Foto 1. autoportret
Foto by Calin Moldovan
Text by Calin Musteata
Frumoasa vale a Bistriței Aurii
însoțește șoseaua care ne conduce către ținta noastră. Chiar dacă nu este de o calitate foarte bună, soseaua este totuși practicabilă.
Pe ici pe colo cârpelile din asfalt ne scutură și ne zdruncină, dar ce mai
contează cînd noi vrem cu tot dinadinsul să fim din nou sus pe munte. De data
aceasta masivul Ceahlău cu cei doar 1907 m (vf. Ocolașul Mic), ai săi e locul
pe care dorim să-l adăugam la palmares.
Am plecat din Prundul Bârgăului la ora 6 dimineața o trupă serioasă: Adi
Hogiu, Cornel Moldovan, Stefan Sălăgean, Dragoș Musteață, Cristi Pop, Adina
Prașca, Călin Moldovan, Călin Musteață, spre Vatra Dornei cu două mașini de
unde s-au alăturat trupei Ioana Popandron, Adi Rusu și Manu. Inițial discuțiile
au condus la ideea de a alege traseul pe la Reghin, Toplița, Borsec, Ceahlău.
Sunt mai mult cu 25-30 de km dar șoseaua este mult mai bună. Am renunțat la
acest plan și am ales să mergem pe Valea Bistriței Aurii. Peisajul este mirific
și faptul ca drumul nu este foarte bun poate este un avantaj, nici circulația
nu este exagerată.
Foto 2. gasca lui dor de duca
După trei ore de drum suntem la baza muntelui. Oameni cu experiență în
drumeția pe munte ne-au recomandat, pentru ceea ce vrem noi să facem, să avem
la dispoziție două zile dar, din anumite motive, suntem nevoiți să facem acest
traseu într-o singură zi. Traseul pentru urcare este de aproximativ 4 – 4 ore
și jumătate, iar pentru coborâre cam 3 ore în total 7 ore și jumătate.
Dezavantajul nostru era datorat și faptului că tot în această duminică s-a
revenit la ora oficială de iarnă ceea ce ne punea la dispoziție mai puține ore
de lumină. În concluzie este o tură cam pe fugă.
Foto 3. identitate
De la locul unde am lăsat mașinile urcăm aproape o oră printr-o frumoasă
pădure de conifere și foioase pe marcaj Bandă Roșie, până la Cabana Fântânele
unde facem un scurt popas pentru regrupare și unde facem o sedință de lucru
pentru ca să alegem traseul pe care vom urca. Alegem să urcăm pe un traseu mai
lung puțin, traseu care include Cascada Duruitoarea, astfel ca la întoarcere să
avem mai puțin de coborât în eventualitatea că sa va însera. Ne avântăm
vitejește la drum urmând marcajul Triunghi Galben, iar poteca ne conduce prin
pădure către „Duruioare”. Pe traseu întâlnim un grup de elevi dintr-un sat din
județul Neamț care încearcă să se „contamineze” cu microbul muntelui. Intersectăm
poteca marcată cu Cruce Roșie pe care o să ne continuăm drumul, deasemenea
întâlnim și jandarmi care patrulează și supraveghează ca să nu apară necazuri
în pădure. Aceștia ne cercetează din priviri și își dau seama că suntem
montagniarzi experimentați și nu își fac probleme pentru noi. După ce schimbăm
câteva cuvinte ne continuăm traseul. La cascadă facem un scurt popas pentru o
gustare și ne schimbăm tricourile tranpirate facem cateva fotografii și pornim
mai departe. Nu suntem singuri, grupuri de turiști români și străini se
intersectează cu grupul nostru.
Foto 4. Cascada Duruitoarea
Foto 5. radacini
Foto 6. Vf. Toaca (1903 m)
Ajungem sus. În fața ochilor peisajul este de o frumusețe de nedescris.
Vegetația alcătuită din jnepeni pigmentați pe ici pe colo cu câte un molid sau
brad și-au pus podoabe de gheață pe partea nordică. De jur împrejur spinările
munților de un albastru intens îți oferă privirilor relaxare și mărție.
Ceahlăul este un munte frumos, nu degeaba i se spune „casa lui Zamolxe”.
Pietrișurile încastrate în gresii scoase la iveală prin procesele de încrețire
și eroziune oferă privirilor formașiuni din cele mai ciudate și interesante.
Cuvintele sunt sărace, fotografiile la fel doar imaginile reale, acolo sus, pot
să ofere senzația de împlinire și adevăr a frumosului oferit de natură. Repet,
Ceahlăul e un munte frumos.
Vântul ne obligă să căutăm prin
rucsaci cagule și mănuși. Ne îndreptăm spre cabana Dochia urmând marcajul Cruce
Roșie. Ajunși la Dochia ne adăpostim ca multi alții în cabană unde luăm masa și
un ceai cald ca să ne refacem resursele de energie. Am făcut cam trei ore de
jos deci avem timp și ne permitem un popas mai lung. Apar și ceilalți care au
urcat puțin mai anevoios și pornim mai departe către vârful Toaca (1900 m,
unele date indică 1903 m).
Foto 7. cocot
Foto 8. gheturi
Foto 9. Doamne Ajuta!
De sus de pe Toaca putem panaroma tot lacul de acumulare de la Bicaz,
Izvorul Muntelui. Vizualizăm tot orizontul care ne oferă o priveliște
uimitoare, de sfârșit de toamnă amestecat cu început de iarnă. E frumos, de
nedescris și faptul ca sunt acolo parcă îmi dă enrgie pentru încă o perioadă de
timp de acum înainte. Cu părere de rău, parcă ne îndreptăm pașii către vale
căci se face târziu și până acasă avem încă mult. Am ales să nu urcăm pe vârful
Ocolașul Mic din lipsă de timp dar sigur o să revenim căci Cehlăul este un munte
frumos și trebuie revăzut.
Foto 10. Lacul Izvorul Muntelui
Foto 11. cei care au cucerit Varful Toaca
Traseul de întoarcere ne pune la
dispoziție marcajul Bandă Roție care ne conduce înapoi spre Cabana Fântânele,
printr-un peisaj nu mai prejos ca cel pe care l-am avut la urcare. Trei ore ar
trebui să facem în coborâre, dar după două ore suntem la cabană, unde mai facem
un scurt popas și după regrupare o luăm la vale. În scurt timp regăsim mașinile
care ne vor „repatria” Chiar dacă spuneam că e o tură cam pe fugă tot am avut
timp să facem fotografii de care sper să vă bucurați dar ce e mai important e
că am luat o nouă doză de munte. Pâna data viitoare să aveți zile însorite.
Foto 12. Caciula Dorobantului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu