria pe tabla de la intrarea in drumul forestier) “debarcam”.  Drumul forestier ce curge de-a lungul paraului Lala se prezinta in conditii destule de bune, totusi daca nu aveti o masina cu garda foarte inalta o sa fiti nevoiti sa va opriti mult mai in vale. Este ora 9, cand incetu cu incetu incepem sa ne dezmortim si sa simtim aerul rece cum ne inunda plamanii.

Inca de cand am pornit de acasa de pe la 1500 de m alt. norii isi faceau de cap pe crestele muntilor din jur. Pe tot parcursul drumului cu masina am dezbatut posibilitatea ca sus s-ar putea sa avem parte de o mare superba de nori, dar totul s-a naruit pe parcusrul drumetiei.

Un sunet asurzitor venea dinspre vale, apa se izbea incredibil de tare de bolovanii imensi care faceau umbra vegetatie. De unde am lasat masinile am m-ai parcurs pe jos un km pe acelasi drum forestier, care pe portiunea aceasta este impracticabil cu masina, traversam valea si intram in padure.  Iesim din padure intr-o poiana cu o casa pe partea stanga. Din pacate toate teoriile despre posibilitatea de a avea parte sus de marea de nori mult visata ni se naruiesc cand in fata zarim Vf. Ineut cu un nor mare acoperindu-l. De cealalta parte a vaii se afla o stana parasita. Trecem pe langa casa si intram din nou in padure, calcand peste muschi multa vreme.

Dupa ce iesim din nou din padure ajungem in zona cu jneapan, care este si zona ce-a mai frumoasa a traseului. Valea involburata ne insoteste si calcam cu grija peste bolovani, ne tinem cum putem pe anumite portiuni de jneapan ca sa nu cumva sa cadem in apa. Inca un pic si ajungem la Lala Mare, dar pana acolo ne intalnim cu doi alergatori care din spusele lor au renuntat la planul initial de a alerga pana in Borsa si din cauza conditiilor din creasta au fost nevoiti sa faca cale intoarsa. Acuma ne este si mai clar ca vizibilitatea este redusa si a noastra mare de nori s-a transformat intr-o mare de ceata combinata cu vant si ninsoare, intr-un cuvant viscol. Asta avea sa ne astepte sus in creasta.

 Inaut in nori

Odata ajunsi la Lala Mare luam masa, insa frigul patrunzator ne forteaza sa nu zabovim foarte mult intr-un loc.

Aici sus iarna deja si-a asternut primul strat de zapada. In anumite locuri stratul avea si 10 cm. Tinand cont de faptul ca anul trecut exact in aceeasi perioada nu aveam parte de zapada in Rodnei, acuma lucrurile stau altfel. Inceputul este unul bun, asteptam continuarea.

De altfel si noi ne continuam traseul pe aceeasi bulina albastra, insa pe masura ce inaintam si vizibilitatea era tot mai scazuta. Pe langa Lala Mica trecem foarte repede tocmai din cauza frigului care era din ce in ce mai patrunzator. Ne-a fost foarte greu sa ne orientam si cred ca daca nu faceam acest traseu vara cu ochi de iarna ne era imposibil sa ajungem sus. In conditii de ceata, zapada si viscol daca nu ati mai parcus acest traseu o sa va fie foarte greu sa va orientati. Iarna acest traseu nu este recomandat a fi parcurs. In cazul nostru stratul mic de zapada nu impunea pornirea unor eventuale avalanse.

Dupa 3 ore si fix 45 de minute de la pornire ajungem pe varf. Fiecare isi cauta starea interioara, datorata reusitei de a ajunge pana aici chiar daca stiam din start ca nu vom admira peisajul din jur. Un sandwich, o poza de grup zgribulita si la drum ca vorba multa saracia omului. La coborare, pentru cateva minute, parca soarele ar fi vrut sa ne salute, insa visele tot vise raman.

