Iarna in Muntii Calimani (24 ianuarie 2016)

Text: Adrian Hogiu si Calin Musteata

Foto: Calin Musteata 

Dupa experienta neplacuta as spune pentru uni, poate, din Muntii Bargaului, din data de 17 ianuarie, cand din cauza conditiilor meteo nefavorabile, tura noastra s-a dovedit a fi tare dificila, dar care s-a incheiat, slava Domnului, cu bine, gandul mi-a zburat rapid spre Muntii Calimani. Asta, bineinteles, dupa ce Lucian mi-a scris un mesaj cu intrebarea: "-Ce zici de un Bistricior?"

Varianta de urcare pe traseul clasic am scos-o rapid din calcul, asa ca mi-a mai ramas sa ii propun lui Lucian urmatorul traseu: D.F Colbu-Poiana Prislop- Poiana Dalbidan-Vf. Strunior-Vf. Bistricioru-Poiana Fetii-D.F Colbu, adica varianta in sens invers celei pe care am facut-o de atatea ori.

Speram sa fie de acord, mai ales ca in 2012 am incercat impreuna cu Marcel Balan sa parcurgem acest traseu si din pacate nu am reusit sa il ducem la bun sfarsit. Despre acea tura puteti citi relatarea aici http://raportdetura1.blogspot.ro/2012/12/tura-de-sfarsit-de-30-decembrie-2012.html

Stiam si faptul ca pe bocanci ne va fi imposibila deplasarea si indeplinirea "obiectivului" asa ca am apelat, eu la schiurile de tura, Lucian la rachete si pentru ca l-am cooptat si pe Calin Musteata in trupa si-a facut rapid si el rost de o pereche de rachete, (multumim Doru Munteanu) si la drum. Mai urma doar sa asteptam vremea buna de duminica ... si a venit si Duminica mult asteptata, cand la 6:45 pe un minus 18 grade afara, din Prundu Bargaului ne indreptam cu masina spre satul Mita, de aici inca 5 km pe drumul forestier Colbu si parcam masina la fostele cabane miniere.

Atentie: tineti cursul vai Bistritei Ardelene ce seamana cu un parau, pe tot parcursul celor 5 km, dupa ce treceti de cabana din Panu si de intersectia cu Panuletu care ramane in dreapta. Se remarca faptul ca zona este tot mai puternic antropizata, cladiri noi si impunatoare apar unele dupa altele.  

In 5-10 minute de la sosire suntem gata de plecare. Traseul se continua pe vale inca aproximatic 2 km insotit de triunghi rosu. Se puteti urma si acest traseu care va scoate tot in Poiana Dalbidan si mai departe pana pe Muntele Viisorul unde se si opreste, insa urca mult mai sustinut si are o portiune cu stanci care iarna pot fi acoperite cu gheata transformand traversarea zonei in una periculoasa.

Asadar de unde traseul marcat cu triunghi rosu paraseste drumul forestier si urca abrupt noi am facut stanga si am urmat un alt drum forestier in serpentine pana in Poiana Prislop. Odata iesiti din padure tinem drumul forestier care traverseaza un paraias si urca in dreapta ca mai apoi sa faca stanga, traverseaza pe lungime poiana Prislop, si sa intre din nou in padure.

Urcarea pentru inceput este destul de grea si doar inainte de a ajunge in Poiana Dalbidan panta devine ceva mai domoala. Luam o pauza binemeritata, mancam ceva si ne bucuram de razele soarelui. De aici si pana pe intinsul platou al Muntelui Viisorul urmarim o bucatica de drum traseul Maria Terezia si apoi marcajul triunghi rosu. Pe masura ce inaintam brazi erau din ce in ce mai inghetati, zapada veche era acum acoperita de un strat nu foarte gros de zapada proaspat ninsa. De indata ce ajungem pe platou privirea ni se indreapta inspre Muntii Rondei care pe o asa vreme se vad foarte clar. Viscolul si a facut si aici de cap in sensul bun al cuvantului, zici ca eram pe planseta unui pictor. Creasta cu cele doua varfuri erau deja pictate, ne asteptau cu bratele deschise. Urcarea pe Strunior necesita atentie mai ales ca inainte de varf multe portiuni sunt inghetate. Ne descurcam si fara coltari cu toate ca ii aveam in rucsaci. Coltii de la rachete si canturile schiurilor ajung, asa ca nu se face ora 12 cand ajungem pe varf. Tot ce vedem ne bucura, totul este frumos in jur.

Traseeul continua pe creasta larga care nu ne pune mari probleme. Cautam frumusetea corniselor insa ramanem doar cu cautatul, gasim in schimb pe varful Bistricior pe care il atingem la ora 13:00, multa liniste. Se pare ca suntem primii si speram singurii care sa atinga varful in aceasta zi. Pe coborare insa alti trei montaniarzi se chinuiau sa ajunga pe traseul clasic pe varf. Le-am urat bafta si ne-am vazut de drum.  Coboram la refugiu unde facem o scurta pauza apoi o luam la vale pe urmele celor care au urcat. Ne mai oprim doar pentru cateva poze si uite asa la ora 3 fix suntem la masina, neasteptat de repede.

Ne luam adio de la Calimani si promitem sa revenim an de an pentru un traseu de iarna. 

Ture faine sa aveti in continuare.

Sfarsit de an printre cei 12 Apostoli (30 decembrie 2015)

Alte foto la https://picasaweb.google.com/113036597828399340152/12ApostoliLaSfarsitDeAn30Decembrie2015

Luna decembrie a fost una cu mult munte, a fost o luna in care m-am bucurat de tot ce are muntele mai frumos si nu in ultimul rand de multa liniste, liniste pe care in nici o alta parte nu o gasesc.

Pentru sfarsitul de an 2015, ca o traditie a ultimilor 5 ani, am ales sa caut din nou linistea acolo sus unde pamantul se uneste cu cerul, acolo unde sunt mai aproape de Dumnezeu.

Chiar daca mai toata ziua sunt inconjurat de munti si nu traiesc totusi intr-un oras aglomerat, pentru mine toate acestea sunt zero daca nu caut sa fac ceea ce imi place, de aceea muntele ma cheama la el si eu ma duc si nu ma duc cu mana goala.

Sa revenim la ale noastre si dupa cum va spune-am pentru acest sfarsit de 2015 am ales ca locatie de drumetie Rezervatia 12 Apostoli. Despre aceasta Rezervatie Naturala situata in Muntii Calimani gasiti pe internet, cu siguranta, mai multa informatie decat v-as putea oferii eu.

Am ales sa fac cat mai cunoscuta ideea mea, stiind ca este un traseu accesibil multor iubitori de drumetie chiar daca suntem in luna lui decembrie. Cu un eveniment creat pe facebook am ramas surprins placut sa vad ca in judetul Bistrita-Nasaud exista interes pentru asa ceva. Pe unii ii cunosteam doar de pe facebook din postarile lor si tocmai de aceea am si ales sa fac public aceasta tura si uite asa mi-am raspuns la cateva intrebari.

Din facebook in facebook ne-am adunat in 30 decembrie 2015, intr-o miercure geroasa, nici mai mult nici mai putin decat 22 de montaniarzi, unii mai echipati decat altii.

Cu masinile personale ne-am deplasat inspre Vatra Dornei, urmand ca din centrul comunei Dorna Candrenilor sa facem dreapta si sa urmam cursul paraului Negrisoara. Trecem de fabrica de apa minerala Poiana Negri si la prima intersectie facem stanga, indrumati fiind de indicatorul pe care scria Schitul 12 Apostoli.

De aici drumul devine macadam si pana la cariera de piatra se prezinta in conditii bune. De la cariera de piatra facem dreapta si drumul devine ceva mai rau insa practicabil cu orice tip de masina. Va puteti ghida si dupa marcajul punct albastru care apare mai rar pe copaci. Lasam masinile la 4 km de manastire, vara se poate urca pana sus, insa pe drum era multa gheata si pana la urma am venit sa ne bucuram de cat mai mult munte, nu sa ne plimbam cu masina.

Afara frig, prima zi geroasa din acest an, insa cand vad cati suntem parca ma si incalzesc pe loc. Sunt tare bucuros ca un simplu anunt a reusit sa adune atata lume. Dupa 1,5 km de unde am lasat masinile incep serpentile ce urca pana la manastire. Aici liniste deplina, calugarii sunt cu treaba, noi imbucam cate ceva si ne mai incalzim cu o cana de ceai. Ceata, soarele statea ascuns, dar stiam ca avea sa se arate si s-a aratat in a doua jumatate a zilei. Poate chiar cand aveam ceva mai mare nevoie, dar muntele este munte indiferent de vreme si pentru aceasta trebuie sa fiti pregatiti.

Zapada este inghetata bocna insa pe anumite portiuni lipseste cu desavarsire. Un gand care inca nu imi face somnul mai lin. Nu intram la schit ci facem stanga, trecem pe langa o morisca de vant pana intalnim un loc de odihna unde sunt si cateva panouri informative.

De aici si pana la stancile 12 Apostoli vara intr-o ora esti acolo, in conditii de iarna poti face si pana la 2 ore. Noi am facut o ora si jumatate dar pana pe Vf. Lucaciu erau deja urme batute. Marcaj: punct albastru si punct rosu.

De pe Vf. Lucaciu se zaresc stancile foarte bine. Inspre Calimanii mai inalti de dimineata nu am avut vizibilitate, doar inspre sfarsitul turei s-a deschis si am putut sa identificam si admiram dincolo de vale.

In sir indian ne pierdem prin padure si doar dupa ce iesim in "golul alpin" ne dam seama de fapt unde suntem. Pe Lucaciu l-am colindat care cum dupa putinta, de primit ne-a primit, de oferit ne-a oferit ce este mai frumos. De la Lucaciu si pana la 12 Apostoli traseul isi pierde cararea printre stancile acoperite de putina zapada ninsa, printre copaci inghetati dar cu suflet mare si ienuperi dornici de o poveste.

Ajunsi la Apostoli soarele isi arata firav dintii, pe ici colo cerul de un albastru pur ne dadea speranta de mai bine.

Parasim rezervatia cu gandul la un an mai bun, incarcati din energia locului si cu pasi marunti o luam inspre manastire pe acelasi traseu insa de data aceasta cu soarele in spatele nostru. La manastire, colegii mai harnici si ceva mai inghetati si-au gasit adapost si au fost primiti cum se cuvine, cu o felie de cozonac si o cana de ceai de nota 10. Caldura Manastirii a scos la iveala rosul din obrajorii fiecaruia.

Le multumim calugarilor si luam si de aici putin din frumusetea locului. Ultimii 4 km devin brusc cei mai frumosi ultimi 4 km din acest an sus la munte. La masini ne mai tragem intr-o ultima poza de grup si ne luam la revedere.

Multumesc celor prezenti si va mai astept. Sper sa va fi placut ce ati citit si mai poftiti, este pentru toata lumea.

Sa fiti iubiti si cu dragoste pentru munte.

Va salut!