Primesc un mesaj
de la Iulia Pardau in care isi exprima dorinta, daca tot vine acasa, de a “explora”
un traseu in Muntii Rodnei, mai ales ca vremea s-a anuntat a fi stabila (din stabila
s-a transformat in constanta, o sa cititi voi de ce). Ideea imi surade asa ca
o intreb: Te-ai gandit la o varianta anume de traseu?
Dupa cateva
cautari pe google gaseste o relatare a unui traseu care porneste din Gura Lalei,
urca pe valea Lalei pana la lacul glaciar Lala Mare, iar de acolo inspre Vf. Ineu
(2279 m alt.) Suna bine, m-ai ales ca o parte din traseu, Gura Lalei-Lala Mare,
nu l-am mai parcurs. Pe Ineu am urcat atat din Valea Vinului, Pasul Rotunda,
Valea Blaznei etc dar niciodata de pe acest traseu.
Primul pas si cel
mai important este finalizat, m-ai stabilim ca zi de tura sa fie sambata si
dupa ce lansam invitatia ni s-au mai
alaturat: Corneliu Moldovan, Cristian Pop, Daniel Pop din Prundu Bargaului, iar
din Vatra Dornei Dan Stefan (cumnatul Iuliei care de fapt este din Bucuresti)
Sambata dimineata
toata lumea este gata de drum, la 07:00 a.m pornim inspre Vatra Dornei unde
ajungem dupa aproximativ o ora. Cu Iulia Si Dan ne-am intalnit in parcarea de la
Unicarm, iar dupa cateva sesiuni de imbratisari si pupaturi la drum ca mult mai
este si timpul ne preseaza. Inca vreo 50 de km pe ruta Vatra
Dornei-Ciocanesti-Carlibaba.
Dupa ce
iesim din Carlibaba la aproximativ 12 km ajungem la Gura Lalei, facem stanga si
dupa 6,6 km, (6,6 km din cate imi aduc aminte scria pe tabla de la intrarea in
drumul forestier) “debarcam”. Drumul
forestier ce curge de-a lungul paraului Lala se prezinta in conditii destule de
bune, totusi daca nu aveti o masina cu garda foarte inalta o sa fiti nevoiti sa
va opriti mult mai in vale. Este ora 9, cand incetu cu incetu incepem sa ne
dezmortim si sa simtim aerul rece cum ne inunda plamanii.
Inca de cand am
pornit de acasa de pe la 1500 de m alt. norii isi faceau de cap pe crestele
muntilor din jur. Pe tot parcursul drumului cu masina am dezbatut posibilitatea
ca sus s-ar putea sa avem parte de o mare superba de nori, dar totul s-a naruit
pe parcusrul drumetiei.
Un sunet
asurzitor venea dinspre vale, apa se izbea incredibil de tare de bolovanii
imensi care faceau umbra vegetatie. De unde am lasat masinile am m-ai parcurs
pe jos un km pe acelasi drum forestier, care pe portiunea aceasta este
impracticabil cu masina, traversam valea si intram in padure. Iesim din padure intr-o poiana cu o casa pe
partea stanga. Din pacate toate teoriile despre posibilitatea de a avea parte sus
de marea de nori mult visata ni se naruiesc cand in fata zarim Vf. Ineut cu un
nor mare acoperindu-l. De cealalta parte a vaii se afla o stana parasita. Trecem
pe langa casa si intram din nou in padure, calcand peste muschi multa vreme.
Dupa ce iesim din nou din padure ajungem in
zona cu jneapan, care este si zona ce-a mai frumoasa a traseului. Valea
involburata ne insoteste si calcam cu grija peste bolovani, ne tinem cum putem
pe anumite portiuni de jneapan ca sa nu cumva sa cadem in apa. Inca un pic si
ajungem la Lala Mare, dar pana acolo ne intalnim cu doi alergatori care din
spusele lor au renuntat la planul initial de a alerga pana in Borsa si din
cauza conditiilor din creasta au fost nevoiti sa faca cale intoarsa. Acuma ne
este si mai clar ca vizibilitatea este redusa si a noastra mare de nori s-a transformat
intr-o mare de ceata combinata cu vant si ninsoare, intr-un cuvant viscol. Asta
avea sa ne astepte sus in creasta.
Inaut in nori
Odata ajunsi la
Lala Mare luam masa, insa frigul patrunzator ne forteaza sa nu zabovim foarte
mult intr-un loc.
Aici sus iarna
deja si-a asternut primul strat de zapada. In anumite locuri stratul avea si 10
cm. Tinand cont de faptul ca anul trecut exact in aceeasi perioada nu aveam
parte de zapada in Rodnei, acuma lucrurile stau altfel. Inceputul este unul
bun, asteptam continuarea.
De altfel si noi
ne continuam traseul pe aceeasi bulina albastra, insa pe masura ce inaintam si
vizibilitatea era tot mai scazuta. Pe langa Lala Mica trecem foarte repede tocmai din cauza frigului care era din ce in ce mai patrunzator. Ne-a fost foarte greu sa ne orientam si cred ca daca nu faceam
acest traseu vara cu ochi de iarna ne era imposibil sa ajungem sus. In conditii
de ceata, zapada si viscol daca nu ati mai parcus acest traseu o sa va fie
foarte greu sa va orientati. Iarna acest traseu nu este recomandat a fi parcurs.
In cazul nostru stratul mic de zapada nu impunea pornirea unor eventuale
avalanse.
Dupa 3 ore si fix
45 de minute de la pornire ajungem pe varf. Fiecare isi cauta starea interioara,
datorata reusitei de a ajunge pana aici chiar daca stiam din start ca nu vom
admira peisajul din jur. Un sandwich, o poza de grup zgribulita si la drum ca
vorba multa saracia omului. La coborare, pentru cateva minute, parca soarele ar
fi vrut sa ne salute, insa visele tot vise raman.
Pentru coborare
am urmat exact acelasi traseu ca si la urcare. La ora 16:00 eram deja la masini
desi initial dupa calculele mele trebuia sa fi ajuns cu cel putin o ora mai
tarziu. Se pare ca vremea, nefavorabila ne-a facut sa ne miscam mult mai
repede. In orice caz a fost un traseu care s-a desfasurat incredibil de repede,
cel putin in mintea mea.
A fost fain si pana la urma indiferent de vreme
trebuie sa ne bucuram de fiecare moment pe care maretia sa muntele il ofera.
Lala Mare
jos de acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu