Pagini

31 august 2015

Banda galbena in Muntii Calimani (21-22 august 2015)


Nu prea stiu cum sa incep sa va povestesc despre cele doua zile pe care le-am trait alaturi de Moise Lucian in Muntii Calimani.  De asemenea imi cer scuze ca postez atat de tarziu...

Pauza, thinking…!?!?!

Gata, stiu!

Am sa incep asa. A fost odata ca niciodata….un traseu in Muntii Calimani care a fost greu incercat si asa greu cum a fost s-a terminat. Nu a fost greu deloc traseul, greu a fost prima si a doua incercare. Da!? Inainte de aceste doua zile au fost alte doua incercari. Prima esuata de jumatate, iar a doua cu schimbare totala de plan si uite ca a treia oara a iesit si pot sa spun ca a iesit cum nu ne asteptam.
Sa ii dam drumul! Reveniti din Fagaras dupa doua zile de stat fiecare pe la casele noastre ne-am mutat in Calimani pe vreo doua zile. Asadar, vineri dimineata eram in asteptarea microbusului de 7:30 care sa ne duca la Colibita. Nu stiu cum am reusit sa imi pierd betele prin autobus si eu sa am impresia ca le-am lasat in statia de autobus, greu de imaginat.  Il sun pe tata sa mearga sa vada, imi dau tot felul de filme si chiar inainte sa cobor verific prin autobus si normal ca, gasesc betele. (nu va spun ce nervi am avut)

Meditatie

Vremea nu era din cele mai bune, ploua si nu prea. Ajunsi in satul Mita ne pregatim pentru cei 5 km de drum forestier, km pe care ii parcurgem intr-o ora. Ne-am propus doar sa ajungem pana la refugiu de sub Vf. Bistricior, unde urma sa dormim si abia sambata dimineata sa pornim in traseul propus. Traseul pana la refugiu de sub Bistricior este descris in multe alte postari asa ca nu va mai plictisesc. Am ajuns in jurul orei 11 la refugiu, am dormit vre-o 3 ore bune, ne-am trezit si apoi am hotarat sa urcam totusi pana pe vf. Bistricior. Vremea era la fel de rea ca si de dimineata. Speram ca macar sambata sa fie mult mai buna. Inspre seara facem si un foc in refugiu si la somn ca noaptea-i scurta.
La ora 6 suntem in picioare iar la 7 suntem deja in traseu. Vremea permite, este senin dar frig. Toamna deja s-a instalat la munte. Initial ne era in plan sa parcurgem traseul doar pana la Taul Zanelor, pe parcurs am zis hai totusi sa facem mult mai mult. Timp era, fiind numai noi doi puteam mergem ceva mai repede asa ca am hotarat sa il parcurgem pana in Poiana Cofuri iar de acolo sa parasim marcajul si sa o luam inspre Poiana Calului cu coborare inspre Valea Repedea  de unde sa urmam drumul forestier cu acelasi nume pana la baraj.
De pe Vf.  Piatra lui Zurzugau traseul urmeaza culmea in coborare pana in Poiana Picioru Scurt la inceput printe stanci si jneapan, ca mai apoi pasii sa se piarda prin padure. Din Poiana Picioru Scurtu se poate cobora inspre Taul Zanelor sau daca aveti ceva treaba prin Mures, in Rastolita. Noi suntem mai cu mot si lasam cele doua marcaje in pace si ne vedem in continuare de banda galbena.

 Colibita si nu numai


Din Picioru Scurtu urcam pe un drumeag ce taie pe curba de nivel dealul. Ne intalnim cu doi culegatori de afine cu care schimbam doua-trei vorbe. Asta a fost inceputul unui numar foarte mare de poieni prin care am trecut. Neavand harta la noi ne-a fost tare greu sa ne dam seama ce nume poarta poienile ce le traversam. Oarecum dupa forma si pozitiie am mai ghicit denumirea, dar fara un temei. In rest, voie buna. Nici dupa ce ne-am uitat pe o harta nu am putut pune cap la cap lucrurile. Din pacate nu exista o harta cat de cat corecta a Muntilor Calimani.
Timpul trece, vremea permite, ne vedem in continuare de drum. Traseul “nostru” dupa atatea poieni nu stiu cum se face ca, coboara mult si bine in directia jud. Mures ca mai apoi sa faca brusc 180 de grade. Ciudat! Nu am inteles de ce am coborat atata pentru a traversa efectiv valea. Probabil ca pe culme nu s-a gasit varianta optima de a marca. Asadar urmam drumul forestier in urcare, dupa ce am traversat valea, cativa km ca mai apoi la prima intersectie sa facem stanga. Dupa atata coborare urmeaza o urcare zdravana pe un drum  care se pierde printre copacii doborati de “vant”. Dupa ce urcam si urcam nu strica putin plat si iar o poiana fara nume inainte de Poiana Cofuri unde luam si pranzul. De aici traversam padurea pe triunghi galben pana in Poiana Calului. Pot sa spun ca din tot traseul in Poiana Calului am avut cel mai fain peisaj. De vis! Coboram pana in drumul forestier Repedea. Aici alimentam cu apa de munte. Ne asteapta vre-o 8 km buni de forestier in plin soare. Dupa vre-o 3-4 km noroc cu niste culegatori de afine care ne iau cu masina. Am avut un drum inspre casa de vis. Am stat intr-un cobar plin de lemne mai mult pe burta decat in cur. Am iesit amortiti de acolo. Cam asta a fost cireasa de pe tort.

 in urcare

Poiana de dinainte de Cofuri

A fost o tura faina pe care candva, undeva o vom mai repeta, speram data viitoare pana la capat. Traseul nu prezinta dificultati de orientare pe timp frumos, pe  timp ploios si cu ceata este tare greu sa te orientezi mai ales prin poieni. Marcajele abia se zaresc. Recomandarea mea este sa faceti acest traseu fie avand un track GPS, fie pe vreme cu soare.


Pana atunci, sa ne auzim cu bine!

Poiana Calului

29 august 2015

Fagarasii mai altfel (15-18 august 2015)

Foto 1. Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, in dreapta Varful Slania 2268 m iar in stanga Coltu Balaceni 2286 m.

Foto by Calin Musteata

Incercand sa scot ce este mai bun din mine si sa va transcriu in cateva cuvinte ceea ce a insemnat anul acesta Fagarasii mai altfel imi vin in minte urmatoarele cuvinte:
1. Varful Moldoveanu
2. Alexandra Rosu
3. Ploaie cu gheata
4. Vant puternic

Ce legatura au toate acestea intre ele si cu ce rapiditate s-au derulat va invit sa ramaneti pe frecventele acestei postari.

Sa incepem cu inceputul si sa dam Cezarului ce i se cuvine. Fagarasii mai altfel trebuiau sa isi intinda aripile timp de o saptamana (15-22 august 2015) peste mintile si sufletele a catorva oameni veniti cu gandul la ce este mai frumos. Sa vada si sa soarba ce este mai bun din Fagarasi alaturi de Domnul Dinu, cel care ca si anul trecut urma sa ne poarte pe trasee nemarcate (cele mai multe). 

Plecati de acasa inca de sambata dimineata, chiar de Sf. Marie, aveam ca destinatie finala Sambata de Sus si inca vreo cativa km de drum forestier care urca anevoios pe langa valea Sambetei. Repet, am plecat de acasa de Sf. Marie!Nu v-ati prins? La Sambata de Sus se afla Manastirea Constantin Brancoveanu care, la ora la care am ajuns noi era in plina vizita cu ocazia acestei importante sarbatori. Marea problema nu a fost asta. Problema neasteptata a fost un tanar politai, care!? politai ce este el si ascultator nu ne-a lasat sa trecem mai departe de manastire chiar daca i-am explicat ca mergem la munte si nu avem nici o treaba cu balciul din zona. Mare domn as putea spune.

Ne supunem ordinelor si parcam in zona indicata de dansul. Nu stam pe ganduri prea mult timp si imediat trecem la cautari de alte drumuri, doar nu om face 5 km de drum forestier pe jos (zic si eu, ca habar nu aveam cum este drumul si daca se poate continua cu masina) din cauza unora. Gasim varianta optima asa ca repede in masina si cu chiu si vai trecem prin multimea care pot spune ca a ocupat abuziv drumul. In fine! Muntele este acolo si ne asteapta. Initial masina trebuia parcata la Vila Floarea Reginei insa vazand ca drumul este destul de bun hotaram sa inaintam. Mai bine de doua treimi din drum l-am parcurs cu masina (vreo 4 km din cei 5). 
Luam rucsacii in carca si la drum. Apasa greu. Pe masura ce inaintam  tot mai multe masini parcate pe marginea drumului si la fel de multa lume se indreapta inspre cabana Valea Sambetei aflata la alt. de 1401 m. De la cabana intr-o jumatate de ora se urca la chilia Parintelui Arsenie Boca, un loc cu adevarat divin. Multi din acesti oameni tin sa cred ca se indreapta inspre acest loc, mai ales si dupa echipamentul inadecvat pentru o tura ceva mai lunga in Fagaras.
Pana la cabana traseul urca pe langa firul vaii Sambata si chiar inainte de a ajunge la cabana iese in plai, dupa cum am fost informati.
Astfel parcurgem urmatorul traseu: Complex turistic Sambata (670 m) – Valea Simbetei – Cabana Valea Simbetei (1401 m) Marcaj: triunghi rosu. Durata: 2 ½ ore – 3 ore.

Foto 2. Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, locul unde pentru cateva zile vom simti, trai spuneti voi cum vreti putin din Fagarasii mai altfel.

Aici ne intalnim cu alti cativa colegi montaniarzi care sunt in asteptarea Domnului Dinu si sotiei acestuia care au plecat dis de dimineata intr-o tura foarte grea. Este ora doua cand ajungem la cabana. Domnul Dinu ne-a informat dinainte ca intre orele 2 si 3 crede ca va fi la cabana de unde impreuna sa plecam inspre Fereastra Mare a Sambetei. Orele trec si nu mai apare nimeni asa ca hotaram (prin vot) sa plecam fara dansul inspre locul de campare. La cabana a ramas Claudiu Lazar si prietena lui, care urma sa coboare cu Marlene si Ionut Bunea la masina si sa se reintoarca cu acestia la Cluj. Astfel pornim incetu inspre Fereastra Mare a Sambetei. Este deja ora 5 dupa-amiaza.
Prima parte lejera, insa dupa ce parasim valea urmeaza o urcare abrupta printre stanci si altea alea. Urcarea aceasta ma face sa ma gandesc la un singur lucru: de ce mama dracului nu au facut urcarea in serpentine. Acesta a fost doar inceputul, un inceput care personal mi-a turnat plumb in picioare. Drumul lung cu masina si cate altele isi spun cuvantul. Ritmul scade. Opririle pentru odihna sunt tot mai dese. Sa nu uitam ca in spate duce fiecare cate un rucsac intre 20 si 30 de kg. Asta in functie de fiecare ce, cum si cat si-a luat pentru o saptamana. 
Ultima parte, inca un abrupt. In fata avem Fereastra Mare a Sambetei aflata la 2188 m, in dreapta Varful Slania 2268 m iar in stanga Coltu Balaceni 2286 m.

Gata, am ajuns in locul unde pentru cateva zile vom simti, trai spuneti voi cum vreti putin din Fagarasii mai altfel. Dupa vre-o trei ore de noi sosesc Claudiu si Domnul Dinu. Gata pe ziua de azi. Mi-a ajuns, asa ca la somn.

Traseu parcurs: Cabana Valea Simbetei (1401 m) – Fereastra mare a simbetei (2188 m) Marcaj: triunghi rosu. Durata: 2 ore. Durata în sens invers: 1 ora 30 min. Traseul este accesibil iarna turistilor experimentati si alpinistilor.

Foto 3. Vistea-Moldoveanu in ultimul plan si Vf. Rosu in stanga

Duminica, dis-de-dimineata trezirea (in jurul orei 6) si pregatirea pentru traseu. Domnul Dinu ne-a anuntat inca de ieri ca vom merge inspre Vistea-Moldoveanu. Nu stiu cum s-au nimerit lucrurile dar sa vii pana in Fagaras si dupa nici doua zile sa se strice vremea si sa nu urci pe Moldoveanu este tare naspa. Si uite ca s-a nimerit sa incepem cu Moldoveanu si cu atat sa ramanem. Un moment bine ales. Vremea permite si nimic nu anunta sfarsitul zilei.

Pana in Portita Vistei trecem pe rand atat in urcare cat si in coborare pe sub urmatoarele varfuri: Slanina , Galasescu Mic, Galasescu Mare, Galbenele si Hirtopul Ursului. Din portita Vistei urmeaza ultima urcare inainte de cel mai inalt varf al Romaniei, punctul maxim care il poti urca in tara noastra draga si atat de frumoasa. Fiind duminica si ziua atat de promitatoare nu va zic cata lumea urca si cobora, inspre si dinspre Moldoveanu. Zici ca acolo statea ascuns ceva pretios, nu stiu. Multa lume si printre atata lume numa ce aud: Nu este ea Alexandra Rosu? Sunt un pic nedumerit. Cine este Alexandra Rosu? si stand eu pe ganduri repede imi si dau seama ca este chiar cea care scrie pe blogul de calatorii.ro. Claudiu Lazar nu s-a putu abtine si a intreabat: Tu esti Alexandra Rosu?, pot sa te ting? La raspunsul afirmativ Da, bineinteles ca toata lumea a fost super happy. Cireasa de pe tort insa a fost faptul ca tocmai in acea zi era si ziua ei, bucurie si mai mare si cum sa nu ii spui LA MULTI ANI tocmai Alexandrei pe varful Moldoveanu! La multi ani Alexandra, inca odata.
Foarte placut ceea ce s-a intamplat. Nu ma asteptam si nimeni din noi sa ne intalnim tocmai pe Moldoveanu si tocmai de ziua ei cu Alexandra Rosu. Ne bucuram de cate o vorba, de priveliste si bineinteles ne tragem si in cateva poze.

Foto 4. echipa

Stand noi si tot povestind, norii se tot adunau si ploaia mai ca nu incepea. Ne luam repede rucsacii in spinare si coboram pe culmea ce duce inspre Varful Rosu de unde urma sa cautam cea mai buna varianta de a cobora in Valea Rea unde Domnul Dinu ne astepta. Dansul de sub Hirtopul Ursului a coborat direct in Valea Rea. Tunete si nori tot mai grei si negrii, cu siguranta nu scapam de ploaie. De ploaie nu imi este frica, imi este frica de ce vine odata cu ploaia. Ajungem in Valea Rea unde il zarim pe Domnul Dinu, incercam sa luam apa din meandrele vaii si intre timp tragem si pelerinele pe noi. Vremea e tot mai nasoala si dintr-o data a inceput sa si ploua. In cateva minute ploaia s-a transformat intr-o ploaie cu gheata cum rar iti este dat sa vezi. Gheata te lovea in cap foarte tare. Tuna si fulgera de peste tot, noi incetu ne miscam inspre culme cu speranta ca se va opri. De pe versant au inceput sa curga suvoaiele. In jurul nostru plin de gheata. Ceva incredibil. Nu stiu exact cat a durat toata povestea insa ceea ce am trait nu a fost tare placut. Cu cateva minute inainte sa ajungem in culmea care urma sa ne scoata sub Hirtopul Ursului de unde sa continuam pe marcaj furtuna, ca a fost furtuna in toata regula, s-a mai domolit.
De la genunchi in jos cu totii am fost uzi. Asta a fost asa, ca sa nu uitam unde suntem. Insa acesta a fost doar inceputul unui Fagaras cu totul mai altfel. Incheiem ziua in soare si cu gandul la zile mai bune, zile care din pacate se dovedeau a fi mai rele decat ceea ce a fost. Pe maine.

Luni dimineata, multa umiditate in aer si nori negrii de ploaie peste tot. Vantul abia adia. Hotaram totusi sa pornim inspre Cheia Bandei. Pentru 2 ore de mers vremea permite. Este ora 11 cand vremea urata ne prinde la cort. Ne bagam repede la scuteala si asteptam sa se termine furtuna cat mai repede. Dupa o ploaie zdravana (pe sub cort curgea apa de numa, zici ca eram pe vre-un curs de apa), bineinteles ca vantul trebuia sa isi faca aparitia. In cateva minute s-a pornit un vant turbat de abia daca stateai in picioare. Combinatia ploaie-vant este tare neplacuta. Cu tot cu ancorele de vant cortul se lasa peste noi. Ii spun lui Cristi sa tina cumva de cort sa nu ne zboare tenta. Ies din cand in cand si afara, descult, sa mai trag de ancore. Nu stiu ce sa mai fac. Este tot mai greu sa iti ti echilibru, asa tare sufla vantul. Speriati fiind hotaram sa coboram la cabana. Ne strangem rapid lucrurile, le bagam in rucsaci cum putem si asteptam ca ploaia sa se mai domoleasca ca sa putem strange corturile. La prima fereastra mai serioasa iesim rapid si in 2 minute am si strans. La vale cu noi pe acelasi traseu pana la cabana Sambata unde cautam adapost. Luni anuntau ploi slabe si abia marti furtuna puternica. Daca luni a fost cum a fost, ce sa zic de marti. Tin sa cred ca nu supravietuiam peste noapte in conditiile date. Asta este, ne consolam fiecare cum putem. La cabana isi ea fiecare cate un ceai, noi intrebam daca sunt locuri de cazare. Era destul de tarziu ca sa ajungem cat mai devreme acasa. Hotaram sa ramanem peste noapte, noi cei din Bargau si marti sa o luam inspre casa mult mai odihniti. Cei din Cluj au pornit inspre casa deoarece aveau drum mult mai scurt decat noi. Ne luam adio de la Fagaras marti, dar nu inainte sa dam un telefon sa vedem daca nu cumva starea vremii s-a mai imbunatatit. Nici o sansa, suntem indrumati sa mergem inspre casele noastre.

 Foto 5. aglomeratia de pe Moldoveanu

Foto 6. clocot

Acesta a fost pe foarte scurt, Fagarasii mai altfel. Am vazut si alta fata a muntelui, am vazut cum in cateva minute ajungi de la extaz la agonie. Odata ajuns sus, muntele este suveran si trebuie sa ii te supui.

Ma bucur totusi ca am intalnit oameni faini, ca am batut cateva trasee in imperiul numit Fagaras si nu in ultimul rand ca am mai invatat ceva.

Mai jos aveti si o panorama cu zona pe unde trebuia sa hoinarim timp de o saptamana.


http://www.carpati360.ro/pano/20130804-Langa-Vf-Coltul-Balaceni-Fagaras/20130804-Langa-Vf-Coltul-Balaceni-Fagaras.html

Sa ne auzim cu bine!

P.S: dupa aceasta experienta, impreuna cu Lucian Moise, m-am mutat in Muntii Calimani pentru doua zile. Am reusit sa parcurgem o buna parte din traseul banda galbena ce porneste din Vf. Bistricioru si se continua pana in satul Cusma. Noi ne-am oprit in poiana Cofuri, de acolo urmand marcajul triunghi galben pana in Poiana Calului cu continuare pe valea Repedea. O sa ma straduiesc sa va prezint pe scurt si acest traseu, cat de repede.

Foto 7. 1910-1989

Foto 8. la intoarcere am vizitat Manastirea Constantin Brancoveanu

9 august 2015

Muntii Rodnei si atat (1-2 august 2015)

Foto 1. saua Gajei

In weekend se anunta vreme buna. Nici gand sa stai acasa. Idei avem, din toate o alegem pe cea mai buna. Nicoleta castiga. Asadar in prima zi de august undeva inspre dupamasa ne urcam in masina si ne oprim in Pasul Rotunda unde incercam sa gasim un loc de cazare. Nu prea avem noroc asa ca trecem la planul B, cautam un loc de cort departe de multimea din zona. Il gasim un pic mai in sus de cabana Croitor. Dupa ce instalam corturile cautam ceva lemne ca sa facem un foc si cateva ciuperci pe care le carcalim in putin ulei.

Luna plina isi face aparitia, focul ne incalzeste trupurile, povesti si voie buna insa putinele lemne nu tin focul tare mult asa ca pe la 10 si ceva ne bagam in saci.

 Foto 2. Muntele Gajei

Foto 3. Rosu

Duminica nu ne grabim sa iesim tare devreme din cort, o facem totusi undeva in jurul orei 8. Ne-am propus ca drumul ce trece pe sub Muntele Gajei sa il parcurgem cu masina pana la bariera. L-am parcurs de atatea ori pe jos, este interminabil la intoarcere.

Pe la 9 ne urnim din loc si cuplam 4x4. Au mai urcat cateva masini inaintea noastra. Unii au trecut si de bariera (bineinteles ca era deschisa). Noi lasam totusi masina aici, daca tot este bariera am zis ca nu e frumos sa incalcam regulamentul.

Ne asezam rucsacii in spinare si cat ai zice peste si ajungem in Saua Gajei unde luam o mica pauza inainte de urcusul inspre Inaut (2222 m). Imi aduc aminte de iarna trecuta cand la sfarsit de februarie am reusit sa cuceresc pentru prima data Inautul iarna dupa atatea si atatea incercari.

Povestea aici

 Foto 4. inca putin

Foto 5. Inau

Sa mergem mai departe. Raman in spate cu Nicoleta ca sa o incurajez. Asa am timp sa si retraiesc inca odata urcarea de la sfarsit de februarie cand peisajul era altul si terenul presarat de multa zapada.

Cristi si Corneliu o iau un pic mai in fata, dar raman in vizorul nostru. Pauze facem din cand in cand. Urcusul nu e tare usor si ca sa o incurajez pe Nico ii spun sa mearga cu pasi marunti dar sa nu se opreasca decat chiar atunci cand nu mai poate. Este ok, Nico ma asculta si treaba merge struna.

Printre o poveste si alte cele iata-ne ajunsi pe varf. Premiera pentru Nicoleta, cel mai inalt varf al ei. Bravo. Ca si premiu, o cinstim cu o pauza luuunga. Soarele insa nu ne da pace si de indata ce iese de dupa nori il simtim din plin pe fruntile obosite.

 Foto 6. Lala Mare


Foto 7. de final

De pe Inaut ca sa inchidem bucla inceputa din Saua Gajei coboram inspre saua Inautului de unde coboram in caldarea Lalei cu cele doua Lale, Mica si Mare.

Daca Lala Mica nu prea isi arata farmecul de lac glaciar, in schimb Lala Mare chiar domina prin suprafata. Placut pentru ochi, frumos pentru suflet.

De aici si pana la masina drumul este comun insa il facem in plin soare. Nu este tare placut de aceea ajungem destul de istoviti. Asta este, bine ca nu am avut de mers pana in pas pe jos. 

Sa ne vedem cu bine!