Tură în Munţii Hăşmaş (21 – 22 iulie 2012)

 Foto 1. Pe bandă roşie

Am ales să parcurgem următorul traseu: Oraşul Bălan – Piatra Singuratică – Vf. Hăşmaşul Mare (1972 m) – Lacul Roşu pentru ziua de 21 iulie 2012.

 Foto 2. Intrarea în traseu

  Foto 3. Vf. Piatra Ascuţită

Pentru duminică în funcţie şi de chef trebuia să parcurgem pe şosea Cheile Bicazului, dar din cauza trenurilor nu toată lumea a reuşit să se ţină de program.

Sâmbătă dimineaţa luăm un rechin din satul Sîndominic, unde am dormit peste noapte în curtea unei locuinţe ai unor proprietari foarte de treabă, înspre oraşul Bălan. Dacă călătoriţi cu trenul aveţi grijă că staţia de tren din Sîndominic se numeşte Izvorul Oltului. Din Sîndominic şi până în Oraşul Bălan sunt aproximativ 10 km.

Traseul porneşte din dreptul unei biserici catolice pe o uliţă în dreapta pe care se poate merge cu maşina până la intrarea efectivă în traseu (zona de unde începe marcajul). Domnul care ne-a luat cu maşina ne-a dus până unde trebuie şi după ce îi plătim ne luăm rămas bun. Urmăm marcajul bandă albastră care face stânga prin pădure după ce se trece un podeţ. De aici şi până la Piatra Singuratică unde se află şi Cabană Piatra Singuratică este exact o oră şi jumătate de mers. Traseul urcă pe lângă pîrîul Covaci pe cărări de munte printr-o pădure deasă de brad, iar după ce ajungeţi la o formaţiune stâncoasă numită “La Pîndă” sunteţi tot mai aproape de cabană. Din zona numită “La Pîndă” se iese din pădure într-o poiană întinsă de unde se zăreşte cabana şi nu în ultimul rând Piatra Singuratică care veghează asupra munţilor.

La cabană multă lume venită pentru distracţie ne întîmpină cu bun venit în maghiară, nu de alta doar suntem pe un tărâm unde ai impresia că nu eşti la tine în ţară. De la cabană se zăreşte Vf. Hăşmaşul Mare (1792 m) şi fratele lui Vf. Piatra Ascuţită (1707 m). 

 Foto 4. Scări din rădăcini

 Foto 5. “La Pîndă” 

 Foto 6. Cabana Singuratică şi Piatra Singuratică

 Foto 7. Piatra Singuratică

 Foto 8. Vf. Hăşmaşul Mare

De aici traseul urmăreşte marcajul bandă roşie prin spatele cabanei într-o uşoară coborâre până într-o poiană largă. Înainte de a pleca de la cabană suntem avertizaţi de faptul că s-ar putea să dăm în drumul nostru de câini de la stâni nu foarte prietenoşi. Din poiană traseul o ţine mult în stânga în urcare şi după ce trecem de o zonă cu bolovani şi pădure ieşim din nou într-o poiană. Aici am întâlnit o turmă de oi cu vre-o 10 câini foarte ameninţători gata să ne sfâşie. Am avut noroc cu ciobanul care i-a alungat chiar la momentul potrivit. 

După ce traversăm poiana de la un capăt la altul drumul se continuă prin pădure. Ştiam că pentru a ajunge pe Haşmaşul Mare va trebuii la un moment dat să lăsăm marcajul bandă roşie şi să urcăm prin pădure. Dezorientaţi de nişte cărări hotărâm să lăsăm marcajul încă de la intrarea în pădure şi să ne aventurăm prin pădure. 

Nu a fost cea mai buna decizie deoarece am bălăurit extrem de mult. Trebuia de la început să urmăm marcajul pe drumul ce intră în pădure iar înainte de a ieşi din pădure să facem stânga pe o cărare nu foarte vizibilă dar numai bună de urcat. La întoarcere am urmat traseul acesta fiind ghidaţi şi de nişte localnici. După ce traversăm pădurea cu chiu şi vai ajungem într-o poiană de unde zărim crucea imensă de pe Vf. Hăşmaşul Mare şi fericiţi că suntem tot mai aproape şi am scăpat de bălaureală înaintăm mai cu spor.

Ajunşi pe Hăşmaşul Mare suntem extrem de fericiţi de peisajul superb care ni se arată şi vântul care bate cu putere este numai bun după ce aproape pe tot parcursul traseului am avut parte de un soare puternic. Declanşăm blitzurile fiecărui aparat, ne trecem gândurile în caietul găsit pe cruce într-o cutie de metal, luăm masa de prânz şi pornim apoi încetu la vale de data aceasta pe unde trebuia de la început să urcăm.  

Ajungem din nou la marcajul bandă roşie de unde facem stânga şi ieşim din pădure. Odată ieşiţi din pădure dăm de o poiană numită Poiana Albă unde ar trebuii să dăm de marcajele bandă albastră şi bulină albastră care duc amândouă la Lacul Roşu. Bandă albastră se întinde pe 8,6 km (3 ore), iar bulina albastră pe 10,657 km ( 4 ¼ ore).

 

Foto 8. Crucea de pe Vf. Hăşmaşul Mare

 Foto 9. Fratele Hăşmaşului Mare, Vf. Piatra Ascuţită

 Foto 10. Poiana Albă văzută de pe Haşmaşul Mare

 Foto 11. Traversăm Poiana Albă

 Foto 12. case de vară în Poiana Albă

Alegem să urmăm marcajul bulină albastră chiar dacă este puţin mai lung. Marcajul acesta este proaspăt refăcut şi nu sunt şanse să vă pierdeţi. Pe drum, foarte aproape de Lacul Roşu ne-a prins un pic şi ploaia. Pe anumite porţiuni traseul este foarte, foarte plictisitor şi sunt şanse mari să vă ia somnul. Am ajuns la ora 20 la Lacul Roşu unde era plin de turişti, iar după ce găsim cu greu mare un loc de cort (7 lei de pers pe noapte) ne delectăm pe la ora 11 cu o ciorbă de burtă. Somnul a fost unul dulce chiar dacă la 20 de metri de noi s-a ţinut o petrecere până pe la ora 2 noaptea.

 Foto 13. Trei Hotare

 Foto 14. pe bulină albastră

 

 Foto 15. Încotro!?

 Foto 16. Lacul Roşu la 8 seara

  Foto 17. Lacul Roşu

  Foto 18. Cheile Bicazului

  Foto 19. idem

Duminică mai toată lumea s-a trezit pe la cât a vrut, fie de bună voie, fie de turiştii gălăcioşi. Dacă pentru Duminică planul era să traversăm Cheile Bicazului pe jos pe şosea, însă cum planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg nu toată lumea a reuşit acest lucru. 

Eu unul a trebuit să prind cel mai rapid tren înspre Bistriţa.Doar Alina şi cu Mihaela singurele fete printre 4 băieţi au reuşit acest lucru. Am fost 6 persoane în total, 4 din Cluj venite cu maşina, unul din Braşov venit cu trenul şi eu care am călătorit de asemenea cu trenul.

La ture cât mai frumoase!

 Foto by Mihaela 

Creasta Rodnei într-o zi (30 iunie 2012)

Statistică: 47.5 km, 2500 m diferenţă de nivel, din pasul Rotunda până la Zăvoaiele Borcutului (valea Strâmba) conform colegei Alina Cîrja. Asta este ce au consemnat ei, noi nu ştim exact ce diferenţă de nivel am făcut şi câţi km mai exact dar presupun că diferenţele nu sunt mari.

Foto: Marcel Giurgea (Luşu) şi Călin Floare

Pentru mine a fost o provocare, un vis devenit realitate, aşa că dacă vreţi să aflaţi cum a fost este musai să rămâneţi pe frecvenţele blogului RaportDeTură.

Tura înscrisă de Luşu în calendarul Clubului Alpin Român Secţia Universitară Cluj, a fost un prilej bun de a îmi testa condiţia fizică şi de a face pentru prima dată o tură de creastă, o premieră pentru mine şi nu numai. Ştiam încă de când m-am înscris în tură că nu va fi uşor şi că cei aproape 50 de km nu vor fi uşor de străbatut într-o zi. S-au format 2 echipe, una de 4 persoane şi cealaltă de 3. După o oprire, vineri seara, în gara din Salva pe ritmurile Mădălinei Manole, s-a stabilit locul de întâlnire şi nu în ultimul rând au fost predate cheile de rezervă şoferilor în eventualitatea în care nu ne vom întâlni pe traseu.

Echipa 1 formată din Luşu, subsemnatul, Andra Felea şi Peştean Stelian urmăm şoseaua ce duce înspre satul Romuli, de unde din centrul comunei continuăm  dreapta şi urmăm drumul forestier Valea Strâmbă ce trece pe sub un viaduct al căii ferate Salva – Vişeu. După 9 km lăsăm maşina în zona numită Zăvoiele Borcutului, unde urmează să campăm şi să pornim înspre creasta principală a doua zi.

Echipa 2 formată din Alina Cîrja, Călin Floare şi Marian Poară au urmat drumul cel mai lung ce duce înspre Pasul Rotunda, din Salva prin Coşbuc – Telciu – Fiad – Romuli – Dealul Ştefăniţei – Săcel – Moisei – Borşa –prin Pasul Prislop – Şesuri apoi au făcut dreapta înainte de Cabanele Militare şi au trecut peste Valea Bistriţa Aurie de unde au mai avut aproximativ 4 km până în Pasul Rotunda. Au făcut acestă alegere deoarece maşina Alinei era foarte joasă şi nu ştiau cum vor fi cei peste 7 km de DN 17 D care leagă satul Valea Mare de Pasul Rotunda. Se pare însă că varianta aleasă s-a dovedit a nu fi cea mai bună şi au ajuns destul de târziu la locul unde au campat şi au pornit în tură.

 Foto 1. Bună dimineaţa Rodnei! Est şi vest.

Trezirea pentru a doua zi pentru echipa 1 a fost la ora 03:30 cu plecare la ora 04:00 dimineaţa, când încă era noapte afară. Cu somnul neîmplinit şi adrenalină multă adunată peste noapte, pornim alert în tură şi începem cu un urcuş prin pădure pe marcajul triunghi roşu ce duce înspre Vf. Bătrâna (1710 m) de unde urma să ne întâlnim cu marcajul bandă roşie ce ţine creasta principală. Traversăm porţiunea de pădure de la început şi ajungem în Poiana Ciungei de unde drumul forestier ce urcă până sub Vf. Rebra (2119 m) arată foarte bine.

 Foto 2. Buhăescu Mic şi Mare

 Foto 3. înspre Vf. Repede prin şaua Obârşia Rebrei

Încă de la început am stabilit că vom face pauze doar de 4-5 minute şi nu foarte multe, aşa că prima oprire pentru un sandwich o facem pe Vf. Bătrâna. Soarele ieşea voios de după crestele atât de frumoase ale Munţilor Rodnei, roua ne spăla feţele deşteptate prea devreme, aerul curat şi tare de munte, toate acestea ne dădeau puterea de a continua. Urmăm drumul forestier şi după ce trecem pe curbă de nivel pe sub Vf. Gropilor (2063 m) şi Vf. Rebra ajungem la Tarniţa la Cruce (1984 m) la ora 7 dimineaţa unde consemnăm că au trecut 3 ore de la intrarea în traseu. Din Tarniţa la Cruce părăsim drumul forestier destul de greu şi după un urcuş destul de lin prin fâneaţă depăşim lejer Vf. Obârşia Rebrei (2052 m) şi ajungem în şaua cu aceleşi nume de unde ne hotărâm să nu mergem prin căldarea Zănoaga Căţânilor ci să continuăm pe poteca de creastă cu urcare pe Vf. Cormaia (2033 m) şi pe urmă pe Vf. Repede cu ai săi 2074 m altitudine.

 Foto 4. petic de zăpadă şi Vf. Repede

 Foto 5. Nu uităm să privim şi în spate

Pe Vf. Repede studiem încă o dată harta ca să putem identifica fiecare vârf şi nu în ultimul rând stabilim ce-a de a doua pauză de masă să o facem în zona numită La Cărţi, denumire dată de rocile stratificate care seamănă  cu un  pachet de cărţi.  Ştiam din start că avem aproximativ o oră faţă de cealaltă echipă. Ei au plecat din Pasul Rotunda la ora 05:17, (ne-au consemnat încă de dinainte că vor pleca la ora 5, iar ora exactă la care au plecat bineinţeles că am aflat­-o după ce ne-am întâlnit cu ei) aşa că pentru noi oarecum timpul nu ne stresa, totul era să mergem cât mai legat să nu ne pierdem din ritm. 

De pe Vf. Repede şi până în zona numită La Cărţi urmează o coborâre destul de susţinută printr-o zonă unde poteca este puţin conturată şi plină de bolovani mărunţi care ne dau ceva probleme.  Soarele  ardea din ce în ce mai tare, iar pe măsură ce înaintam sticlele cu apă erau din ce în ce mai goale, principala problemă era să nu ne dezidratăm dar nici să nu rămânem fără apă până la următoarea sursă.

 Foto 6. La Cărţi

 Foto 7. e timp întotdeauna pentru o carte

Foto 8. Vf. Negoiasa Mare şi Negoiasa Mică tot mai aproape de noi

Din zona La Cărţi ni se conturează în stânga Pietrosul Rodnei care nu se află pe creasta principală deşi, este cel mai înalt vârf din Munţii Rodnei. Drept în faţă destul de înălţător se arată Negoiasa Mare (2049 m), ca mai  apoi Negoiasa Mică (2013 m), iar eu respir uşurat că nu trebuie să îi urcăm şi destul de lejer urmăm marcajul pe curbă de nivel până în Tarniţa Bârsanului. De aici Stelian, care mai făcuse creasta, ne indică două posibile variante de a ajunge în şaua Puzdrelor, însă ambele cu jneapăn, aşa că alegem să ţinem dreapta şi să urcăm tot pe curbă de nivel, bineînţeles pe o cărare plină de jneapăn. Vf. Puzdrele nici nu îl băgăm în seamă, îl lăsăm în spate şi continuăm pe curbă de nivel prin stânga, pe sub Vf. Laptele Mare (2172 m) (pe partea lui nordică) în coborâre până în şaua Laptelui. 

 Foto 9. Pietrosul Rodnei (cel cu multă rocă)

  Foto 10. Acelaşi Pietrosul Rodnei

 Foto 11. Stelian în acţiune

 Foto 12. pe curbă de nivel pe sub Vf. Negoiasa Mare şi Negoiasa Mică

 Foto 13. Vf. Negoiasa Mare şi Negoiasa Mică din Tarniţa Bârsanului

Este ora 11:20 şi mai avem aproximativ o oră de mers pâna în şaua Gărgălău unde speram să ne întâlnim cu echipa cealaltă. Din şaua Laptelui ne continuăm traseul într-o uşoară urcare până pe Vf. Galaţului (2048 m) unde ne mai tragem puţin răsuflarea. De pe Vf. Galaţului cât ai zice peşte ne şi vedem ajunşi pe Muntele Cailor. De aici zărim corturi în şaua Gărgălău, iar Luşu ne arată ruinele fostei cabane Puzdrele. Deasemenea ne bucurăm că am avut ocazia să vedem marmote, păcat că nu am apucat să le fotografiem, şi încet ne pornim din nou la drum atenţi fiind la carările ce trec pe sub noi ca nu cumva să treacă pe acolo cei 3 din cealaltă echipă.

 Foto 14. Tot mai aproape de şaua Laptelui 

 Foto 15. Din şaua Laptelui zărim Vf. Galaţului şi în plan îndepărtat Vf. Gărgălău

Înaintăm cu o oarecare bucurie în suflet ştiind că va veni şi momentul când paşii ni se vor întâlnii şi în timp ce ne apropiam iată că vedem cum coboară de pe Gărgălau 6 picioare de om, toate 6 cunoscute nouă. Ajungem la ora 12:10 în şaua Gărgălau unde o zărim pe Alina printre turiştii care încearcă să îşi croiască drum înspre Vf. Gărgălău. Alina ne vede destul de greu, dar ne vede, după care apare şi Marian Poară şi Călin Floare. Fericiţi, ne strângem mâinile, Luşu şi Alina fac schimb de chei,  trecem la poza de grup după care ne luăm rămas bun. 

Foto 16. Victorie!

Părăsim şaua Gărgălău şi în drumul nostru spre vârf depăşim grupul numeros de turişti plecati  spre vârf şi după un sfert de oră ajungem pe Vf. Gărgălău, impunător cu ai săi 2159 m altitudine, unde luăm a treia masă şi aşteptăm venirea turiştilor. Nu zăbovim prea mult şi după ce rugăm pe cinevă să ne facă o poză pornim la drum. 

