Rodnei in doi (17-20 iunie 2016)

Daca astepti vremea perfecta nu vei merge niciodata pe munte. Noi am mers chiar daca s-au anuntat furtuni. In cele 4 zile petrecute sus pe munte soarele ziua ne-a zambit iar ploaia noaptea ne-a facut sa dormim mai bine.

Traseul parcurs a fost cat sa ne simtim bine. Mai jos aveti si povestea.

Ziua 1 (vineri) am inceput-o dupa amiaza, stand la ocazie in Bistrita cu destinatia finala satul Sant. Avem ceva noroc, prindem repede prima ocazie pana in Feldru. Aici coboram si asteptam sa ne ia o a doua masina care apare curand si... culmea, merge chiar pana in Sant. Oau! Din Sant pe jos pe cei 9 km de drum forestier pana la Cabana lui nea Dorel, avem in continuare noroc: nici dupa 2 km ne trezim din nou ca cineva are grija de noi; uite asa, cu trei masini diferite, ajungem pana la Dorel unde punem cortul si asteptam ploaia care vine cu fulgere si trasnete. Trecem peste, nestiind noi ce ne asteapta in urmatoarele nopti...

 Crucea de pe Vf. Stanistea (1478 m alt.)

Curatel

Ziua 2 (sambata) Ploua marunt dimineata. Pregatim masa in timp ce asteptam si ne rugam sa iasa soarele. E ora 8 cand incepem sa strangem cortul si sa ne pregatim de drum. Timpul zboara si iata-ne la 9 cu rucsacii in spate si la deal prin iarba uda pana pe Vf. Stanistea (1478 m alt.) unde un grup numeros de caini de la multele stane din zona ne intampina. Am mai trecut prin asta asa ca scapam repede de gura lor. Urmeaza o portiune prin padure unde e mult mai racoare si ici-colo mai facem si cate un dus cu picaturi reci de apa scuturate de pe crengile brazilor. Odata iesiti din padure, gasim alte oi, insa, ciudat, cainii au uitat sa latre. Stam de vorba putin cu ciobanul si o luam la deal. Pana pe Vf, Cobasel (1835 m alt.) nu mai e tare mult. Inspre Ineu s-au adunat ceva nori, dar varful inca se mai vede. In urma noastra lasam pasii grei si nu uitam sa mai si privim la ce avem in jur. Totul e asa frumos... Pe varf, odata ajunsi, luam gecile pe noi si ne pregatim sa mancam. Initial ne-am gandit sa dormim la refugiul de sub Ineu, chiar daca aveam cortul la noi. Motivul a fost vremea urata din noaptea dinainte, insa cand ajungem la refugiu ne schimbam planul: refugiul era deja ocupat de doi oameni si ne gandeam ca daca ramanem si vine altcineva care intr-adevar are nevoie de adapost, nu o sa fie prea placut. Dupa ce lasam bagajele la refugiu si urcam Ineul, pe care il gasim suprapopulat, coboram in caldarea Lalei tocmai la locul de campare de langa Lala Mic. Este 5 dupa amiaza cand ajungem acolo. Vremea inca ne lasa sa ne racorim in apele ce curg din munte. Terminam si de mancat, nici nu apucam bine sa ne bagam in saci ca dintr-o data se porneste o furtuna cu vant puternic, trasnete si ploaie. Fiind vara nu cred ca o sa dureze tare mult; a durat destul, dar a trecut cu bine. Dimineata ne-a zambit soarele ca de obicei…

Putin din Rosu, ceva mai mult din Ineut si colo in departare ne asteapta Ineul

In caldarea Lalei

Ziua 3 (duminica)...facem ce facem si la 9 pornim din loc. La urcarea inspre Saua cu lac ne intalnim cu cei doi care au dormit in refugiu noaptea trecuta. Povestim putin, apoi la drum. Pentru azi avem traseu ceva mai lung: mers pe creasta pana in saua Cisa trecand pe rand peste cateva mici varfuri, iar de acolo pe curba de nivel pana in saua Corongisului. Chiar daca traseul e mai lung, nu fortam. In drumul nostru pe creasta ne mai intalnim cu lume, deci nu suntem chiar singuri pe aici, ne zicem noi. Mi-a fost dor de Rodnei, Ilinca e pentru prima data aici si ii place. Eu ma bucur ca suntem amandoi pe creasta acestui munte atat de drag mie. 

Inainte de a ajunge in saua Cisa de unde vom parasi creasta, mai facem o pauza de masa. Stam cam prost cu apa insa stiu ca undeva sub Vf. Omului trebuie sa fie ceva izvoare. Ajunsi in saua Corongisu incet se aduna ceva nori de ploaie; norocul nostru ca s-au si imprastiat repede. Mai avem urcarea pana pe Vf. Corongisu (1987 m alt.) si gata. Florile de pe poteca ne fac urcarea mult mai usoara. Atatea flori nu am mai vazut de ceva timp intr-un singur loc. Ne place. Pe Corongis o felicit pe Ilinca pentru ca a reusit, nu e usor sa urci pe acest varf si mai ales cu rucsac mare. De aici si pana la Poiana cu narcise nici o problema. Se simte insa oboseala si din pacate am ramas si fara apa. Obositi fiind, facem marea greseala sa coboram poiana cu narcise pana aproape de liziera padurii, unde gasim apa, dar nu si loc de cort. Nu avem ce face si mergem mai departe. Nu am luat cea mai buna decizie cand am hotarat sa coboram cu ditamai rucsacii, acum suntem obositi si abia mai stam in picioare. 

Incerc sa o incurajez cum pot pe Ilinca, nici ea nu se lasa si intr-un tarziu ajungem aproape de stana de la iesirea din padure pe traseul care duce in Valea Vinului. Acolo eu parca cedez psihic, ma asez pe rucsac si parca nu-mi vine sa ma mai ridic. Ilinca ma incurajeaza si intr-un final, ca nu avem ce face, punem cortul chiar in drum, sperand sa fie bine. A fost bine prima jumatate de ora, pana a venit inca o furtuna: cea mai puternica din toate cele trei nopti. Fulgera, tuna si batea vantul de se lumina si zguduia cortul cu totul. Nu a tinut tare mult, dar nu as vrea sa mai trec degraba prin asa ceva.

 pe creasta muntilor caruntilor

Ziua 4 (luni) incepe cu soarele zambindu-ne din nou. Acum pornim la ora 8, aveam de ajuns acasa cu ocazie iar pe cei 9 km din Valea Vinului pana in Rodna nu eram siguri daca prindem vreo masina.

La stana schimbam cateva vorbe cu un baiat care ne scapa si de caini. Il intrebam daca este izvor pe drumeagul ce duce in Valea Vinului. Stiam ca este, dar aveam nevoie oarecum de confirmare. Nu aveam apa mai deloc, nici mancati nu prea eram, asa ca la izvor urma sa luam masa. Intram in padure si de aici pana in Valea Vinului tot asa vom merge. Speram sa prindem vreo ocazie, de aceea fara sa ezit ne oprim la Ioji care speram sa ne ajute. Si ne-a ajutat. In timp ce povesteam noi de-ale noastre, trece o masina pe care Ioji o opreste si-l roaga pe soferul masinii sa ne duca pana in Rodna. Asta da noroc :) asa ajungem in Rodna mult mai devreme decat ne-am fi inchipuit. Dau un telefon acasa si aflu ca Romania a pierdut meciul cu Albania. Bravo lor! 

Ne cam roade foamea asa ca nu stam pe ganduri si ne alimentam de la un magazin cu una alta. Dupa asta luam si cate o placinta si la ocazie cu noi. Un nene "binevoitor" se ofera sa ne duca pana in Sangeorz Bai.. toate bune, dar ne-a cam uscat de bani: 20 de lei pe 14 km. Curse de astea sa tot faci.

In Sangeorz a fost cel mai greu, am crezut ca nu mai scapam de acolo: doua ore am stat in soare, gandindu-ne cu ciuda la omul care mai-nainte ne ceruse prea multi bani, iar noi i-am dat fara sa ne gandim... pana la urma am reusit sa prindem o masina catre Nasaud, unde, culmea, nici nu am apucat sa ne dam jos din masina ca ne-am si trezit in alta. si uite asa deja la ora 14:30 ajungem in Bistrita, Neasteptat de repede. Pentru noi au fost 4 zile si trei nopti minunate si de aceea va invit cu drag si pe voi in locurile astea frumoase.

. Multumim actorilor! Eu si Tu.

Rarau pe bicicleta (2 mai 2016)

.

..si a fost sa fie si Rarau pe bicicleta. Evenimentul creat pe pagina de facebook a celor de la Romania pe bicicleta mi-a starnit interesul si luni fiind zi libera am dat join, bineinteles mai intai intreband daca pot participa. Am primit acceptul asa ca tot ce mai trebuia sa fac era sa astept ziua de luni.

Din Bistrita au pornit la ora 7 si un pic, pe mine m-au pescuit din Prundu Bargaului. Pe multi dintre cei prezenti nu ii cunosteam decat din activitatile postate fie pe pagina personala de facebook (cei cu care eram prieten), fie de pe pagina Romania pe bicicleta pe care o urmaresc. Unele emotii existau dar am scapat repede de ele de la prima pedala.

Ajunsi cu bine in Campulung Moldovenesc dupa 125 de km, lasam masinile in parcarea restaurantului La Popasul Baciului unde vom manca si la sfarsitul turei. Pentru inceput ne facem incalzirea pe asfalt. Dupa aproximativ doi kilometri facem stanga si continuam pe drumul ce duce inspre Manastirea Sihastria Rarau, Izvorul Alb. Cu un search pe google aflu ca de fapt drumul pe care ne-am inscris oficial este strada si ca manastirea are numarul de casa 160. Interesant.

 La Popasul Baciului 

Valea Izvorul Alb

Drumul traverseaza de cateva ori valea pana la manastire. Pentru cei care vreti sa parcurgeti acest traseu per pedes puteti urca pana la Manastire cu masina. Traseul este marcat cu bulina rosie; de fapt, intreg drumul care se intersecteaza in partea de sus cu Transraraul are acest marcaj. La manastire facem prima regrupare. Sunt 14 km de urcare solicitanta pentru picioare, asa ca din cand in cand fiecare isi mai trage sufletul pe unde poate. Pana la manastire nu este apa decat direct din vale. De la manastire dupa aproximativ o ora pe partea dreapta a drumului este un izvor. Aici opresc si eu si imi umplu bidonul.

Soarele isi cam face de cap asa ca nu zabovesc prea mult ca altfel risc sa tremur. Pana sa iesim in golul alpin, in zona cabanei Salvamont, am fost feriti de soare. E o placere ca aproape toata urcarea sa fie la umbra batranilor copaci. Odata iesiti in golul alpin, cand aveam si noi mai multa nevoie de soare, uite ca isi arata dintii. La cabana Salvamont este loc de odihna si regrupare. Pentru cei care ajung primii e cam greu sa rabde frigul, dar macar ne odihnim mult mai mult. Soare, unde Dumnezeu esti? Arata-ti razele ca sa imprastii norii amenintatori care se aduna... Speram sa nu ne prinda vreo ploita tocmai in creasta ca tare bine nu e.

La Salvamont suntem serviti cu cate o cana de ceai care ne prinde foarte bine. Ma tot misc ca sa nu inghet. Cam frig dar macar bine ca nu s-a pus si pe ploaie.

Pietrele Doamnei

De la cabana si pana pe Rarau in 15 minute am si ajuns, insa singur deoarece colegii au luat-o pe drumul ce taie varful prin dreapta si merge inspre Popii Raraului, urmatorul obiectiv al turei.De pe varf Ii zaresc asa ca la vale sa ii ajung. Drumul taie culmea si te scoate undeva sub stancile denumite simplu Popii Raraului. Suntem in creasta insa traseul variaza. Oricum nu mai avem tare mult si vom incepe cu adevarat numai sa coboram pana la satul Slatioara.

Imediat ce trecem de stanci continuam pe culme intr-o usoara coborare pana in saua Ciobanilor de unde mai urcam aproximativ 300 de metri inainte de a parasi culmea in stanga. Continuam aproape de liziera padurii pana dam de drumul ce se pierde prin padure si care se pare e cel cautat. De aici incepe cu adevarat coborarea, insa inainte luam o pauza binemeritata.

poza de varf

Coborarea destul de solicitanta pe anumite portiuni nu ne pune probleme. Din pacate multitudinea de drumuri din padure si faptul ca pe coborare poti gresi foarte usor, desparte oarecum grupul in trei. Fiecare grup cu coborarea lui insa ne intalnim cu bine foarte aproape de iesirea din padure, culmea drumurile intalnindu-se oarecum in acelasi loc.

Popii Raraului

Obiectivul urmator era satul Slatioara. Odata ajunsi in Slatioara avem doua variante. Fie sa urmam asfaltul pana in Campulung peste pasul Prihodiste, fie sa urmam marcajul cruce albastra. Asadar urmam marcajul si facem stanga la prima intersectie intalnita. Drumul asfaltat merge pe langa apa pana la ultimele case. 

De aici intram pe un drum forestier care ne scoate drept in culme, nu inainte de a trece peste un paraias si a urca abrupt cu bitele in spate vreo 500-700 de m. Aici marea dilema. Pe unde o luam? Fie continuam pe marcaj, fie pe un drumeag in dreapta care insa e nemarcat. O luam pe acesta cu speranta ca ne va scoate bine. Coboara destul de abrupt insa spre norocul nostru la iesirea din padure zarim valea si implicit drumul. Suntem salvati, imi zic eu in minte:)). Totul era sub control, aveam alaturi niste profesionisti. Valea pe care eram poarta denumirea de Valea Caselor si ne-a scos mult mai in aval fata de drumul pe care am intrat initial in tura. Pana la urma asa si trebuia sa se intample.

 Inca un pic si coboram

pe ulitele satului Slatioara

A fost o tura pe cinste cu oameni pasionati de ceea ce fac si nu in ultimul rand bine antrenati pentru astfel de ture.

Traseul in marea lui parte il gasiti la urmatorul link http://www.romaniapebicicleta.ro/#Rarău/112

Sa ne auzim cu bine!