Pentru coborare am urmat exact acelasi traseu ca si la urcare. La ora 16:00 eram deja la masini desi initial dupa calculele mele trebuia sa fi ajuns cu cel putin o ora mai tarziu. Se pare ca vremea, nefavorabila ne-a facut sa ne miscam mult mai repede. In orice caz a fost un traseu care s-a desfasurat incredibil de repede, cel putin in mintea mea. 

A fost fain si pana la urma indiferent de vreme trebuie sa ne bucuram de fiecare moment pe care maretia sa muntele il ofera.

 Lala Mare

jos de acolo!

Muntii Rodnei si atat (1-2 august 2015)

Foto 1. saua Gajei

In weekend se anunta vreme buna. Nici gand sa stai acasa. Idei avem, din toate o alegem pe cea mai buna. Nicoleta castiga. Asadar in prima zi de august undeva inspre dupamasa ne urcam in masina si ne oprim in Pasul Rotunda unde incercam sa gasim un loc de cazare. Nu prea avem noroc asa ca trecem la planul B, cautam un loc de cort departe de multimea din zona. Il gasim un pic mai in sus de cabana Croitor. Dupa ce instalam corturile cautam ceva lemne ca sa facem un foc si cateva ciuperci pe care le carcalim in putin ulei.

Luna plina isi face aparitia, focul ne incalzeste trupurile, povesti si voie buna insa putinele lemne nu tin focul tare mult asa ca pe la 10 si ceva ne bagam in saci.

 Foto 2. Muntele Gajei

Foto 3. Rosu

Duminica nu ne grabim sa iesim tare devreme din cort, o facem totusi undeva in jurul orei 8. Ne-am propus ca drumul ce trece pe sub Muntele Gajei sa il parcurgem cu masina pana la bariera. L-am parcurs de atatea ori pe jos, este interminabil la intoarcere.

Pe la 9 ne urnim din loc si cuplam 4x4. Au mai urcat cateva masini inaintea noastra. Unii au trecut si de bariera (bineinteles ca era deschisa). Noi lasam totusi masina aici, daca tot este bariera am zis ca nu e frumos sa incalcam regulamentul.

Ne asezam rucsacii in spinare si cat ai zice peste si ajungem in Saua Gajei unde luam o mica pauza inainte de urcusul inspre Inaut (2222 m). Imi aduc aminte de iarna trecuta cand la sfarsit de februarie am reusit sa cuceresc pentru prima data Inautul iarna dupa atatea si atatea incercari.

Povestea aici

 Foto 4. inca putin

Foto 5. Inau

Sa mergem mai departe. Raman in spate cu Nicoleta ca sa o incurajez. Asa am timp sa si retraiesc inca odata urcarea de la sfarsit de februarie cand peisajul era altul si terenul presarat de multa zapada.

Cristi si Corneliu o iau un pic mai in fata, dar raman in vizorul nostru. Pauze facem din cand in cand. Urcusul nu e tare usor si ca sa o incurajez pe Nico ii spun sa mearga cu pasi marunti dar sa nu se opreasca decat chiar atunci cand nu mai poate. Este ok, Nico ma asculta si treaba merge struna.

Printre o poveste si alte cele iata-ne ajunsi pe varf. Premiera pentru Nicoleta, cel mai inalt varf al ei. Bravo. Ca si premiu, o cinstim cu o pauza luuunga. Soarele insa nu ne da pace si de indata ce iese de dupa nori il simtim din plin pe fruntile obosite.

 Foto 6. Lala Mare

Foto 7. de final

De pe Inaut ca sa inchidem bucla inceputa din Saua Gajei coboram inspre saua Inautului de unde coboram in caldarea Lalei cu cele doua Lale, Mica si Mare.

Daca Lala Mica nu prea isi arata farmecul de lac glaciar, in schimb Lala Mare chiar domina prin suprafata. Placut pentru ochi, frumos pentru suflet.

De aici si pana la masina drumul este comun insa il facem in plin soare. Nu este tare placut de aceea ajungem destul de istoviti. Asta este, bine ca nu am avut de mers pana in pas pe jos. 

Sa ne vedem cu bine!