 Foto 17. De pe Gărgălău înspre Pasul Rotunda

 Foto 18. ne apropiem de zonele periculoase

Depăşim destul de lejer Vf. Clăi, după care de pe creastă urcăm pe Vf. La Cepi şi ajungem la ora 13:50 pe Vf. Omului. De pe Vf. Omului zărim Vf. Corongişu şi zona unde am campat în tura organizată tot de Lusu în perioada 26-27 mai despre care puteti citi accesând următorul link. În şaua Cişa ne întâlnim cu colegul de club Kiss Oliver venit cu ceva amici pentru puţină distracţie şi voie bună. Schimbăm câteva vorbe după care ne luăm rămas bun. De la Vf. Cişa  până sub Vf Ineu, traversăm creasta îngustă şi periculoasă a zonei numită Coasta Netedă. Vf. Ineu hotărâm să îl urcăm pentru că nu se ştie când vom mai trece prin zonă. Pe Vf. Ineu ajungem la ora 16:20 unde luăm penultima pauză de masă, facem câteva poze de grup şi Andra puţin speriată de cât mai avem de mers ne pune imediat în priză. 

 Foto 19. un pic de escaladare

 Foto 20. Din puţinii rododendroni

 Foto 21. Luşu fotografiază câţiva

 Foto 22. încă un pic până pe Ineu

Hotărâm să nu mai urcăm pe Ineuţ ca să coborâm de pe acesta în şaua Gajei. Astfel urmăm din şaua cu Lac marcajul bulină albastră până la Lacul Lala Mare după care pe bulină roşie până în şaua Gajei. Pe traseu ne mai întâlnim la Lacul Lala Mică cu turişti veniţi cu cortul şi în zona Lacului Lala Mare cu vreo 3 grupuri de turişti care urcau înspre Lacul Lala Mică, presupun. Din şaua Gajei mai aveam de mers exact 2 ore bune, iar un măr ne mai linişteşte foamea. Aici am ajuns în tura de iarnă organizată anul acesta de Domnul Dinu, de unde am renunţat a pornii înspre Vf. Ineuţ. Este ora 18:16 minute şi ştim deja că vom ajunge undeva la ora 20:00 în Pasul Rotunda de unde vom prelua maşina Alinei. Nu mai avea nici un rost să ne grăbim aşa că totul devine deja relaxare şi voie bună, care de altfel a continuat pe tot timpul turei, deşi oboseala începea să îşi spună cuvântul . 

 Foto 23. Lacul Lala Mare

Foto 24. tot mai aproape de şaua Gajei

 

 Foto 25. Încă un pic şi ajungem

 Foto 26. umbre vesele

Timpul trece fără să ne dăm seama, ne mai uităm încă şi încă odată înspre înapoi şi nu ne vine să credem că se termină şi că a fost atât de frumos şi după ce trecem de lătratul unor câini de la o stână aflată sub Vf. Nichitaş, pe măsură ce ne apropiem mergem din ce în ce mai încet. Lusu ne trezeşte oarecum şi după 16 ore de mers, punem punct la ora 20:00 turei.

Facem o ultimă pauză de masă. Alina ne-a informat încă de la întâlnire de starea jalnică a drumului urmat de ei cu o seara înainte şi îi dă mână liberă lui Luşu să coboare prin Valea Mare dar cu mare grijă să nu spargă baia de ulei a maşinii. Cum prindem un pic de semnal, sunăm să îi informăm pe ceilalţi de reuşita noastră nu înainte de a face un pariu pe care Stelian l-a şi pierdut. Ce pariu am făcut rămâne între noi. De asemnea aflăm că ei au terminat tura exact la 15 ore de la pornire. Bravo lor. Alina şi cu ceilalţi hotărăsc să vină în Năsăud pentru a mânca ceva până vom ajunge noi. Aşadar ne întâlnim la Năsăud unde facem din nou schimb de chei şi maşini plus bagaje şi târziu fiind Alina pleacă înspre Cluj, iar Luşu o urmează însă cu o escală la Bistriţa unde mă lasă pe mine. 

Aflu a doua zi dintr-un mesaj primit de la Stelian că au ajuns cu bine şi mă bucur nespus de mult că totul s-a terminat foarte bine. Am avut parte de o vreme superbă, de oameni faini de tură, de zone deosebite şi nu în ultimul rând de o mare surpriză şi anume, colega noastră Andra care a făcut faţă acestei ture deloc uşoară. 

Felicitări Andra, ai fost foarte bună. Multumesc de asemenea lui Luşu pentru tură şi colegilor de echipă care au fost minunaţi.

Scuzaţi întârzierea atât de lungă dar între timp s-a mai întâmplat un eveniment fain despre care o să scriu cât de curând.

La ture cât mai frumoase!